În ceea ce privește piața imobiliară din Botoșani, recunosc sunt total depășit de tendințe. Am ajuns să nu mai înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă în acest domeniu atât de curtat de către oamenii cu bani mulți. Citeam zilele trecute în presa locală că un nou proiect imobiliar va prinde viață într-o zonă exclusivistă, aproape 900 de locuințe urmând să-și caute stăpân. Pentru a nu fi bănuit de vreo posibilă intenție de publicitate ascunsă sau mascată, nu voi face nicio referire la investitor. Ceea ce mă uimește pe mine este faptul că populația țării și implicit a județului nostru se subțiază de la zi la zi, o mulțime de case rămân pustii, se dărâmă sau sunt păstrate închise sub cheie cu anii și, concomitent cu tendința asta clară de depopulare a orașelor și satelor noastre, cele mai grase afaceri locale din ultima vreme se consemnează în zona imobiliară. Și dacă în mediul rural pe o locuință cu dependințe și teren aferent rar se pot scoate 50 de mii de euro, în municipiu, apartamentele noi, deși trec ca valoare cu mult peste suta de mii, se vând ca pâinea caldă. E drept, toate sunt achiziționate de oameni înstăriți din zona afacerilor, a justiției, serviciilor și instituțiilor de forță sau altele, unde banii nu s-au zgârcit să curgă. Și la nivel național, de altfel, constatăm niște anomalii demne de Dosarele X. O chicinetă la Cluj de doi pe trei se aburcă ușor către suta de mii de euro, în timp ce și acolo, în mediul rural, casele mor în picioare din cauza faptului că proprietarii au ales să trăiască în Spania, Italia sau pur și simplu au ales să … nu trăiască. Așa stând lucrurile, e limpede că viața satelor este pe sfârșite, în timp ce la oraș se înghesuie tot mai multă lume. Iată așadar că ceea ce nu a reușit până la capăt Ceaușescu, se întâmplă azi aici, acum, în România, sub ochii noștri nepăsători și indiferenți. O lume pleacă, o lume vine cum s-ar spune, numai că lumea urbană aflată într-o oarecare ascensiune a avut și are nevoie de cea rurală, în sensul că baza tuturor activităților ei era până mai ieri, satul. Zona rurală așadar, era pentru târgoveți principala sursă de alimente proaspete, iar oamenii de acolo completau cu prisosință forța de muncă necesară la oraș. Astăzi dai cu pușca și nu mai găsești dram de forță de muncă la țară. Vorba lui Ion Creangă, nu mai are nici cine să tragă de ciubote, darămite să facă alte treburi. Așa stând lucrurile, mă întreb cine va locui peste douăzeci, peste treizeci de ani în locuințele acestea care astăzi sunt în faza de proiect și care vor putea adăposti între două și trei mii de oameni. Adică o populație tot atâta cât figurează în multe comune din județ. Există cu siguranță o fractură de logică greu de pătruns în această ecuație. Depopularea municipiului este evidentă, a satelor din județ nici nu mai vorbesc. Și totuși, în loc să scadă prețurile locuințelor, ele urcă an de an la cote nemaiîntâlnite. Probabil, dacă s-ar face o medie a veniturilor locuitorilor din județ, am constata cu stupoare că nu suntem chiar așa de săraci precum spun unii. Numai că, există o polarizare acută în ceea ce privește avuția oamenilor, în sensul că puțini au mult și mulți au puțin. Această polarizare excesivă face ca o sumedenie de oameni cu bani să posede două sau chiar mai multe locuințe, apetitul pentru zona imobiliară fiind determinat de creșterea continuă a acestei piețe, apartamentele contractate fiind de fapt niște investiții, niște locuri de păstrat banii, ca să mă exprim mai plastic. După cum merg treburile în România, peste puțini ani, satele noastre se vor popula din nou, dar nu cu români ci cu nepalezi, indieni sau chinezi, adică locuitori din zonele suprapopulate ale globului, alungați de acolo de sărăcia lucie și de lipsa oricărui orizont cât de cât senin. Imaginați-vă doar ce perspectivă uluitoare va fi pentru asiatici o casă pe pământ roditor, cu grădină și fântână cu apă cristalină, adică acele elemente „basic” de viață de care nu au parte în țările lor. Și culmea, achiziționate la prețuri de nimic, întrucât spre asta va tinde piața imobiliară din România și implicit din Botoșani. În curând se va ajunge la … fundul curbei, vorba lui Iliescu din anii ’90 și atunci multe se vor schimba în țara noastră. Dacă în bine sau în rău, rămâne de văzut!
