Fără doar și poate, aceasta a fost ultima grevă din învățământul românesc; de acum încolo poate doar nepoții dascălilor de azi să mai prindă așa ceva, dar în viitorul apropiat nicio șansă. Asta pentru că greva cadrelor didactice a cam scăpat din mâna organizatorilor, care nu se așteptau ca protestul să ia o asemenea turnură. Inițial a fost dorința celor de la PSD de a bate încă un cui în coșciugul liberalilor, astfel încât greva a debutat în prag de rotativă. Doar naivii pot crede că „așa s-a întâmplat”, cum susțin liderii de sindicat. Înțelegerea era cât se poate de clară. Faceți grevă, oleacă de scandal și încolțiți-l pe Ciucă. Până face Ciucă vreo doi de „ăăă”, până îi dăm noi voie ce să negocieze se adună zestre de vot negativ în traista liberalilor. Iar noi, după ce ajungem la putere când trebuie, o să dăm cu adevărat, să vadă poporul că pesediștii nu susțin austeritatea.
Și liderilor de sindicat le-a convenit greva. În sfârșit, se pot arăta și ei utili, să vadă sindicaliștii că nu plătesc degeaba cotizații. Dacă pomenitele cotizații erau investite în titluri de stat, în cele aproape două decenii de inactivitate sindicală se aduna o sumă care putea fi folosită pentru a plăti salariul pierdut în perioada grevei. Asta înseamnă grijă și responsabilitate, dar de unde așa ceva la sindicatele din România? Dar o grevă era necesară să arate membrilor de sindicat că liderii își fac treaba. Liberalii oricum voiau să dea ceva profesorilor, cadou de rotativă, să nu-i uite dascălii la alegeri. Cu alte cuvinte, ceva organizat, înțelegeri pe la colțuri.
Și guvernanții, și liderii de sindicat se așteptau ca dascălii să pună botul, cum se spune, la oferta aia mizeră cu vouchere de vreo mie cinci sute. Da, liderii au obținut ceva în urma negocierilor, hai să revenim la ore… Asta a fost intenția minților luminate din fruntea sindicatelor, de asta au prezentat oferta greviștilor și i-au întrebat dacă e suficientă, deși când au declanșat conflictul de muncă vorbeau despre creșteri salariale substanțiale. Oferta inițială a fost refuzată, așa cum era normal, și liderii au fost obligați să pună presiune pe guvernanți. La început a părut simplu, mai ales că era vorba de presiune pe liberali, doar că a devenit evident că treaba s-a complicat și șmecherii care domnesc peste sindicate sunt prinși între ciocan și nicovală. Aș spune că se consolează cu gândul că nu sunt siliți să ceară măriri de la pesediști, dar când au pus sindicatele probleme pesediștilor? Se vorbește tot mai mult de trădarea liderilor, deși despre asta trebuia să se discute încă de la început. De ce sindicaliștii își acceptă liderii vânduți? O întrebare la care e nevoie de ceva mai mult decât un răspuns.
Oficial, greva a fost suspendată, ceea ce teoretic nu înseamnă că a încetat, dar nu o să vedem reluarea protestelor. Dascălii își acuză liderii de trădare și că își negociază locuri eligibile pe listele PSD, ceea ce nu trebuie să surprindă. Nu e nevoie să ai abilități de Casandră pentru a privi în viitorul mișcărilor de protest din învățământ; e suficient să analizezi trecutul. Sindicatele au dat parlamentari și chiar miniștri – cazul Pop Liviu Marian, zis și Genunche, zis și altfel. Înainte să devină ministru și-a făcut ucenicia la sindicat. Mitrea, Ciorbea și câți alții tot de la sindicat au plecat. O eventuală istorie scrisă a parvenirii și a trădărilor liderilor sindicali ar putea umple o singură clădirea Bibliotecii Județene și chiar ar trebui scrisă și mai ales citită, să vadă și dascălii cine anume îi reprezintă.
După ce greva a escaladat, liderii au fost primii care au început să dea înapoi, și asta pentru că „mandatul” pentru grevă l-au primit de la alții, nu de la profesori. Că nu se poate, că trebuie să ne gândim la copii. În județul Brașov o învățătoare a avut curajul să vorbească deschis despre trădarea liderilor. Cei mai mulți n-au semnat de grevă, deși din poziția de lider erau obligați să o facă. Dar greva le-a scăpat de sub control și acum au suspendat-o în ciuda a ceea ce au decis cadrele din teritoriu. Pe viitor nu-și vor mai risca scaunele, poate nici nu va fi necesar, că vor fi în Parlament sau la Minister. Cu așa lideri, cine mai are curajul să protesteze? Apropo, ceea ce au „câștigat” la negocieri e cam egal cu zero din punct de vedere legal, dar dacă intră în Parlament, lor ce le mai pasă?
