Când mă gândesc la greva generală din învățământul românesc, îmi vine în minte un neaoș banc autohton cunoscut de multă lume, dar interpretat până acum într-un singur sens, altul decât unul legat de o așa acțiune. Cică Măria spăla rufe la râu fiind foarte … aplecată asupra muncii sale. Ion, în trecere pe acolo, vede de departe ce ascund de regulă femeile, se oprește la spatele Măriei și dă-i și el la treabă. Termină și își vede de drum.
Măgarul, care păștea pe malul râului și vede parascovenia, se gândește în sinea lui: „Da’ ce, io îs mai prost? Adică numai Ion?” Coboară așadar și el la spatele Măriei și se apucă de lucru. Că bancul are în final o altă direcție în sensul că Măria, atingându-l cu mâna pe clientul de ocazie, îi spune: „Bă, tu cu haină de piele, să mai treci pe la mine!”, nu se încadrează absolut deloc în tematica editorialului de azi. Am spus până la final bancul pentru puținii curioși care nu-l știau.
Ceea ce are legătură strânsă cu tema de azi, adică grevele, este mentalitatea aceasta a unor lideri de sindicat reprezentând niște categorii socio-profesionale destul de consistente, care își pun adeseori întrebarea: „Da’ ce, noi suntem mai proști? Adică ăștia din justiție, din instituțiile de forță, din legislativ sau din anumite ministere și agenții guvernamentale pot avea salarii de mii de euro și noi nu?” O întrebare foarte corectă și pertinentă, dacă e să privim analitic la sumele uriașe pe care le încasează ca salarii sau pensii unii norocoși ai nației. Bine, norocoși pe naiba, întrucât purcoiul de bani pe care noi li-l asigurăm a fost legiferat de politicieni tocmai pentru ca ei să nu pățească precum Măria, adică să rămână cu spatele descoperit.
Pentru că, stând strâmb și judecând drept, în învățământ, la fel ca în sistemul de sănătate, salariile nu sunt chiar la valori atât de mici încât să aducă la disperare pe dascăli sau medici. Sunt alte categorii socio-profesionale care chiar iau salarii de mizerie, dar neavând în frunte voievozii sindicali, tac mâlc și înghit în gol, eventual mai scapă printre dinți câte o sudalmă atunci când se uită pe chitanța de la bancomat. Sau cei din mediul privat! La ce salarii primesc unii, ar trebui să facă grevă în orice secundă, 24 din 24. Din păcate pentru ei, nu îi ia nimeni în seamă, patronul eventual trage obloanele coșmeliei, iar politicienilor nu le pasă, întrucât nu stau ei în voturile unor amărășteni care trudesc din greu pentru propășirea României pe calea capitalismului!
Când e vorba însă de mase compacte de bugetari care pot schimba sensul unui scrutin electoral, atunci guvernanții încep să se scobească prin chimir și, cum acolo bate vântul, recurg iute la niște împrumuturi și ostoiesc poftele și doleanțele sindicaliștilor. Cam așa se va întâmpla și cu această grevă a cadrelor didactice, numai că, spre deosebire de alte acțiuni de acest gen, de data asta nota de plată va fi remisă către liberali, iar social democrații vor beneficia de pomana porcului, în sensul că ei vor fi în ochii poporului drept cei care dau.
Să nu credeți că momentul ales pentru greva aceasta este întâmplător. Nu, nicidecum, mai ales că suntem exact la momentul declanșării rotativei la guvernare! Unul dintre scopurile acestei acțiuni, cel care este foarte vizibil, va fi probabil atins, adică se vor mai pune ceva bănuți în dreptul cadrelor didactice.
Scopul ascuns însă, adică compromiterea totală a liberalilor și acumularea de procente în pușculița pesedeilor reprezintă de fapt miza centrală pentru Ciolacu și ai lui. Și, ca de obicei, toate oalele se sparg în căpățânile seci ale perdanților galbeni, în timp ce pesedeii vor intra pe cai uriași în campania electorală de anul viitor.
De treizeci de ani asistăm ca proștii la scenarii și regii de acest gen și tot nu ne învățăm minte, în sensul că nu suntem în stare să tragem bariera în fața politicienilor care jonglează cu banii noștri. Că nu sunt nicidecum banii lor ci ai noștri, în totalitate! Una peste alta, greva din învățământ, pe lângă rolurile pe care le-am enumerat mai sus, zăpăcește de cap părinți, profesori și elevi, demonstrându-ne încă o dată principiile și criteriile luate în calcul de politicieni: interesul lor în totalitate și durerea la bască vizavi de interesul cetățeanului. Un cetățean care se bucură că i se dă din când în când câte o parceluță de păscut și care, atunci când ridică țeasta din țărână și vede chestii mai interesante la alte dobitoace, dă dovadă de oarece curaj izvorât din celebra zicere: „Da’ ce, io îs mai prost?”
