România ratează în rafale țintele negociate cu Uniunea Europeană în Planul Național pentru Redresare și Reziliență, pe cale de consecință și tranșele de bani pe care este îndreptățită să le absoarbă din fondurile Uniunii. Pe alte câteva directive ale UE, țara se află în procedură de infringement, adică suportă sancțiuni financiare până la respectarea măsurilor convenite anterior, prin votul europarlamentarilor români sau acte semnate de guvernul de la București.
Rezolvarea prin negocieri a acestor neînțelegeri – până la urmă firești, că nu spune nimeni să aplicăm orbește tot ceea ce inventează funcționarii de la Bruxelles, fiecare țară are un specific al ei – ar trebui să fie cea mai importantă preocupare imediată a legislativului și executivului de la noi. Fiindcă de banii din PNRR depind investițiile care asigură o dezvoltare sănătoasă și durabilă a economiei țării, implicit a nivelului de trai al cetățenilor ei.
Și ce fac marii bărbați de stat, puși acolo de popor să-i lumineze calea? Se bat pe ciolan. Negociază o rotativă guvernamentală caraghioasă, inventată tot de ei ca să ajungă câte-o ciosvârtă fiecăruia dintre meseni. Târguiala asta, care paralizează actul de guvernare și creează sincope greu de trecut în relația cu UE, durează deja de vreo două luni. Miza este, ca de obicei, foarte mare, fiind vorba despre accesul la resurse. Liderii celor trei partide din arcul guvernamental, secondați de rechinii din planurile doi și trei, trebuie să asigure belșugul pentru armatele de atârnători, dar și pentru enormul aparat administrativ pe care îl controlează.
În ceea ce privește împărțirea portofoliilor între PSD, PNL și UDMR, încă nu au apărut public eventualele variante luate în calcul , dar nici mare interes nu stârnesc asemenea informații. Spre deosebire de situații precedente, când părea că este important cine ce portofoliu preia, de data aceasta părerea aproape unanim răspândită este că nu contează, fiindcă toți, chiar și maghiarii, par a fi o apă și-un pământ, reprezentanți ai unui partid unic condus energic din umbră de serviciile așa zise secrete.
Ciolacu vrea să-l mențină pe Grindeanu la transporturi, pe Rafila la sănătate și pe Neacșu la Secretariatul General al Guvernului (SGR), acesta din urmă fiind locul din care pleacă formulările finale pentru toate hotărârile de guvern. În rest, se dau lupte grele, Tudose – fostul premier al rușinii cu șeful executivului japonez – vrea apărarea, Firea vrea să rămână în fruntea sinecurii anume inventate pentru ea – stufosul și inutilul minister al familiei, în timp ce Budăi (muncă), Spătaru (economie) și Daea (agricultură) s-ar afla pe făraș.
La liberali treaba e și mai încurcată: bătălia e pe față între liderii regionali, cei care fac treabă și aduc voturi, mai ales în Ardeal, și tabăra prezidențială, cea care face jocurile de influență din spatele cortinei. Aurescu (externe), Cadariu (turism), Boloș (fonduri europene), Popescu (energie) și Predoiu (justiție) sunt pe lista de epurări, în timp ce Rareș Bogdan vrea un minister sau postul de vicepremier, Alina Gorghiu vrea la externe, Burduja și Nazare vor la finanțe, iar Motreanu vrea la interne, de unde Bode va fi probabil, în sfârșit, îndepărtat.
Inutil să reiau aici lista gafelor, a cedărilor interesate la presiunile grupurilor de interese, a desconsiderării recomandărilor europene pe care toți cei propuși pentru a fi înlăturați le-au făcut de-a lungul nefastei lor prezențe în guvern, presa le-a relatat pe larg. Cu totul dezamăgitor este că pe lista numelor propuse nu se află vreunul care să ofere garanția că va proceda altfel. Dimpotrivă, avem certitudinea că România va continua să joace cu sârg strămoșeasca „bătuta pe loc”.
