Neputinciosul stat român, cu toate serviciile lui secrete și cu puzderia de instituții de supraveghere și control, a luat la cunoștință abia joia trecută de o nouă insolvență pe piața asigurărilor. Mai mult de două milioane de români, asigurați la liderul de piață Euroins, parte a grupului bulgar Eurohold, au rămas cu ochii în soare. Firma are, potrivit colegilor de la Libertatea, peste 400 de milioane de euro lipsă față de cerința de capital de solvabilitate. Guvernul, luat ca din oală, susține că va încerca stabilizarea prețurilor RCA la nivelul actual, după ce anul trecut au crescut cu 71%. Suma pe care statul – adică noi, toți – o va plăti pentru această țeapă va trece de jumătate de miliard de euro.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis insolvența Euroins și a anunțat vineri că va cere falimentul firmei, dar specialiștii din domeniul asigurărilor spun la unison că decizia ASF vine foarte târziu, iar efectul de scumpire a polițelor nu mai poate fi preîntâmpinat. Acestea s-ar putea scumpi și cu 40%, avertizează transportatorii. În replică, Eurohold transmite că preluarea Euroins de către Fondul de Garantare este o „preluare ostilă” și vorbește despre „acțiunile ilegale ale autorității române de supraveghere financiară”.
Dincolo de vinovății, important este acum că nota de plată o vor plăti asigurații. Rolul ASF nu era doar să dea amenzi, ci să stopeze fraudele și să prevină producerea unor crize ca aceasta. Nu este prima, nici măcar a doua, ci a patra insolvență în opt ani. Precedentele trei au costat statul român sute de milioane de euro, pe ultima – a lui City, de peste 500 milioane euro – nu a terminat-o de plătit nici acum.
Salariul directorului ASF este de 12.000 euro lunar, cele ale subalternilor nu sunt nici ele departe. Instituția este vestită ca fiind un cuib de sinecuri politice, raiul în care sunt plasate de-a valma pilele politice, cu toate neamurile, amantele și beizadelele lor. Toți și toate fără urmă de competență în domeniu. Prieteniile și afinitățile politice se practică peste tot în lume, diferența constă însă în responsabilitate. Liderii din democrațiile consolidate îi aleg din cercul de prieteni politici pe aceia care chiar se pricep la domeniul respectiv.
Fiecare firmă de asigurări are obligația ca din primele încasate de la asigurați să constituie rezerve de daune și rezerve de prime. Însă toate aceste firme de asigurări consideră rezervele ca fiind borcanul lor cu miere din care se pot autoservi fără teamă. ASF dă niște amenzi, mai închide un ochi – justiția ar trebui să descopere dacă interesat sau nu – și toată lumea e fericită până la următorul faliment. Pe care îl plătesc cetățenii, evident.
ASF se plânge că nu are instrumentul legislativ potrivit pentru a preveni asemenea dezastre, deși instituția este înțesată cu membri de partid a căror datorie ar fi fost să întocmească inițiative legislative care se reglementeze mai strict acest domeniu. Liderii de piață în asigurări din ultimii opt ani au dat faliment pe rând. Asta spune multe despre mediul de afaceri de la noi, indicând că este unul distorsionat de incompetență, corupție și hoție.
România are dublul numărului de accidente față de statele din Est cu care se poate compara și triplu față de cele din Vest. Este și acesta unul dintre motivele care împing societățile de asigurare să caute subterfugii la limita legii. Piața asigurărilor de la noi este profund denaturată, asta se știa. Dar cine să o reglementeze? Consilierii prezidențiali sunt mult prea ocupați cu detaliile vizitelor augustului lor șef, guvernanții se bat ca chiorii pe funcțiile apropiatei rotative, iar parlamentarii sunt deja cu gândul la viitoarele vacanțe exotice. Ce rămâne este acest exemplu concret: cât ne costă politizarea instituțiilor și nepotismul? Iată, câteva sute de milioane de euro doar într-un singur caz.
