spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialFalsuri pe bandă rulantă - Virgil COSMA, jurnalist

Falsuri pe bandă rulantă – Virgil COSMA, jurnalist

O firmă americană a luat-o înaintea tuturor și a lansat pe piață prima versiune comercială a unei forme de inteligență artificială (AI). Este extrem de ușor de folosit și, în primele faze, cele pentru începători, este chiar gratuită. Ce face? Referate, sinteze, compune – dintr-o uriașă bază de date proprii, dar și din resursele de pe internet – chiar și literatură. Lansarea aplicației a stârnit o dezbatere la nivel planetar, fiindcă este evident că va înlesni frauda pe toate palierele educaționale, de la ciclul secundar până la școlile doctorale.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Am încercat-o și eu și pot spune că temerile sunt justificate. Am pus-o să scrie poezii, să scrie proză de ficțiune, să facă eseuri pe teme religioase, să gloseze pe marginea unora dintre marile teme ale lumii contemporane. Rezultatele obținute de mine au fost medii spre slabe în domeniul literar, dar foarte bune pe temele științifice. Dacă le-aș fi prezentat în fața unui profesor sau a unei comisii, este foarte probabil că aș fi obținut o notă mare. În Anglia, o asemenea lucrare a fost notată cu B+, adică 8 în sistemul nostru.

Programul, lansat în noiembrie anul trecut și devenit extrem de popular în foarte scurt timp, are o gamă foarte largă de funcții, fiind în stare să genereze răspunsuri complexe, poate rezolva funcții matematice, poate genera imagini, poate compune în diverse domenii ale artei și poate genera coduri de programare. Experții apreciază că poate fi folosit chiar și pentru realizarea lucrărilor academice.

Marile universități ale lumii dezbat deja cât de morală este utilizarea acestei noi resurse. Într-o lume în care memorarea mecanică este blamată și înlocuită de formele de învățare intuitive, utilizarea acestei forme de inteligență artificială este deocamdată condamnată, fiindcă dacă este bine strunită, adică dacă utilizatorul știe ce și cum să întrebe, rezultatele sunt peste media oricărui grup de elevi, studenți și chiar profesori.

Unele licee din Statele Unite au interzis utilizarea ei de către elevi, ba chiar a apărut în mediul universitar american și o contra-aplicație, care poate stabili imediat dacă un eseu a fost scris de o persoană sau de AI. Cu toate acestea, Microsoft anunță cu emfază că va investi miliarde de dolari în noua aplicație și o va integra în platformele sale dedicate studiului și redactării. Cum progresul tehnologic nu poate fi împiedicat, problema devine una etică și rezolvarea ei va ține de pedagogie, care va fi responsabilă pentru metodologia utilizării tehnologiei.

Am avut un asemenea profesor minunat în facultate, care ne-a impus să dăm examenul cu toată bibliografia pe masă. Justificarea lui a fost atât de simplă, încât ne-a cucerit și am învățat pe rupte pentru materia sa: „nu vrem să pregătim oameni care să știe pe de rost noțiuni pe care nu le înțeleg, ci specialiști care știu ce, cum și unde să caute repede informațiile de care au nevoie”.

Și aici intervin temerile mele. În mediul moral precar de azi și până să pătrundă noile concepte pedagogice și etice pe scară largă și la noi, această aplicație va fi abuzată din toate direcțiile. Cu aproape jumătate din populație în stare de analfabetism funcțional, cu destul de mulți elevi și studenți care nu pot depăși dificultatea unor exerciții de gimnaziu, cu destul de mulți profesori iviți de prin universitățile de carton, cu unul dintre cele mai scăzute niveluri de lectură din lumea civilizată, societatea noastră este gata pregătită pentru generalizarea falsurilor.

Și cum cel mai mare accent pe diplome și titluri și nu pe ceea ce știe să facă concret un candidat se pune în instituțiile statului, este clar și unde se va produce dezastrul: tocmai în mediile care ar trebui să asigure societății o funcționare corectă.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
2.6 ° C
2.6 °
2.6 °
93 %
1.5kmh
49 %
Dum
3 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...