Întâmplător, i-am întâlnit pe copiii implicați în accidentul de la Pașcani cu doar câteva ore înainte să urce în autocar. Atât de plini de energie, de poftă de viață… Niște copii frumoși și, la puțin timp am aflat că s-a întâmplat o nenorocire. Genul de veste care parcă m-a lovit în cap. Cum, copiii ăia pe care i-am văzut mai devreme au avut accident? Nu e posibil așa ceva… Inițial s-a vorbit doar de un incident oarecare, după care au început să curgă detaliile șocante, mai ales cele legate de soarta unei fetițe grav accidentate.
A urmat o mobilizare extraordinară mai ales din partea cetățenilor onești, care au donat sânge pentru fetița rănită în accident și miracolul s-a produs. Un miracol pe care unii s-au grăbit să-l exploateze în folosul propriu, dar și să ascundă deficiențele din sistemul sanitar, sistem la care contribuim cu toții, dar care oferă atât de puțin. Astfel, în momentul de față se insistă pe miracol și nu pe acele aspecte din cauza cărora prea mulți români mor cu zile în spitalele din România. Prea puțin se vorbește despre faptul că viața copilei a fost pusă în pericol chiar de cei care se pretind a-i fi îngeri și ce se mai poate. Deși era rănită foarte grav, inițial n-a fost băgată în seamă de salvatori. Probabil că nu i-au dat vreo șansă. Mai întâi a fost transportată la spitalul din Pașcani, iar la Iași a ajuns după vreo trei ore de la producerea accidentului. S-avem iertare, dar între Pașcani și Iași sunt vreo șaptezeci de kilometri. Ambulanța cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune poate acoperi distanța în mai puțin de o oră. Și, totuși, s-a pierdut timp prețios pentru că așa prevăd protocoalele. Asta e scuza cel mai des invocată atunci când un pacient e blocat într-un spital de toată jena și mai apoi rămâne infirm sau chiar mai rău. Așa sunt protocoalele… Scuza care spală toate păcatele, la care se adaugă și „nu avem ce face”.
Miracol?! Da, miracol. Pentru sistemul sanitar din România se poate considera că a fost vorba de un miracol. Unul din puținele, din păcate. Cunosc mult prea mulți oameni mutilați de felceri cu pretenții de chirurgi. Replantarea unui deget are, de cele mai multe ori, rol estetic, nu funcțional. Adesea prin spitalele românești nici nu se complică nimeni să-ți replanteze degetele. Marea întrebare? De ce nu ai fost atent? Și, dacă nu ai fost atent, îți meriți soarta.
Replantarea membrelor amputate nu mai ține de pionierat, e genul de manoperă medicală care n-ar trebui să pună mari probleme. Încă de pe vremea lui Ceaușescu chirurgii români au reușit o astfel de performanță în cazul unui băiat de vreo paisprezece ani. Tehnica medicală a evoluat enorm în ultimii ani, însă rata succeselor medicale din România lasă de dorit. Asta ca să mă exprim ceva mai elegant.
Miracolul de la Iași nu e suficient pentru a acoperi nesfârșitul șir al celor cărora sistemul sanitar le refuză constant dreptul la sănătate și la viață. Se pierde timp prețios cu proceduri care parcă au fost gândite să-l lipsească pe bolnav de drepturi. Trei ore pentru ca pacientul cu amputație totală să ajungă unde era cazul e enorm. Da, e un miracol că fetița trăiește, dar acest lucru nu se datorează sistemului sanitar. Însă miracolul este exploatat mediatic. Șefa echipei se laudă pe la toate televiziunile cu ceea ce a făcut, deși, s-avem iertare, asta îi este meseria, asta trebuia să facă. Vorbește mult despre miracol și deloc despre tarele din sistem, despre ce anume lipsește pentru ca miracolele să devină normalitate.
Un miracol nu e suficient, avem nevoie de normalitate, avem nevoie de un sistem de sănătate funcțional și în care minunile să facă parte din cotidian, nu să fie cazuri extraordinare. Apropo, zilele acestea s-a viralizat cazul unui bărbat care își va pierde o mână pentru că nu a beneficiat de îngrijiri medicale corespunzătoare. Totul a început de la un accident în urma căruia i s-au secționat tendoanele… Din păcate, cazul lui Marius e ilustrativ pentru sistemul sanitar național.
