Se apropie aniversarea evenimentelor din decembrie ‘89 și tot mai multe voci susțin că avem nevoie de un nou decembrie pentru a scăpa de clasa politică ticăloșită până în măduva oaselor. La trei decenii și mai bine de la acele evenimente (până la urmă n-a fost revoluție decât la nivel declarativ) tot mai mulți sunt cei care susțin că schimbarea de regim trebuie făcută cu revenire la ceea ce a fost înainte, iar asta dovedește că n-am învățat mare lucru din ceea ce am trăit după război. Ne e mai rău când trebuia să ne fie mai bine, prin urmare primenirea clasei politice e mai mult decât necesară.
Însă nu avem nevoie de un nou Decembrie. Pentru că, s-avem iertare, în Decembrie ‘89 numai revoluție n-a fost. Imediat după ce Geniul Carpaților și Savanta au dispărut din peisaj am aflat că ăia doi au fost singurii comuniști din România. Restul trăitorilor n-au fost comuniști din convingere, ci pentru că au fost obligați. Cei care cu doar câteva zile mai devreme îi ridicau ode Cârmaciului se afișau la televiziune și destăinuiau cât de oropsiți au fost de regimul la înlăturarea căruia au pus umărul. Practic, nu mai existau comuniști care să fie trași la răspundere pentru suferințele îndurate de o țară întreagă, de unde și insistența cu care Ceaușescu era identificat drept dictator. Păi dacă era dictator, ce puteai să-i faci?
Și noi, cei mărunți, am acceptat tâmpenia asta cu comunistul unic și, la trei decenii și mai bine, suntem singura țară din lagărul socialist în care populația tânjește după ceea ce a fost și nu le cere politicienilor ceea ce trebuia să fie. Iar speranțele legate de un nou Decembrie sunt legate de revenirea la un regim pe care mulți uită că l-au detestat. Iar asta cu ajutorul clasei politice, care n-a făcut niciun efort să ne ducă acolo unde speram să ajungem.
Pentru că în Decembrie nu a avut loc o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, ci doar preluarea puterii de către eșalonul secund al PCR. Din cauza asta Iliescu și gașca au făcut tot posibilul ca punctul 8 din Proclamația de la Timișoara să rămână doar pe hârtie. Iar asta s-a realizat tocmai cu sprijinul covârșitoarei majorități a românilor, transformați în masă de manevră de manipulatorii fără scrupule. Comuniștii de rangul doi s-au lepădat oficial de Ceaușescu și s-au pus în slujba lui Iliescu de la care au primit dezlegare să fure și să spolieze până se satură. Am sperat că timpul îi va elimina fizic pe comunistoizii ceaușiști, însă asta nu a însemnat nimic deoarece rândurile comuniștilor, rărite de trecerea anilor, au fost completate cu odraslele celor trecuți într-o lume care, conform doctrinei îmbrățișate, nu există, așa că de ce să nu profite de ceea existentă? Încetul cu încetul ajungem la a treia generație de comuniști vopsiți în democrați care ne conduc doar pentru propria lor parvenire. Există și indivizi care au intrat în politică fără a avea ascendență comunistă, dar de vreme ce s-au grăbit să îmbrățișeze apucăturile celor care le-au deschis ușa către funcții și măriri putem spune că nu contează. Mecanismul a fost așa de bine pus la punct încât nu avem nicio șansă. Și de asta mulți speră la un nou Decembrie.
Nu, n-avem nevoie de un nou Decembrie. Pentru că acel Decembrie nu a adus schimbarea de regim la care am sperat. Ceaușescu s-a spart într-o droaie de Ceaușești mai mărunței care nu se mai satură de avere și putere. Avem nevoie de o revoluție adevărată, dar grație noilor Ceaușești e periculos să vorbești despre așa ceva deoarece riști să fii acuzat de incitare la revoltă și violențe, plus subminarea puterii de stat. Au știut comuniștii cum să-și blindeze privilegiile.
N-avem nevoie să plece ai lor și să revină tot ai lor, iar pentru asta să plătim preț de sânge. E nevoie de schimbare adevărată de regim. Se vor găsi destui care să insinueze că instig la revoltă și dezordine socială, dar își imaginează cineva că potlogarii cu pretenții de politicieni vor pleca doar că le-o cerem și prezentăm o motivație solidă pentru asta?
N-avem nevoie de un nou Decembrie pentru că cel vechi n-a adus ceea ce a promis. Avem nevoie de primenirea adevărată a clasei politice. Dar n-o să vedem așa ceva mileniul ăsta…
