Televiziunile, așa cum le știm – clădiri cu multe studiouri, aparatură performantă, puzderie de angajați și grile de programe – sunt în declin. Nu numai la noi, peste tot în lume. Dacă nu apare brusc vreo invenție revoluționară, viitorul pare a fi al emisiunilor de sine stătătoare, difuzate pe diverse canale de internet, cum sunt platformele de streaming și rețelele sociale. Generațiile dependente de telecomandă se sting încet, iar tineretul preferă ecranele mai mici – telefon, tabletă, laptop – care oferă mult mai multă mobilitate și avantajul de a plăti punctual sau, în multe cazuri, chiar nimic.
Este foarte probabil ca televiziunile în format clasic să urmeze soarta presei scrise, fiindcă merg apăsat pe același traseu: sunt angajate politic, fie în siajul puterii politice, fie cu tendințe spre puterea politică fie, cele de stat, cu șefi numiți politic. Și, ce ne pasă? Las’ că dacă „stânga” o dă albă, „dreapta” o dă neagră și facem noi media. Nu-i nici pe departe așa. Nu mai are nimeni timp și nici chef să facă analiza comparativă a știrilor și nici să mai evalueze credibilitatea difuzorului. Media ar trebui să o facă posturile televiziunii de stat, fiindcă de aia închidem ochii la sutele de milioane de lei pe care le înghit. Și nu o fac.
Televiziunea Română devine, cu fiecare sezon, mai puțin căutată. A trecut deja un an de la numirea noii echipe manageriale și, în loc de un suflu nou, TVR scade sub audiențele de dinainte de pandemie. În octombrie 2019 principalul canal al instituției, TVR1, avea o medie de 62.000 de telespectatori pe minut, dar în octombrie al acestui an mai are doar 43.000. Este ca și cum un oraș întreg ar fi șters postul de pe telecomandă. Iar dacă dezamăgirea telespectatorilor se referă la modul de guvernare, rezultă că aceia care l-au părăsit îl percep ca fiind o trâmbiță guvernamentală și nu un mediu onest de informare.
La celelalte canale ale Societății Române de Televiziune, până și simpla referire este jenantă. Dacă TVR1 oscilează la audiență între locurile 10 și 20, celelalte – cu excepția, uneori, a TVR2 – agonizează pe la coada clasamentului publicat periodic de instituții specializate, cu câteva mii de telespectatori pe minut. Emisiunile din noile grile nu sunt mai interesante, promotorii lor nici atât, în instituție proliferează, ca în toți anii precedenți, nepotismul, relațiile, amantlâcul. Achizițiile sunt ridicole, producția de conținut propriu este lipsită de atractivitate, de interes sau prost plasată, la concurență cu emisiuni puternice de pe canalele comerciale.
Nu spun că TVR ar trebui să adopte genurile suburbane care fac deliciul unui segment important de telespectatori, nici să derapeze în mlaștina jumătăților de adevăr, manipulând grosolan emoțiile celor care nu pot discerne în avalanșa de informații. Ci că, asemeni canalelor de stat din multe țări europene, ar trebui să dobândească echilibru și, mai ales, credibilitate. Numai că actuala echipă de conducere a dovedit deja că nu poate. Va fi mătrășită la timpul ei, ca toate cele de dinainte, șefimea va pleca, plângându-se – tot la fel ca predecesorii – de câte ar fi vrut să facă dar nu a fost lăsată. Nimeni nu va răspunde pentru sutele de milioane risipite, nici pentru audiențele ridicole, nici pentru afacerile și angajările frauduloase.
Cu câteva luni în urmă am apăsat în mașină, din greșeală, butonul pe care era preselectat postul Radio România Actualități. Am vrut să schimb- dar urma radiojurnalul de prânz. Știri pertinente, echilibrate, din multe domenii de interes real, corespondențe din marile capitale, sport telegrafic din multe ramuri, vremea, toate citite neutru – fără vechile intonații tendențioase. Nu l-am mai schimbat de atunci, ba mai mult, am pus și aparatul din casă tot pe RRA. Și de atunci, îmi vine să îi întreb zilnic pe cei de la TVR: vedeți, mă, că se poate?
