Sucită nație mai suntem, ce să mai povestesc? Cănuță, om sucit, nu e doar un personaj de poveste, e parte din ADN-ul nostru, ca popor. Românului i se urcă sângele la cap pentru pricini mărunte, însă problemele cu adevărat importante din societate îl lasă indiferent. Rețelele sociale sunt pline de judecători și sentințe – ce bucurie pe românul specialist că poate să-și dea cu părerea despre orice și oricine. O cântăreață a spus că nu o interesează să dea naștere la urmași și a urmat ditamai scandalul în societate. Cum, domnule, să spui una ca asta? Că doar ai cu ce să-i ții… Un cântăreț a făcut o remarcă ce s-a dorit nostimă și s-a interpretat că ar râde de săraci, iar românul s-a inflamat la culme. Cum să râzi de săraci? Nu ți-e rușine? Ce mai contează că respectivul are la activ mii de ore de voluntariat și e implicat în ajutorarea celor despre care se spune că râde? Românul e neîndurător când vine vorba de astfel de situații. Acel român care, atunci când o dă în bară, cere clemență. Nu mai vorbesc de sentințele din fotbal, că la așa ceva chiar că ne pricepem cu toții.
Și, că tot veni vorba despre fotbal, marți, la ceas de seară, Mitică Dragomir l-a luat la bătaie pe Marian Ceaușescu, iar huiduma care-l însoțea s-a gândit să-i arate șefului ce tare e în pumn. Reacția românilor? Bine i-au făcut, că de când și-o caută… E așa o bucurie în mediul virtual că te apucă sila. Faptul că politicienii și-au tras legi cu dedicație pentru a scăpa de pușcărie nu a deranjat prea mult. O singură postare despre Tudor Chirilă pe pagina lui Valeriu Nicolae a strâns mii de reacții, sensibil mai multe decât cele în care sunt prezentate cazurile de politicieni nemernici care adună doar din salarii sute de mii de euro. Salarii de la stat, de la mai multe locuri de muncă, să nu bată la ochi.
Însă românul se bucură că Marian Ceaușescu a încasat-o de la un individ care, într-o țară civilizată, ar fi fost închis de și pentru multă vreme. Bine i-a făcut, trebuia să-l caftească și mai zdravăn, să se învețe minte, să nu mai facă pe viitor. O fi Marian Ceaușescu un individ incomod, o fi plătit de cineva să-și facă porția de circ, dar asta nu face mai mici sau scuzabile fărădelegile celor spre care arată degetul. Apropo, încă nu a fost nimeni scos vinovat pentru bătaia încasată de Ceaușescu de la mineri. Bătaie care l-a schilodit pe viață, dar ce mai contează? Așa cum nu mai contează că Marian a fost printre primii care a ieșit în stradă în 1989 și a fost arestat după mineriada din 13-15 iunie 1990, fiind pasibil de vreo 15 ani de pușcărie pentru că ar fi subminat economia națională. Faptul că s-a opus regimului Iliescu pe vremea când românul era mare iubitor de trandafiri l-a transformat într-un infractor. Unul incomod pentru puternicii zilei, dar de care societatea românească are nevoie. Într-o țară în care justiția funcționează cu adevărat, un Marian Ceaușescu nu-și prea are rostul. La noi, având în vedere haosul și abuzurile din sistem, avem nevoie de o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, nu de un nou Decembrie, însă e puțin probabil să se întâmple din cauza sucelii de mentalitate de care suferim. Și startul în această direcție îl dau taman autoritățile. Polițiștii din Vaslui s-au inflamat că două infirmiere au executat „dansul găinii” în uniforme de polițist și au declanșat cercetări adevărate. Asta într-un județ în care violența e la ea acasă și face casă bună cu incompetența autorităților, acea incompetență care face scăpați pe toți nemernicii.
Ne place sau nu, ținem cu infractorul, nu cu victima. De cele mai multe ori găsim scuze. A făcut el ceva, nu l-au luat la pocneală pe degeaba, doar știm cât de aiurea e să fii hărțuit de un retardat, așa cum l-a catalogat Olguța Vasilescu pe Marian Ceaușescu atunci când a îndrăznit să-i ceară demisia lui Arafat.
Ținem cu agresorul pentru că, în sinea noastră, ne dorim să fim Mitică Dragomir, nu Marian Ceaușescu. Dragomir are bani, e cineva, Ceaușescu nu e decât un hărțuitor care ne-ar face viața amară dacă visul de a fi Dragomir ar deveni realitate.
