spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialDar-ar Dumnezeu odată să se facă iar armată… - Dumitru MONACU, scriitor

Dar-ar Dumnezeu odată să se facă iar armată… – Dumitru MONACU, scriitor

Cum nu știu să existe vreun document secret emis de către NATO prin care să oblige România la eliminarea serviciului militar obligatoriu, este limpede că decizia intrată în vigoare începând din 1 ianuarie 2007 a fost dorința voința și putința admirabililor noștri politicieni. Această măsură a fost primită de tinerimea română cu urale și basmale aruncate în vânt (că și elementele de vestimentație au luat-o rău pe arătură!) de parcă ar fi scăpat de cea mai grea corvoadă a vieții. Pe undeva, da, aveau dreptate, stagiul militar fiind cu adevărat o corvoadă, dar una controlată care îi pregătea și antrena cât de cât pentru marile și grelele încercări ale unei vieți de om. Eliminarea stagiului militar, coroborată cu puternica disoluție a valorilor, cu scăderea accelerată a nivelului actului educativ în familie, în școală și în societate, cu lipsa acută a locurilor de muncă, dar și cu tentațiile de mucava specifice vârstei au avut și au un efect total negativ asupra evoluției tinerelor vlăstare ale României. Sunt convins că anumite considerente de ordin financiar luate în calcul de legiuitori atunci când au decis sistarea stagiului militar nu au nicio noimă, întrucât sumele de la buget necesare stagiului de pregătire militară și nu numai, nu ar fi fost decât niște plasamente profitabile pentru viitor. Pentru că țara ar fi beneficiat ulterior de oameni instruiți, crescuți și educați frumos, capabili să țină pe o direcție bună căruța neamului băgată în cele mai abundente bălării de către cei văzuți și nevăzuți care o conduc. Un stagiu militar de câteva luni măcar ar fi trezit la realitate o mulțime de tineri care trăiesc, din motivele arhiștiute, în alte sfere ale existenței. Ce-i drept armata ar fi falimentat saloane de înfrumusețare, dealeri sau barmani, dar ar fi realizat conexiunea tinerilor cu realitatea. O realitate urâtă, în care respectul ierarhiilor și al valorilor, cunoașterea, disciplina, ordinea sunt elementele care o pot contracara cât de cât. Aruncând o geană pe legea zăludă care a eliminat stagiul militar, constatăm că există trei situații când executarea stagiului militar devine obligatorie: pe durata stării de război, pe durata stării de mobilizare și pe timpul stării de asediu. Faptul că după gardul din partea de nord este război ar fi legitimat cu prisosință aplicarea primelor două situații. Cât despre a treia, adică starea de asediu, nu cred să existe popor mai asediat ca noi românii, în toată Europa. Nedreptățile sociale, justiția injustă, starea economică deplorabilă, prețurile aberante, aroganța și lipsa totală de respect a factorilor decizionali, lipsa de direcție și de viteză ce ar fi trebuit asigurată corabiei neamului de către aventurierii mateloți politici, sărăcia predominantă, lipsa de perspectivă pentru tânăra generație, toate acestea ne asediază de atâta amar de vreme, că mă mir cum mai rezistă nația asta! Un stagiu militar obligatoriu de câteva luni cred că ar putea fi forma de modelare și de ghidare în viață a tinerilor noștri dezorientați și îndepărtați de adevăratele valori. Da, e adevărat, avem și foarte mulți tineri capabili, inteligenți care știu exact ce vor de la viață, dar nu pentru ei scriu aceste rânduri deși, două-trei luni, adică un termen redus de stagiu nu le-ar strica nici lor. Repet, armata nu ar fi altceva decât cuplarea cu realitatea. Chiar dacă și în armată sunt uneori situații și persoane de o imbecilitate absolută, contactul direct cu ele este însă benefic, pentru că i-ar învăța cum să se adapteze la un mediu cu așa caracteristici. În concluzie, stagiul militar reprezintă, pe lângă principalul lui rol de a pregăti tânăra generație pentru apărarea patriei, și o formă de trezire la realitate a ei. Astfel, bombardierii, cocalarii, și toți cei care, din prea plinul babacilor freacă menta sfidându-și colegii de generație ar fi puși în situația de a se autoevalua la adevărata lor valoare și nu altfel. Ar fi puși în situația de a vedea realitatea așa cum este ea și nu cum o văd ei deformată, cu dragoni, mormoni și hormoni! În concluzie, o reintroducere a stagiului militar obligatoriu nu poate avea decât efecte pozitive atât pentru tineri, cât și pentru țară. Patru ore de instruire militară, patru ore de muncă în folosul comunității, patru ore de activități cultural sportive, patru ore de timp la dispoziția militarului și opt ore de somn zilnic, pe durata a patru, șase sau chiar opt luni ar rezolva parțial câteva din multele probleme cu care se confruntă tinerii, societatea, țara!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
2.7 ° C
2.7 °
0.5 °
77 %
3.7kmh
80 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...