Așa cum era de așteptat și după cum mai toți profețeau, guvernul lui „doctor” Ciucă a intrat în vrie imediat ce a dat de greu, adică de criza provocată de războiul de la vecinii ucraineni care a scumpit gazul, să-i spunem generic metan, și curentul electric, la sume amețitoare, care fac imposibilă nu doar orice activitate economică, dar însăși supraviețuirea. Pentru a stopa efectele în lanț asupra economiei și populației, guvernul a decis scheme tot mai complicate și lipsite de sens de sponsorizare care, privite în ansamblu, seamănă cu tentativa ridicolă de a stinge un incendiu de pădure cu o găletușă cu apă. Concret, la gaz guvernul a fixat un preț, indiferent de consum, urmând ca diferența să o acopere de la buget. Gaz care, să nu uităm, în cea mai mare parte provine din zăcămintele naționale. Pentru curentul electric s-au gândit la o schemă stupidă, cu plafoane care, o dată depășite, lasă consumatorul casnic pradă uliilor care îl vând în mod „liberalizat”. Ridicolul situației constă chiar în faptul că aproape toată energia electrică din România este produsă de firmele statului, anume Hidroelectrica, Termoelectrica și Nuclearelectrica, pentru că eolian sau solar se produce deocamdată simbolic, iar importurile de completare nu depășesc câteva procente. Prin urmare, principalul beneficiar al majorării prețurilor este chiar statul, care a câștigat doar în acest an peste un miliard de euro în plus, bani cu care a mărit salariile și numărul bugetarilor. Este mai mult decât evident că ce a dat cu o mână ca subvenții și ajutoare, a luat îndărăt înzecit.
Mai este un cârd de câștigători, operatorii de pe piața zis liberalizată, adică ultima verigă, cei care încasează de la noi toți, numiți furnizori. Plaja de prețuri cu care aceștia vând un kilowatt/oră de energie electrică este nesimțită, variind de la câțiva lei până la câteva zeci de lei, după ce mai ieri costa sub un leu, sumă cu care încă mai vinde producătorul de stat (care este totuși mult mai mult decât încasa de la bursa de energie), Hidroelectrica, hotărât să devină și furnizor. Asta în condițiile în care, așa cum am arătat, toți cumpără de la aceeași producători ai statului. Proporțiile fenomenului sunt asemănătoare cu afacerea, să zicem spre exemplificare, a doi brutari care cumpără grâul de la rezerva de stat, cu câțiva bani kilogramul, îl macină în același loc și fac pâine, dar unul o vinde cu zece lei, iar celălalt cu o sută, deși pâinea ar costa cel mult un leu, dacă ar vinde-o direct statul.
Asta a însemnat „liberalizarea” pieței. Anume posibilitatea de a permite unor nerușinați să căpușeze, ca verigi intermediare, mai precis schimbând câteva facturi. Iar perseverența cu care actualul guvern păstrează acest sistem, falimentar pentru persoane și companii, este de-a dreptul suspectă, dovadă clară că, la cum stau lucrurile în România, și pesediștii au propriii lor „băieți deștepți” vârâți în afacere.
Doar o minune ar putea opri haosul de pe piața energiei, anume impunerea unui plafon de preț care să oprească specula aceasta nerușinată, care să oprească turma subțire a profitorilor. Dar guvernul, condus de un personaj care ar face-o să râdă până și pe Viorica Dăncilă, cu miniștri având școala de partid și atât, nu pricepe, este pur și simplu dincolo de puterea lor de înțelegere.
Între timp, asupra țării, coboară încet, dar sigur, acel soi de apocalipsă pe care numai zeci de ani de corupție și incompetență îl putea aduce.
