Guvernul României a dezbătut recent un proiect de lege care se vrea a fi un fel de prim pas spre reforma teritorială – respectiv înființarea consorțiilor administrative. Potrivit proiectului, s-ar completa Codul Administrativ, modificare care ar da posibilitatea asocierii și cooperării localităților învecinate pentru a oferi la comun servicii publice. Această modificare a fost asumată de România prin Planul Național de Relansare și Reziliență, fiindcă Uniunea Europeană insistă să aloce fonduri de dezvoltare pe regiuni și nu punctual, pe anumite localități.
Nu este pentru prima dată când politicienii români aruncă praf în ochii Europei. Începutul a fost făcut demult, când am înființat așa zisele „regiuni de dezvoltare”, în realitate niște construcții artificiale, numai bune pentru sinecurile de partid, sporit birocrația și tocat bani degeaba. De ce vor acum PNL și PSD consorții și nu, pur și simplu, comasare? Este limpede, din interes de partid. Comasarea ar duce la dispariția a sute de posturi de primari și consilieri, tocmai cei care constituie baza partidelor. Însă consorțiile vor aduce posturi în plus.
În prezent, există asocieri ale localităților doar sub forma zonelor metropolitane, dar care – din motive evidente – nu au eficientizat cheltuielile publice pe întregul teritoriu. Scopul asocierii sub forma zonelor metropolitane este dezvoltarea în comun pe o rază de 30 de kilometri de la centrul urban polarizator. Ceea ce înseamnă că un grup de comune depopulate din marginea județului nu vor beneficia în veci de mai mult de cele câteva firimituri care stau în mâna unui președinte de consiliu județean.
În ultimii 30 ani am fost martorii unui paradox: deși populația țării a scăzut constant, ajungând în zilele noastre la nivelul celei din 1968, numărul comunelor a crescut cu peste 200, iar cel al orașelor cu 27. Modificări făcute din pixurile guvernanților la intervențiile politicienilor locali, ca să crească numărul de posturi administrative și nu pentru că respectivele localități ar fi crescut în realitate, la nivel de populație, producție și la celelalte criterii. Mai concret, pentru posturi și bani care, vai ce mirare!, nu s-au dus în facilități pentru comunitate – cum ar fi apă, canal, gaz sau drumuri – ci drept în buzunarele celor care au obținut înălțarea în grad.
Consorțiile se vor constitui voluntar, fără personalitate juridică, adică toți primarii și consilierii localităților participante vor rămâne la locurile lor. Iar serviciile oferite în comun (juridice, resurse umane, administrarea impozitelor și taxelor locale, achiziții publice, amenajarea teritoriului și urbanism etc.) vor fi decise tot de comun acord. Noul act normativ prevede că vor fi făcute angajări dacă posturile nu au fost ocupate în ultimele trei luni, iar cei care vor lucra în acest cadru vor primi o indemnizație suplimentară de 20% din salariul de bază. Adică un nou regiment de neamuri și pile pentru tăiat frunză la câini pe lefuri grase.
Acest proiect nu înseamnă nici pe departe reforma administrației teritoriale, care ar fi trebuit să înceapă cu zona rurală, unde capacitatea administrativă este foarte redusă sau inexistentă. E vorba de satele mici care nu au viabilitate, care nu sunt capabile să se finanțeze și primesc bani de la guvern sau de la județ prin tot felul de artificii financiare. Aplicată în stil autohton, mica reformă nu va aduce nici economii, nici cheltuirea mai eficientă a banului public și nici atragerea unor fonduri de dezvoltare. Seamănă, întrucâtva, cu înființarea asociațiilor intercomunitare pentru apă care, în loc să diminueze cheltuielile, au scumpit apa.
Înțepenită în modelul ceaușist din 1968, România mai trage o țeapă Uniunii Europene, după modelul istoric: „cum să zicem ca ei și să facem ca noi?”. Uite așa, cu astfel de pseudoreforme.