Deocamdată primarul Cosmin Andrei nu a făcut încă nimic cu care să intre în istoria municipiului. Nu a construit un parc de distracții de dimensiunea Cornișa și nici nu a ridicat cartiere de blocuri pentru tinerii specialiști. Poate pentru că încă n-a avut șansa.
A scos în schimb dalele de tramvai și a îngropat definitiv proiectul pentru care Cătălin Flutur, fostul primar, a obținut finanțare europeană. Nu e de acuzat: municipiul și-a redus mult atât numărul de locuitori cât și activitatea economică iar tramvaiul, pentru nevoile actuale, ar fi părut mai mult o glumă nesărată, menită să încurce și mai mult circulația tot mai complicată de pe străzile înguste. A mai organizat primarul Andrei licitații pentru repararea teatrului. Până acum nu s-a găsit un constructor, dar există urma unei speranțe că acesta va apărea pentru a rezolva ruina în care a ajuns instituția de cultură de vreo zece ani.
Spitalul de boli paliative ar fi putut fi o realizare importantă, mai ales că, pentru populația îmbătrânită a municipiului, ar fi fost mai mult decât necesar. Dar acesta, deși e gata și complet funcțional, s-a blocat undeva în hățișul birocratic românesc, iar șansele de a-l deschide în viitorul apropiat tind spre zero. Asta e cu atât mai ciudat cu cât partidul din care face primarul e la putere, cei mai mulți parlamentari botoșăneni sunt tot de la PSD, iar din guvern face parte și Marius Budăi, foarte vocal în privința pensiilor seniorilor, dar inexistent când ar trebui să se implice măcar puțin în rezolvarea problemelor locale ale seniorilor care l-au votat.
Totuși, una dintre cele mai ciudate abordări o are primarul Andrei în problema locurilor de parcare. De când a câștigat alegerile, se pare că asta i-a fost principala preocupare, să le înmulțească, mergând cu bună știință împotriva trendului european, de a elimina mașinile de pe străzi. Ultima inițiativă e să dărâme garajele din spatele pieței din Primăverii și să le transforme în locuri de parcare. Ideea în sine e foarte bună și știm de ce: concesionarii acelor garaje plătesc o sumă modică anuală primăriei și le închiriază pe bani frumoși piețarilor. E ciudat că primăria nu face același lucru, preferând în schimb să încaseze mărunțiș pe viitoarele parcări private.
Să fim bine înțeleși, nimeni nu neagă faptul că într-un oraș este mare nevoie de parcări. Dar logica elementară ne spune că niciodată nu vor fi suficiente, indiferent câte s-ar face, etajate sau nu. Românii, nu doar botoșănenii, ar vrea să dețină un loc de parcare, sau chiar două, acasă, unul la serviciu, altul la bancă, la supermarket, în centru și eventual măcar unul de rezervă, când primesc vizitatori. Ori așa ceva în Europa, cu străzile croite acum sute de ani, pur și simplu nu se poate. În America sau Canada, da, pentru că așa au fost gândite orașele. Socotiseră colegii mei că aproape 20% din suprafața străzilor municipiului e acoperită cu mașini. Iar tendința de creștere a numărului de automobile va continua, nu există nici un fel de îndoială.
Lipsa disciplinei, dar și a autorității, face ca șoferii să parcheze haotic, oriunde. Semnele ce interzic acest lucru sunt ignorate pe față, iar străzile au devenit tot mai primejdioase. Iar aici nu ar fi nevoie decât ca primarul să ceară poliției rutiere și celei locale să-și facă treaba, să amendeze și să ridice tot ce încalcă regulile. Ar trebui să mărească până la limita maximă impozitele locale pentru autovehicule, ca să elimine miile de hârburi care ne fac aerul irespirabil. Ar trebui să facă abonamente de parcare pentru ca oricine parchează pe spațiul public, inclusiv străzi, să plătească, așa cum e normal, că și asta e o cheltuială, nu doar benzina. Ar trebui să înceteze cu concesionarea anuală a parcărilor, făcute cu bani serioși, plătiți de noi toți, pe sume infime și să impună un sistem unitar și universal de plată, în loc să transforme, pentru prețul nici al unui pachet cu țigări, în proprietar, un șofer hotărât. Ar trebui ca primarul să facă pună la punct un sistem de transport în comun eficient dar și piste sigure de biciclete, după modelul occidental, pentru avantaje atât de evidente încât nici nu le mai enumer.
Ar trebui.
Dar nu se va întâmpla, pentru că un șofer supărat înseamnă un vot pierdut. Însă ecuația completă e cu totul alta: un șofer supărat înseamnă cel puțin zece pietoni mulțumiți de faptul că primarul lor dă dovadă de autoritate și este în stare să facă ordine în comunitate. Sau nu.
