S-au afișat rezultatele finale. Și la Evaluarea Națională, și la Bacalaureat. Și cu ocazia asta am putut constata că ministrul Educației este specialist în constatări. Constatări care se încadrează, în buna tradiție a acestor meleaguri, în eternul paradox. Pe de o parte omul se laudă cu promovabilitatea record, că așa rezultate grozave nu s-au mai înregistrat de pe vremea când camerele de luat vederi erau ținute în afara instituțiilor de învățământ, să nu cumva să perturbe bunul mers al examenelor mânărite fără scrupule de isteții de sistem. Pe de altă parte același ministru, uneori în același paragraf, susține că învățământul online e un eșec total. Sună cam a minte spartă-n două. Cel puțin… Sau mai degrabă e genul de situație care ne arată cât de închegată e coaliția de la guvernare. Nu de alta, dar în mod firesc când unul de la butoane se laudă, altul din opoziție simte că e de datoria lui să-i dea peste nas.
Sunt probleme în învățământ. Multe și deloc mici. Să ne gândim că la Evaluarea Națională 90% dintre contestații s-au lăsat cu modificări de note, uneori cu diferențe sensibile. La bac situația e și mai nasoală; doar ceva mai mult de 5% dintre notele contestate nu au fost modificate. Evident, asta nu înseamnă că ce nu s-a contestat s-a corectat corect. Înseamnă doar că elevii fie n-au avut curaj să conteste, fie s-au mirat și ei de ce note au primit și au tăcut din gură. E corectarea o problemă? Fără doar și poate… Și nu e o situație de ieri sau de alaltăieri. Îmi aduc aminte cum, în liceu, un coleg se plângea că, deși la bac toți din sala de examen au copiat de la el, a încasat nota cea mai mică. Am trecut și eu printr-o experiență asemănătoare, însă în cazul meu a fost vorba de-o răzbunare de-a directorului. Nu de alta, dar dacă i-am reproșat în față „corectitudinea” examenului trebuia să mă aștept la represalii. Și oricum mă luase la ochi de ceva vreme. Cinste profesoarei care, deși a avut de corectat doar șase lucrări, a acordat nota cea mai mică lucrării din care s-au inspirat toate celelalte. Mai bântuie și acum în sistem și-și agasează colegii și elevii cu expresii vulgare, dar pe care susține că are tot dreptul să le utilizeze deoarece se regăsesc în dicționar. Pentru cei care nu sunt încă la curent, e bine de știut că toate cuvintele – absolut toate cuvintele – se găsesc în dicționar.
Dar să revenim la prezent și, poate, la viitor. Pentru problemele legate de notare ministrul îi găsește vinovați pe profesori și promite că cei care au greșit nu vor mai prinde așa ceva pe viitor. Se mai gândește el și la alte sancțiuni, că doar se pricepe. Aștept cu interes acea zi în care examenele elevilor vor fi puse sub semnul întrebării deoarece nu vor mai exista profesori dispuși să corecteze. Momentan mă mir că mai există. Pentru că nu e mare afacere, financiar vorbind. Și, dacă dai greș fie din cauza baremului alambicat (atunci când nu e greșit), fie pentru că greșești din cauza volumului mare de lucru, tot tu ești vinovat. Pentru că în România standardizarea evaluării este un vis frumos care n-o să devină niciodată realitate. De ce nu trimite ministrul un comando de evaluatori dintre specialiștii pe care-i are în curte? De ce nu-i școlește la modul serios pe cei care corectează lucrările elevilor? Cât timp fiecare corectează așa cum se pricepe după un barem lacunar apar și problemele.
Evident, ministerul nu e de vină. Nici acum câțiva ani, când la Evaluarea Națională la clasele primare s-a trimis celebrul subiect cu creioanele colorate, nu s-a găsit vreo vină la minister. Problema s-a remediat din mers și de atunci nu s-a mai vorbit de ea. Sunt curios, câți mai țin minte care a fost problema cu creioanele?
Se vorbește de vinovați și prea puțin despre investiții. Le place sau nu celor de la butoane, o școală eficientă presupune investiții serioase și nu doar în resursa umană. În perioada online am văzut cum s-a investit. Și, s-avem iertare, n-am auzit ca vreun ministru să fi mulțumit în mod special celor care au dus greul școlii virtuale…
