Faptul că la începutul săptămânii trecute subprefectul județului Sălaj, Virgil Țurcaș, a murit după ce un foișor s-a prăbușit peste el în timp ce participa la un eveniment oficial n-a sensibilizat pe foarte mulți, ba dimpotrivă. Pe rețelele de socializare au fost prea puține mesaje de condoleanțe și mult prea multe în care oamenii de rând își arătau satisfacția față de situația creată. În sfârșit, culegeți și voi ce ați semănat, nemernicilor! Mai sfârșiți și voi sub ruinele construcțiilor ridicate la suprapreț de tot felul de Dorei care nu știu pe ce lume trăiesc, nu doar amărâții pe care nu mai știți cum să-i spoliați. Există justiție divină de care nu o să scăpați…
Spune și asta ceva despre felul cum am evoluat ca indivizi și societate. Da, spune multe și nu toate de bine. Ne-am înrăit, am devenit lipsiți de compasiune. Ne bucură răul abătut asupra unei persoane pe care nu o cunoaștem personal. Știm doar că face parte din gașca parveniților politici și adesea e mai mult decât suficient să încercăm o satisfacție deosebită când i se întâmplă o nenorocire. Nu e creștinește, nu e moral, nu e cum vreți voi, dar am ajuns aici în condițiile în care justiția nu-și face treaba și-i scoate pe nemernici basma curată. În România poți să faci orice dacă știi pe cine trebuie sau ești bine ancorat în realitatea politică. Cei de la butoane și-au dat legi cu dedicație astfel încât nu suportă niciun fel de consecințe legale indiferent de mânăriile pe care le fac. Madam Udrea a fost condamnată la închisoare printr-o sentință definitivă și irevocabilă, a ajuns chiar în spatele gratiilor, dar stai! asta nu e tot – vorba reclamei – e posibil să scape de pușcărie pentru că există o cale excepțională de atac. Cu alte cuvinte, doar praf în ochi, pentru că de rezolvat se rezolvă. Sejurul la închisoare e doar așa, să-i aburească pe naivi și să justifice mai apoi că nu i se va confisca averea dubios agonisită, eventual va mai primi și ceva despăgubiri. Așa e la noi și nimic nu o să se schimbe. Și Udrea nu e singură, avem și-n județ o mulțime de potlogari cocoloșiți de justiție. La nivel național ce să mai vorbim? Batalioane întregi de privilegiați se încolonează în spatele lui Iliescu, cel care a distrus speranțele de mai bine pentru un popor întreg și are mâinile pătate de sângele vărsat în 1989 și la mineriade. Prea mulți și prea ticăloși, prea e pe față mârșăvia. Și, în acest context, românului de rând nu i-a mai rămas decât satisfacția că nenorocirile care li se întâmplă potlogarilor reprezintă justiție divină.
Totuși, în cazul Țurcaș, s-a deschis o anchetă. Și cu ocazia asta s-a aflat că foișorul ucigaș nu avea autorizație de construcție. Surprinzător, nu-i așa? Și, ca totul să fie în regulă, nici cabana de care aparținea nu deține vreo autorizație. Abia acum s-a uitat primarul comunei Horoatu Crasnei prin arhivă și a descoperit că nu există așa ceva. Ca să vezi… Și cine e vinovat pentru asta? Până la urmă nu e vorba de vreo metropolă, ci de o comună oarecare, unde oamenii se cunosc și autoritățile închid ochii la nereguli deoarece riscă să-și piardă votul. Într-o comună nu poți ridica un coteț fără să afle la centru, darmite o ditamai cabana. Înscrierea în circuitul turistic a unei cabane lipsite de autorizații și avize se poate face doar cu complicitatea autorităților, acele autorități care se pricep să profite de situație. Știi, dom’le, avem și noi o acțiune și trebuie să ieșim în câștig, altfel nu merită. Pui la bătaie coșmelia și tai factura, dar știi cum faci cu banii, da? O faci pe-a prostul, trimitem pe cineva să te verifice și o să vezi ce înseamnă seriozitatea autorităților. Hai, că treaba se face cu oameni…
Și s-a făcut. Cu rezultatele cunoscute. Foișorul ăla putea să se prăbușească oricând, dar uite că s-a năruit în cel mai prost moment. Există ceva învățăminte care trebuie trase din nenorocirea asta? Cu siguranță, însă e vorba de români și, prin urmare, n-o să se întâmple nimic.
