Ministrul educației se plânge că doar 6% dintre elevi au rezolvat integral corect exerciţiul de la examenul de capacitate care vizează scrierea corectă, că 14% nu ştiu să scrie corect niciunul din cuvintele date la forma cerută și că doar 43% dintre elevi ştiu să identifice verbele. Nu înțeleg de ce toată lumea privește rezultatele astea ca pe o catastrofă. Țara are nevoie și de meseriași, de lucrători în serviciile civile, nu numai de olimpici la română și matematică.
Nu trebuie să știi locul tuturor cratimelor și nici rezolvarea ecuației de gradul doi ca să sudezi fără pori un cazan, să fii cameristă la un hotel, chelner sau operator de marfă la un supermagazin. Sunt zeci de meserii – instalator, tâmplar, electrician, zugrav, ca să înșir la repezeală doar câteva – în care se câștigă mult mai bine decât ca absolvent al liceelor teoretice și facultăților de fițe, cu nume pompoase dar din care tânărul iese cu calificare zero.
Așadar, nu ăsta-i baiul cel mare ci faptul că majoritatea dintre cei foarte slabi în învățământul teoretic vor face mai departe facultate, masterat și, poate, doctorat. Puteți rezolva asta, dle ministru? Sau ne plângem în continuare că nu avem meseriași, că avem o rată enormă de abandon școlar și că o bună parte dintre tinerii noștri, frumoși și sănătoși, stau acasă pe veniturile părinților și bunicilor sau se duc să îngroașe rândurile zilierilor din Occident?
Experiențele ultimilor ani arată că pentru reușita în viață nu este esențială performanța academică (notele pe materii) ci orientarea corectă a copilului, potrivit talentelor sale, capacității intelectuale și, eventual, a vocației. Iar pentru eșec și forțarea limitelor responsabili sunt, în primul rând, părinții și abia în al doilea rând școala pe care o tot hulim atât.
De ce trebuie să-i îndoape părinții pe copii cu meditații la materii pentru care cei mici nu au vreo apetență? Doar ca să-i vadă elevi la un liceu de top la care au toate șansele să fie printre ultimii? Și apoi, mai departe, studenți la drept, medicină, politică sau poliție? Vor fi studenți mediocri și profesioniști ratați dinainte de a-și începe cariera. În plus, și frustrați de neconcordanța dintre nivelul de studii și cel al veniturilor realizate.
De ce li se insuflă de mici că este rușine să practice în România, acasă, meserii pentru care părinții lor se umilesc în Occident? Argumentul veniturilor mai mari de „afară” nu mai este valabil. Un meseriaș bun rămâne azi, aici în țară, cu la fel de mulți bani în mână ca-n orice țară din Vest, fiindcă cheltuielile locale sunt mult mai mici. Și atunci?
Acum mulți ani, din clasă de la mine, din ciclul gimnazial au intrat la liceu cam două treimi iar o treime s-a dus la școlile de meserii. Aidoma primilor, și cei din urmă trăiesc frumos, sunt respectați, au slujbe bănoase și sunt extrem de solicitați. Ba chiar rata de ratare a fost mai mare pentru cei care au insistat să meargă la liceu (teoretic) fără să aibă puterea de a-l finaliza cu studii universitare. La cei corect orientați către meserii, potrivit posibilităților lor, cu excepția a 2-3 alcoolizați rata de succes a fost de 100%.
Eficiența școlii intervine atunci când părinții sunt obtuzi, orgolioși și uneori chiar incapabili să determine aptitudinile copilului. Profesorii pot să îndrume elevul, să-l încurajeze, să-l premieze pentru ceea ce-i place să facă și să-i lămurească pe părinți care ar fi drumul cel mai drept spre succes al copilului lor. Astea sunt problemele pe care trebuie să le rezolve ministerele, în frunte cu cel al învățământului. Nu să se mire cu ipocrizie de rezultatele slabe ale copiilor, ci să ajute familiile să-i orienteze corect și să creeze condiții adecvate astfel încât aceste orientări să poată fi și puse în practica imediată.
