Nu sunt mare fan TVR, chiar nu sunt. La fel ca mulți alții, mă întreb de multă vreme de ce anume mai există TVR și singurele răspunsuri pertinente sunt legate nu de calitatea știrilor sau a emisiunilor, ci mai degrabă de necesitatea șmecherilor politicii de a rezolva situațiile de tip PCR – Pile, Cunoștințe, Relații. E arhicunoscut faptul că după pretinsa revoluție televiziunea publică s-a transformat într-un depozit de incompetenți. Atât de cunoscut, că a ajuns să nu mai deranjeze pe nimeni. Cui îi pasă, câtă vreme nimeni nu se uită la așa ceva?
Însă chiar și într-o grămadă atât de mare de gunoi se mai poate găsi câte o nestemată. Și când scriu asta mă gândesc la „Adevăruri despre trecut”. Cumva, având în vedere contextul politico-șmecheresc în care instituția își desfășoară activitatea, e de mirare că această emisiune e difuzată la televiziunea națională. Arată mai degrabă a accident decât a politică editorială.
Pe 14 iunie, în cadrul emisiunii „Adevăruri despre trecut”, a fost difuzat reportajul „Autobuzul morții – grav accident rutier din perioada comunistă” – o radiografie dătătoare de fiori a accidentului de la Huțani din 29 iunie 1980. Nu prea cred în coincidențe, dar cu doar câteva zile mai devreme a avut loc un incident care avea toate șansele să depășească accidentul de la Huțani ca număr de victime și ce se mai poate. Nu de alta, dar când un pod de 216 metri lungime se prăbușește când este traversat de un camion și o autoutilitară, ne putem gândi la ce e mai rău dacă Doreii reușeau să-l facă ceva mai rezistent.
Mai bine de patru decenii despart cele două incidente rutiere și doar o minune a făcut ca ultimul să se soldeze cu răniți și pagube materiale, însă la nivel de mentalitate și mod de acțiune al autorităților trăim tot în comunism. Nu s-a schimbat mare lucru, inclusiv la nivelul mentalității trăitorului pe aceste meleaguri. Relatările celor care au fost implicați în nenorocirea de la Huțani sunt pline de dramatism, dar mai ales de resemnarea specifică epocilor pe care le-au trăit. Așa era pe atunci… Așa se trăia pe atunci. Cam așa se trăiește și acum, nu credeți? Comuniștii au făcut tot posibilul să ascundă drama de la Huțani; victimele nici măcar nu erau cuprinse în statisticile oficiale. Așa era pe atunci, nu? Nu dăm vina pe producătorul cauciucului, că stricăm imaginea României peste hotare. Nu vorbim despre aglomerarea excesivă a mijloacelor de transport în comun, că asta presupune investiții și recunoașterea faptului că în cea mai frumoasă și bogată țară din lume există probleme.
Din păcate, la patru decenii și mai bine parcă trăim același film și doar o minune a făcut să nu fim puși în situația de a vorbi despre zeci de victime. Pod peste Siret (cât de ironic sună) prăbușit la presiunea unui camion. Autoritățile care acum ceva timp se lăudau cu „realizarea” susțin că, de fapt, nici nu se făcuse recepția lucrării și, prin urmare, vina e la constructor. De fapt e vorba de un soi de cartel al constructorilor din Neamț, care s-au organizat în așa fel încât au monopolizat lucrările publice cu consecințele de rigoare. Deși implicarea politică e cât se poate de evidentă, la nivel oficial nici nu se pomenește despre așa ceva. Ionel Arsene, baronul de Neamț, s-a autosuspendat, dar nu din funcția de președinte al Consiliului Județean, ci doar din funcția de președinte al filialei PSD Neamț. Sincer, nu știu cât ajută treaba asta; acum ceva ani când în Portugalia s-a prăbușit un pod au demisionat o droaie de miniștri. La noi încă se merge pe mentalitatea și modul de acțiune lăsate moștenire de Ceaușescu. Și podurile cam tot de atunci sunt. După incidentul de la Luțca autoritățile s-au cam trezit și au luat podurile la purecat. Doar în Neamț sunt alte trei care riscă să se prăbușească. Podul de la Huțani nu o duce nici el prea bine. La cum se depășesc restricțiile de tonaj, problema nu e dacă se va întâmpla ceva, ci când anume. Sunt amănunte care se cunosc, dar autoritățile dorm și se roagă să nu se întâmple în mandatul lor. Alo, USL, sunteți cu toții la butoane, pe cine mai dați vina?
