La puține ore după ce editorialul „Țara lui «Lasă, bre, că merge și așa»” a fost accesibil și în mediul virtual, a avut loc un eveniment menit parcă să întărească cele scrise. Nu am pretenția de vizionar – cel puțin nu la modul Baba Vanga sau mai știu eu ce soi de mamă -, dar când vine vorba de dezastre care au loc în România, singura întrebare pertinentă e „de ce a durat atât de mult până să se întâmple?”
Da, a durat cam mult, nu credeți? Un pod inaugurat cu mare pompă în urmă cu șase luni s-a prăbușit și doar o minune a făcut să nu se înregistreze victime omenești. Nu de alta, dar românul de rând sau de rang înalt e complet relaxat când vine vorba de oi. Dacă l-ar fi făcut mai rezistent era nevoie de ceva mai multe autovehicule pentru ca podul să se prăbușească, eventual vreo două autocare cu turiști străini. Mă întreb pe unde ar fi scos cămașa oficialii români dacă se întâmpla asta. Pentru că, în momentul de față, nimeni nu-și asumă vreo vină. Responsabilitatea este pasată mai ceva ca mingea la fotbal și se tot insistă pe tâmpenia cu bine că nu a murit nimeni. Cu alte cuvinte, haideți să luăm în calcul numai partea plină a paharului și să luăm măsuri doar în funcție de consecințele concrete. Puteau să moară oameni, dar uite că nu au murit; oficialii vor să-și treacă până și asta în cont la capitolul realizări. Nu de alta, dar dacă podul era mai rezistent și în loc de o furgonetă și un camion s-ar fi găsit să cedeze când era traversat de patru autobuze și zece autoturisme?
Imediat după incident am schimbat câteva vorbe cu un prieten cu experiență americană. Ce pățeau vinovații dacă se întâmpla așa ceva în State? Plătit despăgubiri până la ultimul cent și condamnat la vreo câteva termene de detenție pe viață. În China trebuia să-și cumpere cartușul pentru inevitabila execuție. La noi? La noi totul e minunat. Încă nu a fost arestat nimeni. De ce să fie arestat dacă nu a murit nimeni?
Puțin a lipsit să nu moară oameni, prin urmare oficialii sunt foarte relaxați. Premierul Ciucă a trimis armata să facă un pod de pontoane și cică s-au deschis dosare și e anchetă. O anchetă care, în buna tradiție românească, va fi lungită până nu se va mai întâmpla nimic. Eventual va fi scos vinovat vreun pălmaș care, între timp, a și trecut la cele veșnice.
Pe la televiziunile de partid tot felul de specialiști își dau cu părerea de dimineața până în miez de noapte, doar-doar or convinge pe cineva că, de fapt, vinovații sunt alții decât cei cât se poate de evidenți. Nu corupții de la butoane, ci vreun amărât care, strâns cu ușa, le face jocul, un angajat mărunt care a făcut ce i s-a spus, nu ce trebuia să facă, și asta pentru că mereu a fost amenințat cu datul afară sau chiar mai rău. Când ești mărunt și știi foarte bine că nimeni nu o să-ți facă dreptate, nu prea ai de ales; așa se întâmplă lucrurile în România. Șantajarea pălmașilor e practică veche și încurajată de justiția oarbă din toate punctele de vedere. Nu faci ce ți se spune? Zbori și am eu grijă să nu te mai angajeze nimeni. Și dacă mârâi ceva, te bag și la pușcărie.
Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, dădea asigurări că zeci de ani nu vor fi probleme cu podul. „Fapte, nu vorbe”. Recent a fost condamnat cu executare pentru cinstite fapte de corupție, dar asta doar în primă instanță. Acum aflăm că, de fapt, nu a fost făcută recepția lucrării. Cumva, norocul prostului… Lucrarea nu e recepționată? E vina altuia, nici măcar a celui care a construit, că și ăla e de-al nostru. Cine a dat drumul traficului pe pod? Nici asta nu se știe, dar bine că nu au murit oameni, nu credeți că asta e cel mai important?
Doar în România îți poți permite să nu răspunzi la întrebările presei, să vii cu „altă întrebare”. Caracatița corupției e atât de puternică încât își pot permite să facă orice fără să se teamă de consecințe. În ceea ce ne privește pe cei mici, e cazul să ne pregătim pentru creșterea impozitelor. Pentru că atâta competență costă, și bani de unde?
