Este deja comună constatarea că agenda politicienilor şi cea a românilor de rând sunt cu totul diferite. Aproape nimic din ce fac politicienii nu este în folosul plătitorilor de taxe, deşi cei din urmă suportă toate consecințele deciziilor primilor. Şi, reciproc, aproape nimic din ce aşteaptă cu adevărat românii nu figurează pe listele de activitate ale politrucilor.
Problemele grave şi serioase, izvorâte din decenii de amânări şi decizii proaste, nu sunt ușor de rezolvat, Necesită voință și, mai ales, pricepere. Iar cum criteriile de inscriere pe liste la alegeri și de promovare în partide nu includ și aceste două calități, ne-am procopsit cu un corp politic amorf, flasc și supus. În loc de bătălii politice pe soluții doctrinare ale marilor proiecte de care țara are nevoie, activitatea lor se reduce la combinații mărunte, pe funcții și contracte punctuale, din care pot trage un folos material imediat și fără efort. Și, fiindcă scopul unic al celor mai mulți dintre ei este căpătuirea rapidă a propriei familii extinse, ei sunt șantajabili și ușor de manevrat.
Promovați cu aviz de la serviciile secrete – vezi avalanșa de doctorate fantomă în domeniile siguranței naționale – o mare parte dintre politicienii zilei nu sunt altceva decât slugile umile ale unui grup restrâns de ofițeri sau foști ofițeri care și-au păstrat relațiile în sistem. Așa s-a ajuns ca nu Parlamentul – adică delegații noștri în sfera decizională – să controleze serviciile secrete ci taman invers.
Principalele organizații politice de la noi, aflate acum la guvernare, nu au făcut primii pași pentru adoptarea legilor securității naționale. PSD, PNL și UDMR nu au instituit vreun grup de experți care să lucreze la redactarea legilor, nu au făcut vreo referire despre modul în care acestea vor fi elaborate. În comunicarea publică ei s-au referit doar la modul de adoptare, niciodată la cine va scrie proiectele. Iar președintele Comisiei de Control a activității SRI, Cristian Chirteș, a dat-o pe față, admițând într-o declarație pentru Europa Liberă, că cei care au elaborat proiectele celor zece legi ale siguranței naționale au fost juriștii structurilor de forță. Astfel că, deși Parlamentul trebuia să fie inițiatorul proiectelor de lege, forul legislativ se va afla la capătul liniei privind adoptarea.
Încă o mare revelație a devoalării modului în care au fost redactate și propuse aceste legi este că s-a confirmat confirmat public că nu președintele este cel care controlează serviciile secrete ci, ca în cazul Parlamentului, exact invers. Președintele s-a văzut obligat să iasă public și să recunoască unele „erori de comunicare”; în fapt fie că habar nu avea de ceea ce este scris în ele, fie că a știut dar a tăcut vinovat până acum, fiind gata-gata să le lase să treacă așa cum erau propuse.
Până la sfârșitul mandatului său, președintele Iohannis contează pe o majoritate de aproape 70% în Parlament și pe o colaborare cu PSD care deocamdată merge fără fisuri. Actualul director SRI este un fost deputat PNL, în timp ce directorul SIE este un fost deputat PSD. Premier este un fost militar iar ministru al apărării un fruntaș PSD cunoscut demult ca fiind extrem de apropiat de servicii. Ministrul justiției, Predoiu, și șeful Consiliului Legislativ, infamul Iordache, se învârt cam în aceeași zonă.
Cu asemenea oameni în sfera decizională cea mai înaltă, cărora li se adaugă noul președinte al Curții Constituționale (controversatul Marian Enache, alt fost informator al Securității, conform dosarului SRI fond rețea 7259/Vaslui), ne putem aștepta la un regim cvasimilitarizat și la tot ce este mai rău în privința libertăților de exprimare și de mișcare. Dacă adăugăm prăbușirea nivelului de trai și lipsa de acces, din cauza prețurilor, la bunuri de larg consum, alimente de bază și energie, putem spune că ne-am întors exact de unde am plecat acum 32 ani.
