Situația de la groapa de gunoi a județului s-a împuțit din toate punctele de vedere, astfel încât există riscul ca depozitul de deșeuri de la Stăuceni să fie închis, cu consecințe dintre cele mai grave pentru toată lumea. Suntem în pragul unui accident ecologic și, ca și cum nu ar fi de ajuns, e posibil să plătim milioane de euro. Noi, cetățenii, pentru că statul nu are bani; îi ia de la noi și-i mânărește cum se pricepe mai bine. Adică prost de tot.
Dar să revenim la depozitul de gunoi. Acolo unde, dacă e să ne luăm după documentele oficiale, situația arată bine, chiar foarte bine. Levigatul este tratat corespunzător, apele uzate la fel. Și, cu toate acestea, suntem în pragul dezastrului ecologic și e nevoie de măsuri extreme pentru a se evita o catastrofă. Iar asta presupune, printre altele, închiderea depozitului. Nu că s-ar rezolva mare lucru închizându-se depozitul, dar, cumva, autoritățile cu atribuții de control vor putea spune că și-au făcut datoria, restul nu mai contează.
Evident, problemele de la Stăuceni nu au apărut peste noapte și nici nu vor fi rezolvate în timp record. Se adună recolta a ceea ce s-a semănat cu inconștiență ani și ani. La drept vorbind, România nu are cine știe ce tradiție când vine vorba despre ecologie și educație pentru mediu. Pe vremea lui Ceaușescu se făcea mare caz de grija pentru natură, de cei trei R – Recuperare, Recondiționare, Refolosire – însă în realitate statul evita să cheltuie prea multe parale pe ecologizare adevărată. Tratarea apelor uzate se făcea doar pe hârtie și reciclarea avea rost doar când se evitau importurile. Unul dintre puținele plusuri era legat de fondul forestier, mult mai bine păzit și administrat ca astăzi, dar în rest… Mda, mentalitățile și apucăturile comuniste nu ne-au părăsit. La vremea respectivă important era ca totul să arate bine pe hârtie. La fel se încearcă și acum, numai că nu prea mai merge. Europa e cu ochii pe noi și riscăm sancțiuni consistente.
Și asta pentru că trăim în țara în care totul se rezolvă din pix. Cât timp hârtiile arată bine, ce mai contează realitatea din teren? Lasă, bre, că merge și așa… Scoate fum? Nu-i bine să-l repari. Îi dăm înainte pentru că înainte era mai bine. Și, din punctul de vedere al responsabilității și consecințelor, chiar că era mai bine. Totul se rezolva cu o șpagă, cu eternul cartuș de Kent sau pachetul de cafea din aia bună, nu nechezolul urât de toată lumea. Singura problemă adevărată era reprezentată tocmai de cei care semnalau problemele, pentru că dădeau de lucru autorităților. Dar și asta se rezolva; am încercat-o pe propria piele în vremuri când, oficial, comunismul era la lada de gunoi. În liceu am semnalat o problemă, însă tratamentul de care am avut parte ulterior din partea factorilor responsabili mi-a dat de înțeles că problema eram eu, cel care am sesizat neregulile. Dacă îmi vedeam de treaba mea directorul nu era pus în situația de a da răspunsuri și ar fi putut să se laude că în liceul lui totul merge strună.
Din fericire, azi nu prea se mai poate. Da, din fericire, nu din păcate. Europa este cu ochii pe noi și, dacă nu respectăm regulile, riscăm să fim dați afară din Uniune. Dacă nu eram în Europa, nu se mai întâmpla nimic, se întocmeau raporturi și procese verbale impecabile și treaba mergea înainte. Iar presiunea asta europeană e exact tratamentul de care avem nevoie; doar așa se mai pot urni lucrurile în țara asta. S-au descoperit nereguli la Stăuceni?! Să admitem că există probleme este un bun început, e primul pas pe calea spre vindecare. Tratamentul e de durată și costă mai mult decât prevenția, dar poate așa o să scăpăm de blestemul lui „lasă, bre, că merge și așa” care ne ține în loc nu de treizeci și ceva de ani, ci de când ne-am format ca națiune.
