Suntem săraci… Cei mai mulți dintre români se zbat într-o sărăcie cruntă, deși nu toți sunt genul de pomanagii ce preferă să trăiască din mila statului. Salariile din România sunt sensibil mai mici decât în Europa, din acest punct de vedere ne situăm spre coada clasamentului, însă ținem fruntea când vine vorba de prețul produselor de strictă necesitate. Avem cele mai scumpe alimente din Uniune, dar calitatea acestora e inferioară celor la care are acces cetățeanul european. Dublul standard… Ne plângem de dublul standard, deși ne numărăm printre inventatori. Nu noi suntem nostalgici după perioada în care poporul trăia bine, halea caviar și bea șampanie, dar doar prin reprezentanți? Acele vremuri n-au devenit istorie nici măcar pe hârtie, le trăim cu sufletul la gură, ba pe alocuri chiar mai intens decât în vremurile lui Ceaușescu. Ce însemna să fii bogat înainte de 1990? Apartament cu patru camere sau vilă confiscată de la dușmanul burghezo-moșieresc, Dacia cu număr mic (dacă nu știi ce înseamnă asta nu ai dreptul să plângi după acele vremuri), concediu la munte și la mare și, desigur, bucătărie aprovizionată de Gospodăria de Partid, de unde proveneau și lucrurile de prin casă.
În ziua de azi… Ei bine, să fii bogat înseamnă cu totul altceva. Case și mașini fără număr, afaceri cu statul, conturi în paradisuri bancare și câte și mai câte. Nu e nimic greșit sau reprobabil în a fi bogat, doar comuniștii susțineau asta, însă majoritatea realizaților din România nu provin din mediul de afaceri, așa cum e firesc, ci din rândurile politicienilor. Care, culmea, se bat cu cărămida în piept și urlă că vor să-i scape pe români de sărăcia cronică la care tot ei i-au condamnat și îi condamnă zilnic. Se dau interesați de prosperitatea trăitorilor pe aceste meleaguri, însă tot ceea ce e bun se va întâmpla într-un viitor ce nu va deveni prezent niciodată. În treizeci și doi de ani progresele au fost mici și acestea se datorează în totalitate parcursului european, nu dibăciei politicianului român. Dacă era să ne lăsăm doar în baza parveniților politici, aveam și acum salarii de vreo douăzeci-treizeci de dolari și ni se spunea că trebuie să strângem cureaua. Asta ne spun și acum și singurul motiv pentru care nu s-a ajuns la atât de necesara revoltă totală e faptul că există alternativa cu plecatul din țară.
Avem săraci, dar avem și apărători ai acestora. Din păcate, deoarece apărătorii săracilor sunt bogați și foarte bogați și practică un soi de haiducie inversată. Ei fură tot de la sărac și nu mai dau nimănui. Banii lor sunt căpușați de la bugetul de stat, averile sunt trecute pe rude ca nu cumva să le fie confiscate în eventualitatea foarte puțin probabilă că ar intra în atenția organelor de anchetă. De ce să-i ancheteze cineva cât timp și-au tras legi cu dedicație, iar virtualii anchetatori fac parte din aceeași categorie a bogaților interesați de soarta săracilor?
Până și mașinile cu care se arată pe la întrunirile electorale când încearcă să-i convingă pe amărâți că viitorul lor va fi roz doar dacă votează cum trebuie sunt înmatriculate pe la bulgari, să nu cumva să plătească prea mult la stat. Pentru că prosperitatea săracilor depinde foarte mult de bugetul statului și de măsurile pe care le iau guvernanții având la dispoziție pomenitul buget. Dar cât timp bogații apărători ai săracilor s-au mufat la buget și nu mai știu cum să-l spolieze, e clar cam ce soartă îi așteaptă pe cei plânși de parveniții politicii. Avem săraci, dar avem și apărători ai acestora. Chiar mai mulți decât ne trebuie. Despre bogații apărători ai săracilor era vorba.
