Se apropie examinările de final de ciclu școlar și iar o să curgă râuri de opinii pe tema ineficienței învățământului românesc, al inadaptării întregului proces la realitățile societății și economiei contemporane. Însuși ministrul vorbește despre asta, ca și cum nu tocmai domnia sa a mai fost în această poziție, de unde ar fi putut schimba totul încă de la precedentele mandate. Acum, ne spune că educația a ajuns la un punct de minim. Ăsta da tupeu de politician.
Ce nu spune ministrul dar știm noi, ceilalți, prea bine este că aşa cum arată şcoala de azi la fel va arăta societatea de mâine. Sorin Cîmpeanu spune că cei care vor intra în clasele a IX-a şi a V-a în anul şcolar următor vor intra pe un altfel de sistem, care este rezultatul consultărilor în programul „România Educată”. Respectiv, altfel de bacalaureat, o generalizare a standardizării evaluării, o generalizare a proceselor de digitalizare în educaţie, o formare a cadrelor didactice din perspectiva pedagogiei digitale, un procent mult ameliorat din perspectiva evaluării şcolare.
Ce de vorbe meșteșugite. Doar că sună gol. Le-am mai auzit și acum patru ani și acum opt ani iar dacă scoatem cuvântul „digitalizare” din declarația de mai sus și-l înlocuim cu „modernizare”, le-am auzit și acum 30 ani. Rezultatele au fost mereu aceleași: o sindicalizare puternică, o școală orientată înspre cadre și nu înspre elev și nici înspre nevoile reale ale economiei naționale. Un sistem puternic închistat, care trăiește doar pentru a se autohrăni, aidoma administrației de stat.
Pandemia a pus capacul pe sicriul învățământului românesc. Școala online a fost un dezastru, elevii au pierdut patru semestre din și așa prea puținele deprinderi și cunoștințe pe care le dobândeau în școli. Părinții care au avut bani au compensat cu meditații, în timp ce pentru ceilalți copii a funcționat sălbatic doar selecția naturală. Câți au vrut și i-a dus mintea au progesat cât de cât, ceilalți au îngroșat rândurile trăitorilor din pensiile bunicilor sau au devenit marfă de export pentru traficanții de forță de muncă.
Ministrul mai spune că vor dispărea cu totul tablele vechi și creta, că vor fi înlocuite de table electronice, că toți elevii vor lucra numai de pe tablete și laptop-uri, că întregul proces va fi standardizat la nivelul actual al comunicării electronice. O investiție de câteva sute de milioane de euro, un nou prilej de sifonat bani prin achiziții dirijate, dar care nu va rezolva mare lucru. Fiindcă nu asta este problema învățământului românesc. Esențiale ar fi fost depolitizarea, programa de învățământ, integrarea absolvenților și abia la urmă modalitățle de transmitere a cunoștințelor și standardizare a verificărilor.
Planul cadru și programele școlare urmează modele elaborate de mai mult de 50 ani. În loc să se plieze pe nevoile și vocațiile elevilor, pe cerinţele pieţei muncii, şcoala noastră este un fel de malaxor, ca în celebrul film „The Wall” al celor de la Pink Floyd, în care intră copii și iese carne de tun. Numai că celebrii britanici au produs acel film acum 43 ani. Cam atât este și diferența dintre evoluția învățământului de la ei și cel de la noi.
Lumea politică a transmis societății că meritocrația nu este un criteriu pentru ascensiuna pe scara socială. Răspunsul societății a fost brutal: abandon şcolar și analfabetism funcțional. Adică, pe șleau, dă-o naibii de școală, că oricum nu folosește decât săracilor care altfel nu au cum să răzbată.
Dar despre toate astea ministrul tace mâlc. În asemenea situație, rezultatele nu au cum fi altele decât cele care se văd și vor fi la fel și peste patru ani, în ciuda programelor pline de fraze goale, cum sunt „România educată” și „Standardizarea digitală”. Țiplă lucioasă pe un conținut găunos.
