Un scandal cât Casa Poporului s-a iscat în lumea sportului imediat după finalul partidei de hochei dintre selecționatele României și Ungariei, când jucătorii noștri de etnie maghiară au cântat la unison cu adversarii lor un cântecel numit de unii drept imn al așa-zisului Ținut Secuiesc. N-o să despic în patru legitimitatea și logica în baza cărora a fost numită așa un peticel de România, pentru că oriunde în lume există enclave etnice și totuși estul Turciei nu se numește Ținutul Kurd, sudul Poloniei nu se numește Ținutul German și nici Cartierul Ferentari, Ținut al … Ferentarilor! Ceea ce m-a contrariat oarecum a fost atitudinea perversă și duplicitară a politicienilor PSD, care, prin vocile domnișorilor Grindeanu și Ciolacu, au înfierat cu mânie proletară poziția partenerilor de guvernare, adică UDMR. Privind sumar această situație, este evident că lideri PSD au avut perfectă dreptate, mai ales că în tribună s-a aflat și un membru al Guvernului României, ministrul Mediului, Tanczos Barna. Privind mai în esența problemei, o întrebare mi-a venit instantaneu în minte: de ce nu se debarasează PSD și PNL de UDMR, în condițiile în care, împreună, cele două mari partide formează o alianță cu o majoritate confortabilă, care în niciun caz nu depinde de cele cinci-șase procente ale UDMR? Răspunsul la această întrebare mi-a venit la pachet cu o cunoscută snoavă despre preoții catolici: nu au voie să se căsătorească, dar Domnul i-a dotat cu de toate, pentru orice eventualitate! Cam așa se pune problema și cu partidul etnic al maghiarilor: dacă pe viitor pesediștii sau liberalii vor avea nevoie de procentele uniunii pentru a-i arunca peste bord pe aliații de conjunctură? Drept urmare, pentru orice eventualitate, UDMR este ținută la guvernare în pofida faptului că, în afară de a-și promova etnia, altceva nu face. Nici măcar ceva bun pentru maghiarii de rând, care se zbat în sărăcie mai abitir decât românii. Și dacă tot am luat-o pe calea snoavelor, vreau să-i atenționez pe liderii PSD că frăția cu dracul poate te ajută să treci puntea electorală, dar pe celălalt mal cu siguranță ajungi în iad și nu în rai. Că deh! Dracul te duce unde vrea el și nu unde crezi tu. Dar nu numai social-democrații au procedat așa. Toți, absolut toți competitorii politici români au apelat la serviciile maghiarilor pentru a se impune în fața adversarilor, tot români, de bună seamă. Din păcate și pentru ei și pentru noi, nu au învățat nimic din greșelile trecutului. Nu sunt nici naționalist și nici șovin, dar una-i una și două-s două! Dacă la manifestarea sportivă cu pricina după intonarea imnurilor naționale și încheierea părții oficiale cei prezenți cântau imnul ceangăilor, „Tanța”, „Bălălău” sau orice altceva, nu era nicio problemă. Libertatea de expresie este consfințită pe întreg teritoriul Europei civilizate care se întinde de la Atlantic și până un pic mai încolo de granița nord-estică a României. Din păcate, n-a fost așa, iar încercarea de oficializare a unor simboluri segregaționiste vădit revanșarde nu are nimic în comun cu politica și doctrinele UE, ci cu cele ale lui Putin. De altfel, țara vecină a luat-o pe o altă cale, fiind la momentul actual o insuliță naționalistă și șovină îmbibată din belșug cu matrafox rusesc pompat la greu de către țarul Vladimir. Oare chiar nu se gândesc ungurii la viitorul lor în Europa, în condițiile în care Putin va dispărea din istorie? Că, după cum se vede, acel moment nu e departe. Marele noroc al dragilor noștri megieși este că își au țara în Europa și nu altundeva în lume așa, precum kurzii de exemplu, care deși sunt aproape patruzeci de milioane, nu au o țară a lor. Revenind la subiectul abordat, chiar este supărătoare insistența cu care partidele românești suflă în ciorba UDMR. Urmare a acestei „griji”, udemeriștii nu au știut niciodată în cei peste treizeci de ani postdecembriști ce înseamnă opoziția politică. În schimb, au fost mereu campioni la opoziția statală, sfidând ori de câte ori au avut ocazia, articolul 1 din Constituția României. Cu toate acestea, PSD și PNL îi țin aproape. Pentru orice eventualitate!