Am citit, ba indignat, ba amuzat, poveștile elevilor olimpici cu organizarea olimpiadelor naționale de prin țară. În mare, e vorba de organizare execrabilă, frig, fără mijloace de transport, cazare vai de capul ei, mâncare la fel, frig în sălile de concurs etc. Un singur aspect a fost comun acestor eșecuri organizatorice colosale. La finalul manifestărilor, pe scenă a urcat o gașcă de politicieni din administrația locală care s-a lăudat cât de bine a pus totul la punct și că olimpiada națională respectivă a fost un succes. După care au plecat grăbiți să facă bine și altor categorii de români.
Spun că am fost și amuzat pentru că mă gândeam cu ce impresii au plecat de la olimpiadele naționale participanții. Adică cei mai buni elevi pe care îi produce școala românească. Am și discutat cu câțiva. Copiii nu sunt proști, s-au prins extrem de repede. „Ăstora nu prea le-a plăcut școala”. Cam asta a fost concluzia, legată de organizatori, la care au ajuns mai toți olimpicii cu care am stat de vorbă.
Evident, dacă ai stat prin ultima bancă mai toată școala, apoi ai intrat în partid ca să faci rost de slujbă, normal că privești olimpicii ca pe niște ciudați și olimpiadele ca pe o glumă, indiferent câte facultăți de tablă ondulată ai absolvit și câte doctorate plagiate ai în buzunar.
Noi, românii, printre altele, avem defectul de a compartimentaliza problemele, nu ne mai uităm la tabloul general. Găsim un vinovat pentru o anume situație, ăsta e sportul național la noi. Fără să mai vizualizăm și restul conexiunilor.
Da, școala românească e învechită, programa e aglomerată și prăfuită, modul de a preda e antic, iar mare parte a corpului didactic e deprofesionalizat. Drept pentru care copiii fac meditații ca chiorii, ca să ia niște amărâte de examene. Iar șansele de schimbare sunt minore, puterea sindicală a cadrelor didactice e mult prea mare pentru a impune o reformă reală, de aia e școala profesorilor, nu a elevilor, iar măsurile ministrului educației sunt doar glume proaste, niște chestii de fațadă.
Dar haideți să privim din punctul de vedere al tinerilor, olimpici sau nu. De ce ar învăța elevii, studenții, care ar fi motivația? Nu vor obține o slujbă mai bună la stat dacă termină școala cu „Magna cum laudae”. Dimpotrivă, o grămadă de șmecheri vor râde de ei și le vor spune să intre în partid. Elocvent e cazul cu numirile la Curtea Constituțională. Bogdan Licu, cu mari șanse de a fi numit, că e sprijinit de PSD, a făcut o facultate de tablă ondulată, licență cu note de 5 și 6. Doctoratul l-a plagiat din lucrarea lui Cristi Danileț, jurist eminent. Care este și el propus pentru a fi judecător la CCR, dar nu are nici o șansă. Cele mai mari șanse le are cel care a copiat de la el. Cred că tablou mai limpede al societății românești nu putea inventa nici Caragiale.
Vârfurile produse de societatea românească, cei care ne conduc, adică, sunt în mare majoritate niște nulități. În instituții băltește mediocritatea și dezinteresul, politicieni care nu știu să facă acordul între subiect și predicat sunt miniștri, directori sau premieri.
Învățământul nu se va schimba cât timp nu vine presiune dinspre o societate care prețuiește cunoașterea, specialiștii. La orice nivel, nu doar la cel academic, că avem nevoie și de electricieni, instalatori, mecanici auto etc, care să fie buni în ceea ce fac.
Pot să se dea profesorii peste cap, nu olimpicul, ci nepoata deputatului va fi angajată într-o slujbă bănoasă la stat. Așa că elevii, împreună cu părinții lor, se orientează. Spre pile, cunoștințe, relații, spre șmenuri, șmecherie combinată cu lipsă de scrupule și altele asemenea. Astea sunt prețuite pentru a reuși în viață. Cei care mai învață o fac probabil din pasiune sau cu gândul să plece spre alte zări, unde vor fi apreciați pentru ceea ce știu.
La un moment dat, PSD demarase o campanie de atragere de noi membri. Sloganul campaniei era „Intră în PSD să îți faci o carieră”. Înlocuiți PSD cu numele altui partid și rezultă politica angajărilor la stat din România. Pentru ca școala să performeze, societatea noastră trebuie să caute și să promoveze performerii.
Cum bine observa Sorin Ionița, un sociolog de la EFOR, suntem în aceeași situație cu multe țări africane. La un moment dat, țările respective au înțeles nevoia de finanțare a sistemului de învățământ și au băgat munți de bani. Dar efectul a fost absolut nul. Pentru că sistemul politic era, ca la noi, corupt până în măduva oaselor. Singurul lucru pe care l-au reușit a fost să alimenteze țările civilizate cu oameni foarte bine pregătiți care, paradoxal, prin munca lor au lucrat la creșterea decalajelor dintre țara natală și cea unde lucrau. Același lucru îl facem și noi, cu mare succes. Români pricepuți, muncitori, lucrează în țările europene și ajută, fără voia lor, la creșterea diferențelor dintre România și restul Europei.
Cam așa stau de fapt lucrurile în „România educată” a președintelui Iohannis. Un câmp cu bălării. Și chiar dacă ar fi reușit cu reforma școlară legată de educația elevilor, ar trebui să lucrăm pentru a avea funcționari publici educați, polițiști educați, administrație publică educată, profesori educați, judecători educați, guvern educat, prim ministru educat.
Deocamdată sunt doar membri de partid, că educația oricum nu ajută la nimic. Partidul, da, ăsta ajută, se mănâncă o pâine albă, iar disperarea de a întreține sistemul actual de aici vine.
