Marile proiecte de infrastructură din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt în întârziere față de graficul stabilit cu Comisia Europeană deși, după negocierile purtate la Bruxelles, acestea au cea mai generoasă alocare din fondurile repartizate României, respectiv 7,6 miliarde euro. Avertismentele, formulate și de foști oficiali guvernamentali și de reprezentanți ai societății civile, rămân fără replică sau fără explicații din partea decidenților de azi. Capitolul infrastructură este negociat cu ținte precise: jumătate din lucrări trebuie să fie gata în 2024 şi proiectele trebuie finalizate integral până în 2026.
Dar toate proiectele de Autostrăzi și Drumuri Expres din regiunea Moldovei au întârzieri cuprinse între trei și opt luni, potrivit unei analize pe care o face fostul secretar de stat în ministerul Transporturilor, Adrian Covăsnianu. Cele mai întârziate contracte de proiectare (niciun contract semnat de execuție) sunt pe tronsoane ale Autostrăzii Unirii Târgu Mureș – Iași – Ungheni, pe Drumul Expres Suceava – Siret (continuarea A7 până la frontiera cu Ucraina) și pe Drumul Expres Tișița – vama Albița.
La calea ferată stăm și mai rău: 9.000 de kilometri de cale ferată zac în paragină şi aşteaptă miliardul de euro promis prin PNRR pentru lucrări de reînnoire. O radiografie a căilor ferate din ţară arată că din anii ‘90 şi până acum statul a abandonat nu doar investiţiile în modernizarea liniilor de tren, ci şi întreţinerea celor existente. De abia urmează să fie adoptat prin Hotărâre de Guvern „Planul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare”. Primul proiect vizează o linie de tren de mare viteză care ar putea lega Portul Constanța de Budapesta. Ați remarcat, cred, timpii și modurile anunțurilor, la viitor și condițional optativ, „va fi” și „ar putea”. Adică noi desene cu creioane colorate pe alte planșe, fiindcă cele ale guvernelor trecute s-au umplut deja de praf. Nicio vorbă despre traficul feroviar înspre Moldova, ca să nu mai spun de Chișinău și Kiev, care ar trebui să fie acum priorități absolute pentru calea ferată română. Vom pierde, foarte probabil, toate oportunitățile de a participa la reconstrucția Ucrainei după război, precum și pe cele de a grăbi integrarea Basarabiei în Uniunea Europeană.
Întârzieri care nu-și găsesc vreo justificare plauzibilă. Banii nu lipsesc, sunt alocați de la Bruxelles cu asupra de măsură, pandemia nu avea cum să afecteze activitățile birocratice, iar războiul de peste graniță nu are vreo influență asupra a ceea ce era negociat și stabilit să facem. Pe A7, sectorul Ploiești – Buzău, se judecă și acum contestații; pe sectorul de până în Focșani nici nu s-a ținut licitația de execuție; pe sectorul spre Bacău – nici măcar lansată licitația; la fel și pe sectorul spre Pașcani; drumurile expres spre Suceava și, mai departe, spre Siret sunt în faza veșnicelor și nelipsitelor studii de fezabilitate, la fel și tronsoanele înspre Tg. Neamț și mai departe, spre Tg. Mureș.
Deși condus de un militar de carieră, de la care așteptam o rigoare a planificării și execuției, guvernul actual nu se dovedește cu nimic mai bun decât precedentele. Aceeași salbă de numiri intempestive, în bătaia de joc a oricărei urme de meritocrație, aceeași delăsare și îndeplinire în ultima secundă a unor obligații asumate cu mult timp înainte, aceleași ezitări fatale în decizii care ar trebui luate cu repeziciune, într-un cuvânt un guvern reactiv și nu unul pro-activ, așa cum o cer vremurile pe care le traversăm.
Ne batem joc de o șansă istorică și nu este pentru prima dată. Avem o vocație a ratării greu de întâlnit la alte popoare. Numai că de data aceasta nu este o simplă ratare tehnico-administrativă, ci una izvorâtă din rea-voință, nepricepere și chiar prostie la nivel înalt.