Ne-am obișnuit atât de mult cu clasamentele în care suntem coada Europei în orice domeniu, încât fiecare nouă prezentare a unor asemenea cercetări ne lasă indiferenți. Citate cu asiduitate în ultimii 30 ani, ele au intrat în conștiința publică și au indus în acest timp o atitudine fatalistă, aceeași cu a ciobanului resemnat din baladă. De la exprimări de genul „ce ţară frumoasă, păcat că e locuită” până la generalizări nedrepte, cum ar fi „românul este hoţ”, auzim și citim mereu păreri emise de noi despre noi înșine neîntâlnite în nicio altă etnie.
Fără îndoială, majoritatea covârșitoare a cetăţenilor acestei ţări nu sunt infractori. Atunci de ce acceptăm aceste calificative? Poate din dezamăgirea față de lentoarea în care decurge procesul de apropiere de societățile pe care le admirăm? Dar acele societăți au avut un avans istoric constant, consolidat în sute de ani. De ce ar fi o rușine că muncim să-i ajungem din urmă? Un prim răspuns este că, de cele mai multe ori, nemulțumirile populare sunt prost canalizate, în direcții care evită cauzele reale.
Iată un exemplu recent: după izbucnirea războiului din Ucraina, unele medii au publicat fotografii din câteva centre în care a fost îmbulzeală la pașapoarte. Concluzia imediată și larg răspândită a fost aceea că în cazul în care am fi și noi atacați, românii ar fugi în masă și nu ar sta nimeni să apere țara. Complet fals, deoarece un sondaj publicat în aceleași zile arată că mai mult de jumătate dintre respondenți au spus că ar lupta, fie înrolați, fie ca şi civili.
Încă un exemplu: din datele statistice europene pentru infracţiunile de hoţie comise de cetățenii unei țări, deci fără a-i număra pe emigranți, suntem undeva spre coada clasamentului. Este limpede că, citind datele Eurostat, nimeni nu s-ar gândi să-i numească în mod colectiv pe suedezi sau pe danezi, care se află în fața noastră, drept popoare de hoți, fiindcă este – evident – o enormitate. Dar admitem despre noi că am fi un popor de hoți.
Că am fi plini de invidie, dușmănie sau chiar ură față de orice reușită a unui conațional. Atunci cum rămâne cu divinizarea eroilor noștri, cei vii, de acum, nu cei dispăruți demult? Sunt exemple nenumărate actuale în cultură, sport, știință, ba chiar și în politică. Că am fi meschini și lipsiți de empatie. Atunci cum se explică valul imens de ajutor popular oferit refugiaților ucrainieni, din proprie inițiativă?
Privim ca o formă de divertisment cum anumite medii de informare prezintă cu voluptate orice comportamente și situații care să confirme clișeele negative despre români. Publicul se distrează și comentează îndelung aparițiile fetelor de moravuri ușoare, desfigurate de operații pretins estetice, ale băieților umflați de steroizi și ale aventurilor reale sau inventate din lumea lor. Ca și aparițiile meteorice ale unor politicieni de carton sau șefi vremelnici din administrație, pierduți în combinații care se termină de cele mai multe ori după gratii. Dar majoritatea românilor sunt așa? Nici vorbă, țara s-ar duce de râpă în doar câteva luni dacă cetățenii ei ar fi aidoma celor din ridicolele medii mondene.
„România este cea mai coruptă țară”. Păi cele mai avizate măsurători internaționale ne situează peste toți vecinii noștri și pe locul 66 în lume. Asta nu înseamnă, nici pe departe, că avem problema rezolvată, ci exact ceea ce spune, că nu suntem cea mai coruptă țară, nici din lume și nici din Europa. „Românul este leneș”. Cel mai autorizat studiu internațional arată că pentru 85% dintre români munca este foarte importantă în viața lor și că este cea mai prețuită valoare care trebuie transmisă copiilor.
Că am fi slugarnici, de o supușenie pretins tradițională, sintetizată în vorba „capul plecat sabia nu-l taie”. Și asta este o eroare gravă. Am avut cea mai longevivă rezistență armată anticomunistă din Europa. În cei zece ani ani de după cel de-al Doilea Război Mondial rușii au deportat și ucis sute de mii de români, iar națiunea a fost decapitată de întreaga sa elită intelectuală, agrară, industrială și spirituală. Este nevoie de câteva generații pentru a o reface or, în termeni istorici, la noi a ajuns la maturitate doar prima generație născută liberă.
În călătoriile mele prin Europa am constatat că nu suntem nici mai buni nici mai răi decât ceilalți locuitori ai continentului. Doar că avem de recuperat, mult, la stima de sine. Sensurile baladelor aparțin timpurilor în care au fost create. Astăzi, la nunțile românilor nu mai cad stele, ci se înalță artificii, nu jelesc brazi și păltinași, ci chiuie bărbați și femei în carne și oase, bucuroși să trăiască într-o țară liberă, ale cărei contraste puternice – geofizice, morale, spirituale – fac tocmai farmecul ei cel mai însemnat.
* Datele statisticile citate fac parte dintr-un studiu comparativ, publicat în „Adevărul” de prof. dr. Mihai Blănaru.
