Atunci când vine vorba de decizii la nivel înalt, politicienii ne îndeamnă să avem răbdare, deoarece rezultatele nu apar peste noapte; e nevoie de ceva timp pentru asta. Și, de regulă, primele concluzii se trag după un an de zile. În rândurile de jos este vorba despre o tabletă pe care am așternut-o în pagină încă de anul trecut. Asta pentru că, adesea, nu e greu să anticipezi rezultate și activități politice. Nu e vorba de abilități de clarvăzător, ci pur și simplu de România. Unele lucruri nu o să se schimbe niciodată și rezultatele deciziilor politice pot fi anticipate cu anii.
Acum un an de zile, Florin Cîțu, pe atunci premier, a reușit să adune ceva simpatie în rândul unui anume segment al electoratului prin decizia de a diminua bugetul Cultelor cu aproape 90%. Au început să curgă aprecierile și comentariile răutăcioase la adresa Bisericii Ortodoxe, deși măsura privea toate cele 18 culte religioase. Sloganul „Vrem spitale, nu catedrale” a revenit în forță și nu puțini au fost cei care l-au lăudat pe premier pentru decizia istorică. Bine, Cîțu a fost modest și s-a apărat spunând că nici vorbă de așa ceva; el s-a consultat cu cultele și totul e în regulă, însă banii economisiți cu ocazia asta vor fi folosiți cu cap. Și mulți au înghițit gogoașa apreciind că, în sfârșit, liberalii vor construi spitalele promise de PSD. Pentru că sunt bani și așa a sugerat premierul.
Evident, prea puțini și-au pus problema faptului că Sănătatea și Cultele nu fac parte din același capitol bugetar. Era bucuria celor neduși la biserică; în sfârșit se taie banii cultelor și se fac spitale. Cum spuneam mai sus, despre unele lucruri poți scrie liniștit cu un an înainte. Bugetul Sănătății a crescut, dar nu simțitor și, dacă avem în vedere inflația, putem spune chiar că s-a diminuat. Asta în plină criză sanitară, dar „Vrem spitale, nu catedrale.” Și Florin Cîțu era hotărât să facă economii la buget.
La un an de la măsura istorică nu avem spitale. Se știa încă de anul trecut, dar trebuia și Cîțu simpatizat pentru ceva. Ironic e faptul că în pandemie Biserica Ortodoxă a rămas chiar și după tăierea bugetului cel mai mare filantrop, derulând peste opt sute de programe sociale din fonduri proprii. Vechile spitale (pentru că de spitale noi nici vorbă) au fost dotate și prin mobilizarea preoților, care au făcut apel la mărinimia enoriașilor, așa cum în trecut parohiile s-au implicat (și se implică) în ajutorarea celor loviți de urgia naturii sau pentru a aduna banii necesari pentru tratamente în străinătate. Când vine vorba de tratamente ce nu pot fi făcute în țară, năimiții Ministerului Sănătății îi învață pe năpăstuiți cum să apeleze la ajutorul fundațiilor și bisericilor, nu oferă finanțarea atât de necesară. Guvernul nu are bani pentru așa ceva. În schimb, Guvernul are bani pentru partide. Florin Cîțu – același de care am mai pomenit până acum – a avut grijă să majoreze subvenția pentru partidele politice. Și nu doar o singură dată. Practic, acolo s-au dus banii de la Culte și pe care mulți îi credeau folosiți pentru a ridica spitale sau măcar pentru dotarea celor existente. Nici măcar o clipă nu s-a pus problema ca banii economisiți la Culte să ajute la modernizarea sistemului sanitar. Era nevoie de bani pentru partide și învârteli pe banul public, nu pentru a răspunde nevoilor cetățeanului. Prin urmare, nu comentez orientarea religioasă a premierului Cîțu și sunt convins că n-a jucat vreun rol în tăierea banilor de la Culte. În decizia respectivă au primat lăcomia și interesul.
A trecut anul, unde-s spitalele, domnule Cîțu?
E drept, Cîțu nu mai este premier, dar a fost suficientă vreme cât să facă ceva cu banii pe care a lăsat să se înțeleagă că i-a luat de la Culte pentru sănătate. Și încă deține o funcție suficient de înaltă încât să-i permită anumite demersuri. Deocamdată, omul se străduiește ca jocurile pe calculator să fie recunoscute ca sport. Dacă-i reușește, există toate șansele ca România să găzduiască prima ediție a Olimpiadei de Păcănele Virtuale.