Fără doar și poate, e nevoie de reformă, doar asta ni se spune de treizeci și ceva de ani. O mulțime de grupuri de interese, denumite pompos partide, s-au strecurat la ciolanul puterii promițând reforme care mai de care, dar odată ajunși la butoane parveniții au uitat de promisiuni și s-au apucat să-și umple buzunarele. Viitorul ăla luminos a rămas tot în viitor, unul care devine tot mai îndepărat pe zi ce trece.
Evident, nu toți au lăsat problemele zilei de azi în rezolvarea celei de mâine, unii dintre cei ajunși la butoane au demarat niscaiva schimbări denumite pompos reforme, însă cele mai multe sunt numai bune de plasat în categoria „se poate și mai rău”. Românii au ajuns să se teamă mai mult de reforme decât de lipsa acestora.
Una dintre cele mai noi demonstrații în această privință o reprezintă realizarea Ministerului Educației. Astfel, ministrul Sorin Cîmpeanu vorbește despre o vacanță de două săptămâni în luna februarie. Măsura s-ar putea aplica chiar cu anul școlar următor și reprezintă răspunsul prompt și eficient al ministerului la petiția Asociației Transportatorilor pe Cablu. Mai pe românește spus, băieții cu afaceri în domeniul telescaunelor, telecabinelor, telegondolelor și ce anume se mai deplasează pe cablu. Ei au cerut, ministerul a percutat pozitiv. Ce dacă petiția a adunat mai puțin de patru mii de semnături? Contează cine semnează, nu câți semnează.
Personal, nu am nimic împotriva unei vacanțe intersemestriale. Anul acesta vacanța intesemestrială a fost mai scurtă decât minivacanța de 24 ianuarie. Însă am un ghimpe împotriva modului în care se fac reformele în România. Cu vreo zece ani în urmă, atunci când noile programe școlare au fost puse în dezbatere publică, alături de o mulțime de cadre didactice, am semnalat faptul că programele sunt prea stufoase, conținutul neadecvat și multe altele. Deși reforma promitea relaxarea planificărilor și conținuturilor, în unele privințe propunerile erau mai alambicate decât ceea ce urmau să înlocuiască. A ținut cineva cont de observațiile trimise ministerului? Nici pomeneală… Programele școlare tot stufoase au rămas, iar elevii au ajuns să stea mai mult la școală, deși se promitea un orar mai lejer. Înainte de reformă elevii aveau minim treizeci și una de ore în orar abia în clasa a VIII-a. Acum au parte de așa o bucurie încă din clasa a VII-a. Multe clase de a VIII-a au trezeci și trei de ore, la care se adaugă cele de pregătire suplimentară la română și matematică. Cu alte cuvinte, șapte ore pe zi. Evident, mai e nevoie și de ceva trudă suplimentară acasă, poate o meditație sau un curs extrașcolar și vedem cum programul unui elev îl depășește lejer pe cel al unui adult. N-am spus-o eu, o spun de ani de zile specialiștii în educație, dar pe ei nu-i ascultă nimeni. În schimb, e ascultată vocea transportatorilor pe cablu, așa cum acum vreo doi ani Dăncilă s-a consultat cu jucătorii din turism în privința minivacanței de Ziua Națională.
Dacă cei responsabili de această tentativă de reformă invocau părerea pedagogilor de profesie, a psihologilor și pediatrilor, da, suna a schimbare adevărată, dar cât timp solicitarea a venit din partea unui mic grup cu interese financiare, ei bine, reforma are aspect de făcătură. Cum sună petiția amintită? Vrem vacanță în luna februarie pentru copii! Și motivele sunt beton, ce să mai povestim…
Deci nu e vorba de investiții în infrastructura școlară – după doi ani de pandemie școala virtuală încă e imposibil de pus în practică -, despre relaxarea programelor școlare sau a orarului. E vorba doar de o vacanță cerută imperativ de „specialiști” din afara sistemului. Probabil că următoarea mișcare cu caracter reformist va fi o altă minivacanță la solicitarea Asociației Proprietarilor Terenurilor de Golf, știe dom’ președinte despre ce e vorba.
