Depăşirea crizei politice de la sfârşitul anului trecut, când a fost realizată una dintre cele mai puternice coaliții din ultimii 25 ani, a redus atunci gradul de pesimism din societatea românească. Era de așteptat ca, dincolo de mici frecușuri și nepotriviri, treaba să meargă unsă. Ei bine, uite că nu merge. Măsuri eficiente nu se văd, în niciunul dintre domeniile majore de activitate, în schimb acuzațiile reciproce și insultele curg cu duiumul. Între PNL și PSD, fiindcă UDMR, preocupat de alegerile din aprilie din țara vecină, este mai discret decât o pisică ascunsă-n pod printre șirele de cârnați.
A fost disputa în jurul prețurilor la energie. Abia la o lună de la izbucnirea crizei membrii Coaliției Naționale pentru România s-au pus pe negociat soluții. Asupra cărora nu cad de acord, bineînțeles. A fost greva șoferilor din transportul public bucureștean. Directorul – liberal, liderul de sindicat – de la PSD. Și dă-i iar, acuzații și injurii. Între timp, ministrul socialist de finanțe Câciu face schimb de „amabilități” cu fostul premier și ministru de finanțe, Cîțu. Nici urmă de vreo preocupare față de problemele reale ale țării în toiul iernii, ci doar o singură grijă, pasarea responsabilității: „nu eu! nu sunt eu vinovat”.
Pe un asemenea fond, în care nu se întâmplă mai nimic deși banii curg gârlă din împrumuturi și de la UE, era firesc ca Opoziția să crească. Și a crescut, însă punctual, nu organic. Adică tot pe bază de scandal. În lipsă de soluții concrete, de alternative credibile, AUR, USR și PMP nu pot găsi drumul spre paginile presei și buletinele televiziunilor decât prin a-și ridica poalele-n cap. Ca la o comandă, de zici că s-au înțeles între ele sau că au un șef unic ascuns prin vreun adăpost antiatomic, toate cele trei formațiuni care au prins aripi pe fondul gâlcevilor guvernamentale sunt scuturate de conflicte la vârf.
Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, se dezice de Călin Georgescu, pe care nu îl vrea președinte de onoare. Avansează numele președintelui Academiei, Ioan-Aurel Pop, sau pe cel al lui Marius Lulea, fondator AUR. George Simion vrea ca lucrurile să fie lămurite într-un Congres. Președintele Academiei se dezice imediat de propunere. Și George Simion și Claudiu Târziu afirmă că nu sunt probleme interne în AUR și că starea de tensiune ar reieși doar din declarațiile lor. Dar certurile legate de organizarea viitorului Congres, de alegerea sau nu a lui Călin Georgescu, precum și comunicarea publică arată contrariul. Partidul se confruntă brusc cu probleme grave, tocmai în culmea succesului său.
La USR nu s-au uscat bine semnăturile pe actul de fuziune cu PLUS și deja se vorbește despre despărțire. La doar patru luni de la alegerea lui Dacian Cioloș în funcția de președinte, disensiunile sunt atât de profunde, încât fostul lider PLUS amenință cu demisia. Mărul discordiei vine din însăși fuziunea defectuoasă: ca să echilibreze cedarea funcției de lider național, Biroul Național al partidului a fost constituit cu o majoritate a membrilor echipei Barna. Care acum nu vor să voteze „Programul Cioloș”, acuzându-l că le reduce drastic atribuțiile. Cei doi au ajuns să se spurce în public, fiecare cerându-i celuilalt să „facă un pas în spate”.
La PMP, care se apropia târâș-grăpiș de pragul parlamentar, cu speranța că va reveni în legislativ, aceeași tărășenie. Actualul președinte, Cristian Diaconescu, îl acuză pe fostul președinte, europarlamentarul Eugen Tomac, că a convocat o reuniune nestatutară a liderilor regionali, în vederea organizării unui congres în februarie care să ducă la fuziunea cu PNL.
Cam asta despre toți cei care, într-un fel sau altul, ne reprezintă în luarea deciziilor privind traiul de zi cu zi, acum și pentru viitor, fie că sunt la putere sau nu. Nicio soluție, niciun orizont, doar scandal și bătălii pentru prezența în media. Iar cetățenii așteaptă rezolvări pentru subvenții, salarii, pensii și investiții. Odată în plus se vede că acestea nu există. Și că fiecare este condamnat să supraviețuiască, atât cât îl duce mintea, doar pe cont propriu.
