Dacă pe taraba din piața politică a Botoșaniului ar fi să se afișeze în dreptul fiecărui partid numărul de procente din acest moment, probabil că PSD ar lua fața tuturor cu 35 – 40 de unități. După ei ar fi o lungă pauză apoi ar urma AUR, USR și de-abia apoi PNL cu un scor zgribulit undeva prin zona lui 10 la sută. Din capul locului trebuie să remarc faptul că purcoiul uriaș de procente al social-democraților nu se datorează plusurilor grupării conduse de Ciolacu ci minusurilor bifate cu sârguință de partidul luat pe persoană fizică de către chiriașul de la Cotroceni. Analizând activitatea și evoluția sau mai bine spus involuția organizației din Botoșani a PNL vom constata că acelor minusuri de la nivel central li s-au adăugat și multe altele specifice locului, timpului și conducerii actuale. Mai concret spus, PNL Botoșani a ajuns la un asemenea nivel scăzut în ceea ce privește procentele numai și numai datorită unui manageriat defectuos, exercitat după ureche și după interese. La momentul scrierii acestor rânduri se știe clar și precis că galbenii vor pierde în curând și mandatul de prefect ceea ce, indiferent de decizii centrale, algoritmi și discipline de partid reprezintă o înfrângere umilitoare a așa-zișilor urmași ai Brătienilor, învingători fiind, normal și firesc, urmașii comuniștilor. În condițiile în care se înregistrează pierderi pe toate fronturile, chiar nu se gândește nimeni că partidul a fost condus prost și că Șoptică trebuie înlocuit? Se știe că PNL Botoșani a încercat să zboare cu trei aripi: peneliști, pedeliști și liberali. Din păcate pentru ei, liberalii au fost copleșiți ca număr de celelalte două grupări ajungând să stea în gazdă în casa proprietate particulară din strada Teatrului. Cum jocurile au fost făcute în cea mai mare parte de către peneliști, normal ar fi ca la acest moment de bilanț total negativ, aceștia să se facă mici-mici și să se ducă acasă. Fără muștar, că muștarul sigur le-a sărit liberalilor care n-au înghițit și nu înghit sub nicio formă politica managerială a lui Costel Șoptică. Se pare că uselita, această boală cronică contactată de către peneliști în preajma anului 2012 a contribuit din plin la căderea pe tobogan a filialei județene. Să ajungi de la cele 25 de procente de pe vremea lui Țurcanu la nici zece acum, să pierzi funcția de prefect fiind la guvernare, să-ți îndepărtezi oamenii valoroși și să pui în loc yesmeni spălați pe creier, să fii preocupat în permanență doar de imagine (o fi vânzând imaginea, dar numai până la un punct!) și nu de rezolvarea problemelor județului, să fii incapabil să faci din cele trei aripi o elice care să ajute la ridicarea partidului, iată niște argumente care atârnă ca un pietroi de moară legat la gâtul președintelui actual. Poate altul era traseul, destinul partidului dacă la alegerile din iulie anul trecut, frâiele ajungeau pe mâna lui Dan Nechifor. Ar fi fost nemulțumiri mari doar în rândul peneliștilor radicali care, la o adică nu sunt atât de mulți încât să fi putut boicota activitatea partidului. Dar, așa cum la nivel central a fost votat Cîțu în detrimentul lui Orban, așa a fost și la Botoșani. Adică s-a mers dârz și hotărât pe varianta distrugerii partidului. Mai sunt doi ani și ceva până la alegerile viitoare. Pentru sănătatea politică a județului e nevoie de un partid liberal puternic. De aceea, schimbarea liderului și a „echipei câștigătoare” (cu câtă emfază s-a vehiculat în spațiul public formularea asta!) mai pot corecta ceva din greșelile uriașe de până acum iar soluția, culmea, este tot la … Șoptică întrucât el a insistat ca Sînziana Secrieru să i se alăture în staff! Da, Sînziana reprezintă o variantă bună mai ales că este una din puținele persoane din conducerea actuală a filialei județene care are capacitatea de a uni cele trei aripi zburătăcite și rătăcite. Dacă nu se va întâmpla minunea asta (că da, ar fi o minune revigorarea liberalilor la nivel de județ!) atunci rezultatele alegerilor viitoare nu vor fi sub nicio formă surprinzătoare, adică CJ, Primărie și minim șase parlamentari la PSD, PNL-ul urmând să se mulțumească cu vreo duzină de consilieri (locali și județeni, în total!). Și în timp ce pesedeii vor jubila de fericire, liberalii vor fluiera a pagubă. Sau vor cânta. Pe trei voci sau trei aripi!
Pe aripile … cântului – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Lipsa educației pentru democrație, cel mai mare pericol pentru viitorul României – Ciprian MITOCEANU, scriitor
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Editorial
AI și maimuțele – Dumitru MONACU, scriitor
Oriunde te duci și te întorci astăzi, este imposibil să nu auzi: „Nu mai găsești pe nimeni să muncească, dom’le!”, indiferent că e vorba...
Botoșani
nori împrăștiați
2.6
°
C
2.6
°
2.6
°
93 %
1.5kmh
49 %
Dum
3
°
lun
4
°
mar
4
°
mie
6
°
joi
7
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.
EDITORIAL
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
EPIGRAMA ZILEI
Tot votând răul cel mai mic
N-am realizat nimic
Așadar și prin urmare
Încercăm cu ăla mare?
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...