Din punct de vedere administrativ, politic, social și economic, România tinde să copieze modele din Europa vestică fără să țină cont de un amănunt extrem de important: implementarea oricărui sistem străin nu se poate face fără o bază solidă, compusă în principal dintr-o democrație autentică, o civilizație avansată și o disciplină civică, adică acele repere care în țările din vestul Europei sunt adânc înfipte în istorie. La noi, curentul balcanic a atrofiat aproape până la dispariție aceste valori perene și, drept urmare, modelele pe care vrem să le urmăm nu au o temelie trainică, este exact ca și cum ai construi un zid fără fundație. Din aceste motive, instituțiile statului merg cu frâna de mână trasă, abătându-se cu regularitate de la drumul drept, iar comunitatea dă înapoi precum racul. Până nu schimbăm din rădăcini niște obiceiuri și cutume prost înțelese și prost aplicate, nu vom reuși să ținem pasul cu Europa cea civilizată. Să luăm în calcul acele entități care, din punct de vedere administrativ, ne creionează traseele de dezvoltare, adică, la nivel de localități, consiliile locale și la nivel de județ, consiliile județene. Tote aceste structuri sunt formate cu preponderență din politruci de doi bani care și-au vărsat la partid punga sau scuipatul pe afișe. Astfel, acești maimuțoi opăriți cărora dacă le iei partidul de sub fund își pierd în totalitate știința mersului biped și se târăsc precum viermii în rahat, sunt chemați să-și dea cu părerea în ceea ce privește problemele comunității, iar în urma verdictului lor respectiva comunitate se ia după dârele târâturilor pe care aceștia le lasă în urmă. Veți spune că altfel nu se poate, că așa este democrația, dar eu consider, de fapt sunt convins, că există și o cale corectă și dreaptă pe care o să o prezint aici, nu cu speranța că va fi aplicată, ci doar pentru cultura generală a fiecăruia. Viața unei comunități se desfășoară pe niște coordonate date: economic, sănătate, urbanism, învățământ, transport, cultură, sport și încă vreo câteva direcții de acest gen. Din moment ce sunt clare domeniile, nu ar fi oare mult mai gospodărește ca printre consilieri să se afle economiști, medici, arhitecți, profesori, ingineri, oameni de artă, sau de sport care să ia deciziile în cunoștință de cauză? Ce ar însemna asta? Regândirea modului în care sunt aleși consilierii. Adică, să se stabilească numărul lor și domeniile pe care aceștia ar trebui să le acopere, apoi selectarea candidaturilor să se facă de o comisie de juriști corecți care, în urma verificării CV-urilor să aprobe lista finală a candidaților care vor da piept cu electoratul. Nu partide, nu servicii, nu influențe de alte naturi. Astfel s-ar ajunge la situația în care, în consiliile de administrație ale unităților aparținând CJ sau CL să fie oameni cu pregătire temeinică în domeniu, iar în comisiile de lucru din cadrul acestora să nu mai găsim tot felul de fripturiști care se uită exact ca rața la avion prin documentele ce li se pun în mapă. Suntem prea săraci și prea împotmoliți în cremenea timpurilor pentru a ne mai putea permite să le umplem buzunarele unor neaveniți care nu fac altceva decât ling clanțele de la partid și dau din cap la tot ce emană șeful politic precum mârțoagele împiedicate ce pasc pe imașul comunal. Faptul că administrațiile locale suferă acut după specialiști este vizibil din avion. Probabil din aceste motive primarul urbei, Cosmin Andrei, dorea un fel de referendum în ceea ce privește transportul public. Că dacă avea niște consilieri bine pregătiți și cu oarece experiență în domeniu, se consulta cu ei și lua decizia corectă fără a mai fi nevoie să-l întrebe pe nea Gică de la Sculărie dacă e mai bine cu tramvaiul sau cu autobuzul electric! Se vor găsi unii care vor susține că fiecare partid ar trebui să aibă în … portofoliul lor oameni școliți care să acopere orice segment al vieții economice, culturale sau sociale a comunității. Nu, dragilor, nu vă așteptați la așa ceva de la partide. Cocoțarea în ierarhiile lor interne nu are la bază decât o singură calitate a individului: aceea de a fi numai și numai de acord cu șeful, de a-l susține și de a înghiți în sec atunci când i se servește celebra broască a pedelistului Ioan Oltean de la Bistrița. Spre necazul lor, al politrucilor, broaștele colcăie mai mult ca niciodată azi, pe la știoalnele bâhlite ale sediilor partidelor.
