Sincer, mă așteptam ca măcar până săptămâna asta să se mai semnaleze prin presă niscaiva rămășițe ale campaniei „Let`s Do It, Romania!” pe meleagurile botoșănene sau pe auirea. Asta pentru că, atunci când a fost programată oficial, vremea s-a pus de-a curmezișul organizatorilor și s-a lăsat cu anulare. Bineînțeles, nu pentru toată lumea… Dacă cineva ține neapărat să facă ceva, atunci face, nu se uită la vreme, la ceas sau la ce se mai poate uita. Și, pentru că la sfârșitul săptămânii următoare prognoza a fost ceva mai darnică, s-a lăsat iar cu adunat de gunoaie. Așa, să vadă cine trebuie că nu doar Ana lui Manole avea determinare cât să țină pe umeri ditamai construcția.
N-a fost să fie… S-a cam terminat cu „Let`s Do It, Romania!” și tot ce ține de această acțiune, inclusiv cu ipocrizia. Pentru că, la nivel de țară, cei care n-au ratat ocazia de a se poza alături de sacii de gunoaie au fost mai ales politicienii. Care mai de care s-au deranjat să iasă din birouri și au trecut la munca de jos. Evident, cât au fost pozarii prin zonă, dar chiar și așa nu s-au putut abține să nu dea indicații prețioase și au scuturat din mâini cum făcea acum vreo trei decenii un anume firoscos din Scornicești. Năravuri vechi la vremuri noi, valabil și pentru tovarăși.
Festivismul e deranjant, la fel și modul în care politrucii încearcă să scoată capital electoral dintr-o activitate de care ar trebui să se simtă mai degrabă jenați decât demni de dat exemplu pozitiv. Pentru că munții de gunoaie pe care voluntarii cinstiți ai campaniei reușesc să îi adune an de an nu sunt decât rezultatul nepăsării acelor parveniți politici care se străduiesc să-și lege imaginea de campanie. „Hai să facem curat în România într-o singură zi” e unul dintre sloganurile vânturate pe la televiziuni. Până și președintele non-vorbitor s-a deranjat să adune ceva resturi, convins de adevărul zicerii că o fotografie face cât o mie de cuvinte.
Campania de curățare a României se vrea și o lecție pentru tinerele generații care, cam ca pe vremea Geniului și Savantei, sunt mobilizate să adune ce au aruncat alții, că este de unde. Din păcate, vorbim mai degrabă de o lecție de umilință. Pentru că la campanie participă copii care au chiar mai mult decât cei șapte ani de acasă. În ceea ce-i privește, știu foarte bine că marginea drumului nu e groapă de gunoi și sunt în stare să țină ambalajul de la biscuiți în buzunar și trei zile dacă nu găsesc un coș potrivit. Pramatiile se eschivează; de fiecare dată au altceva de făcut și, dacă participă la activitate, educația le intră pe-o ureche și le iese pe amândouă. La final s-ar putea să se servească o lecție, însă alta decât cea dorită de autorități. De vreme ce eu, care sunt corect, sunt pus în situația de a aduna gunoaiele aruncate de alții, de ce să nu procedez asemenea lor? Măcar atunci când sunt mobilizat să adun resturi, să știu că sunt ale mele… Apropo, pentru a evita orice comentariu cu privire la „păi nu sunt voluntari?”, ei bine aflați că nu… Elevii sunt adesea voluntari pentru că vor profesorii adeverință de voluntariat.
Vina pentru că România e plină de gunoaie nu aparține copiilor educați și nici voluntarilor sinceri. Aparține tocmai celor care încearcă să politizeze momentul. Țara asta nu s-a umplut de gunoaie peste noapte și nici n-o să fie curățată într-o zi, așa cum nici n-o să vedem vreodată „O pădure cât România”. Grămezile de resturi și ambalaje s-au acumulat pentru că autoritățile responsabile au stat cu mâinile în sân. Educația nu se face doar cu vorba bună și puterea exemplului (mimat în cazul autorităților), ci și cu ajutorul mijloacelor coercitive. Amenzile nesimțite sunt o metodă didactică excelentă. Românașii cu figuri ajunși prin Germania au aflat cât costă privilegiul de a arunca un chiștoc pe stradă și s-au liniștit. De-abia așteaptă să ajungă acasă, să poată arunca chiștoace și doze de bere pe unde se poate. Și ce bune sunt semințele când poți scuipa cojile pe unde se nimerește.
Partea proastă e că există și la noi legislația necesară pentru a descuraja astfel de comportamente. Dacă s-ar aplica, sunt sigur că „Let`s Do It, Romania!” s-ar transforma pentru participanți într-o relaxantă plimbare în aer liber. Așa ceva n-o să vedem prea curând, deoarece trăim într-o țară în care autoritățile se laudă cu cantitatea de mizerii strânse și nu cu numărul de amenzi date nesimțiților. Nu e nimic vrednic de admirație când, ca autoritate cu atribuții în protecția mediului, te afișezi rânjind fasolele între copiii care sunt siliți să adune resturile altora pentru că tu nu-ți faci datoria. E cinism în toată regula.
De ce să faceți România curată într-o singură zi? Nu mai bine lucrați la treaba asta zi de zi? Hai, că nu e greu. Și nu lăsați pe mâine ce puteți face azi…
