Târgul găzduit de Piața Revoluției, intitulat bombastic „Produs în Botoșani”, s-a constituit în una din multele dovezi ale amiciției politice de neclintit dintre liderii locali ai PNL și PSD. Ceea ce, de altfel, este foarte bine, întrucât nu vom mai avea parte de mascarada comunicatelor critice dintre cei doi conducători care, în ciuda pozițiilor aparent opuse, au colaborat foarte bine încă de pe vremea USL și, nu-i așa, era păcat să se strice tocmai acum jucăria lor politică. Dar nu despre asta este vorba în rândurile ce urmează, ci despre locul ales, adică kilometrul 0 al Botoșanilor, ceea ce, pentru mulți concitadini ai noștri ar părea o alegere destul de potrivită. Eu nu aș susține asta din mai multe motive. În primul rând, amplasarea târgului în fața Prefecturii, a Consiliului Județean și a Primăriei mă conduce cu gândul că s-a dorit o siguranță totală pentru organizatori, adică politicieni, locul fiind cel mai monitorizat și păzit din tot județul. Că dacă târgul era în Piața Centrală, cu siguranță vociferările, injuriile și scandările anti nu ar fi lipsit dintr-un peisaj în care cei mulți și oropsiți se cotrobăiesc prin buzunare pentru a face față uriașelor scumpiri din ultima vreme. Pe când așa, acolo în turnul de fildeș, politrucii noștri s-au simțit în elementul lor: au vorbit vorbe nestingheriți, în fața unor oameni care, cuminți și resemnați, îi ascultau sau mimau ascultarea. Dar cel mai potrivit loc pentru astfel de manifestări ar fi fost cu siguranță Centrul Vechi. Poziția, arhitectura, generozitatea spațiului ar fi trebuit să fie niște argumente beton care să conducă involuntar aproape la alegerea acestui loc pentru manifestări de o așa amploare. Numai că locul cu pricina nu a constituit niciodată pentru edili, pentru politicieni în general, decât un potențial izvor de voturi și nu o bijuterie arhitectonică așa cum este el de fapt. Și ca să vedeți că nu vorbesc pe de rost, haideți împreună să facem un exercițiu de imaginație. Un exercițiu care ar fi trebuit să fi stat în capetele pătrate ale celor ce ne-au condus și ne conduc, nu numai în campaniile electorale, ci pe toată perioada mandatelor. Imaginaţi-vă așadar, pătratul străjuit de statuie, plin cu terase, anticariate, librării, chioşcuri de presă, magazine de suveniruri şi antichităţi şi multe, multe florării… Imaginaţi-vă zeci sau sute de porumbei în jurul statuii, un foişor-scenă în care muzicieni de toate genurile să susţină miniconcerte, portretişti concentraţi asupra unui chip bălai de copil sau a unei codane cu pletele-n vânt, expoziţii în aer liber ale unor artişti plastici locali sau vânzători de baloane şi vată pe băţ, asaltaţi de prichindei gălăgioşi… Imaginați-vă un târg aidoma celui încheiat recent în cadrul căruia legume, fructe, alte produse agricole să se lăfăiască în tarabe dichisite, bogate, iar vizitatorii să nu se mai dea dusului din careul magic plin peste tot cu bunătăți. Nu-i așa că numărul de vizitatori ar fi fost mult mai mare? Nu-i aşa că orice musafir care ar poposi în Botoşani şi-ar îndrepta paşii către un asemenea colţ de rai? Nu-i aşa că Centrul Vechi ar deveni un obiectiv turistic de importanţă majoră pe harta capătului de ţară abandonat de „Miticii” dâmboviţeni? Nu-i aşa că organizarea zilelor oraşului într-un asemenea decor idilic ar face ca sărbătoarea să atragă mulţi oameni străini de cetate? Răspunsurile la aceste întrebări sunt fără doar și poate, retorice, adică DA! Din păcate, în centrul vechi nesiguranţa convieţuieşte într-un concubinaj sordid cu mizeria, fiecare trecător prin zonă iuţindu-şi paşii pentru a lăsa cât mai repede în urmă stratul de coji de seminţe, minicazinourile rupestre de jucat zaruri sau privirile pofticioase de portofele ale … „mobilierului” uman din prejma statuii sau a fântânii arteziene „decorată” cu un … fotoliu în urmă cu ceva timp. Şi tot din păcate, repet, niciun primar nu a fost în stare să dea strălucire bijuteriei arhitectonice numită atât de … anost, ”Centrul Vechi”. Aş fi înţeles neştiinţa sau neputinţa lor dacă pe perioada mandatului sau mandatelor nu ar fi vizitat alte meleaguri şi nu s-ar fi înfrăţit sau … încuscrit cu fel de oraşe sau cartiere. Din păcate, au văzut destule pieţe, oraşe şi capitale europene pe banii noştri, dar nu s-au gândit nici măcar o clipă că piaţa lor de acasă, cea în care de 1 Decembrie îşi pun măştile fariseice de buni români, ar putea căpăta o altă faţă. Una peste alta, Centrul Vechi, cu pricepere, voinţă şi putinţă ar fi putut fi bijuteria coroanei, ar fi putut fi mândria noastră, a celor ce trudim și trăim pe aceste meleaguri. Tot din păcate, niciun edil nu a știut, nu a putut sau nu a vrut să schimbe fața orașului nostru. Un oraș care, culmea, curge la vale (la figurat, desigur!) către Alfa Land, urcă la deal înspre Cătămărăști, dar nu reușește să se stabilizeze în vatra lui, acolo de unde s-a zămislit. Edilul care va reuşi să transforme Centrul Vechi din cloacă în tabloul idilic imaginat mai sus, va rămâne cu siguranţă în istorie. Din păcate, în ziua de astăzi rar mai găseşti oameni mânaţi de un asemenea ideal!
