Zicerea asta celebră „pentru că putem”, a lui Codrin Ștefănescu, fost pesedist, care descria de ce PSD făcea ce făcea la acea vreme, descrie cel mai bine zbaterile politice din zilele astea.
Ce nu contează pentru actorii principali este ce se întâmplă cu românii și cum se repercutează asta în teritoriu. Deoarece, pentru actorii principali ai acestei dramolete, România se termină la marginea Bucureștiului.
Veți vedea în perioada următoare cum toate partidele își vor suspenda conferințele de presă la nivel local. Poate doar în afara AUR, dar oricum la Botoșani nu are cine. S-ar putea să aibă în ciclul electoral următor însă, pentru că ce se întâmplă la PSD e cel puțin amuzant.
I-ar fi destul de greu, dacă nu imposibil, deputatului PSD de Botoșani Marius Budăi, de exemplu – care de peste un an vituperează cât de prost e guvernul Cîțu – să explice cum de nu s-a dus la votarea moțiunii care îl dădea dădea jos pe Cîțu. Și cum de PSD a ajuns canapeaua pe care președintele Iohannis își sprijină picioarele.
Argumentul că la PSD e disciplină de armată și ce spune șeful e lege, nu prea ține la alegeri. Sau că șeful partidului una spune și alta fumează, nici atât. Că nu e prima oară, la referendumul pentru justiție din 2019, Dragnea le-a zis la toți să nu meargă la vot. Au explicat ritoși de ce nu trebuie votat acel referendum, apoi s-au uitat tâmp la televizor, mai pe seară, cum Dragnea se duce și votează.
După mișcări politice ca asta de azi, făcute la București, votanții PSD din Botoșani încep să se simtă ca în bazinul de la Cornișa când aud discursul electoral al AUR.
Nici de partea cealaltă a baricadei nu e mai simplu. Ce poate explica, din tot balamucul, Costel Șoptică, șeful liberalilor din Botoșani? Cum a negociat Iohannis cu Cîțu stabilitatea țării? Sau de ce a mărit premierul fondul pentru primari de patru ori ieri, renunțând la a plăti contribuția la UE și ajutoarele pentru firme private? Nu prea e ce explica aici.
La fel ca în restul țării, electoratul PNL din Botoșani, atâta cât mai este, e foarte iritat de dansul acesta cu pesediștii. Dar cum USRPLUS nu prea are spor la Botoșani, la alegeri oamenii vor sta, probabil, acasă.
Șefii locali la mai toate partidele parlamentare au o misiune extrem de ingrată zilele astea.
Sinceritatea iese din discuție, evident. Liberalii și pesediștii ar trebui să spună că se simt mai bine împreună, cum o arată de atâția ani, și vor face tot posibilul să scoată din scenă partidele noi, care au discursuri ce le-ar putea fura electoratul, cum e genul USRPLUS sau AUR.
Liberalii ar trebui să explice că programul Anghel Saligny era de furat, iar blocarea concursurilor la parchete e necesară pentru a putea fura nederanjați. Plus că s-ar simți mai bine cu un guvern minoritar sprijinit de PSD în parlament, împart banii, se înțeleg ei cumva, am mai văzut asta la USL, pe vremea lui Tăriceanu, exemple sunt destule.
Cei de la PSD mai trebuie să arate că nu vor să conducă România acum, ei așteptau o criză prin 2022-2023. Acum, cu PNRR care trebuie terminat – condiționat de niște reforme pe care ei nu vor să le facă – în pragul unei ierni grele, cu prețuri record la energie, cu valul patru al pandemiei, e mai complicat, o dau în bară și nu mai câștigă în 2024.
Pluseriștii trebuie să explice și ei de ce au stat atâta timp fără să ceară reformele pentru care au fost votați și, în general, de ce i-au acoperit pe liberali doar pentru a fi în guvern, după care aruncă totul pe geam.
Până și cei de la AUR ar trebui să explice că ne tot bat la cap să nu ne vaccinăm ca să aibă și ei o șansă la alegeri că, dacă se termină pandemia mâine, ei trebuie să închidă partidul. Tot îi dau cu țara și patria că asta funcționează în vremuri de criză și ar face, în general, orice, ca să își mărească șansele electorale, indiferent de consecințe.
Iar UDMR trebuie să povestească faptul că sunt așa de supărați pentru că programul Anghel Saligny era, în sfârșit, sub răspunderea unui ministru de-al lor. Restul îl știm, nu mai e nevoie de explicații.
Povestea asta de iubire între USRPLUS și PNL era cu final așteptat, tot am scris. Din păcate, ratăm o perioadă în care se putea transforma un pic țara în bine. Din nou.
Nu suntem pregătiți deloc pentru vremurile grele care vin, politica românească rămâne meschină, la nivel de coterii, aranjamente la cafea și planuri desenate pe șervețele la restaurant.
Legenda spune că, la unirea țărilor române de la 1859, la întâlnirea ambasadorilor de la Paris singurul care se opunea era consulul englez, cu argumentul „Dar credeți că sunt în stare românii să se guverneze singuri?”. Eu zic că întrebarea rămâne deschisă.
Cât despre scena politică, foarte plastic și corect descrie situația profesorul universitar orădean Mihai Maci, care scrie într-un text de-al său: „Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit.”
