La nivel de vârf, situația nu este deloc roz pentru liberali. Indiferent că e vorba de duelurile pe plan local (Șoptică-Flutur, da, Flutur, că el este de fapt marele pericol pentru actualul lider local și nu Achiței sau Nechifor!) sau cele de la centru dintre Orban și Cîțu, arderile interne vor duce inevitabil către un final cenușiu. Cenușiu, de la cenușa rezultată în urma focului inutil care, iată, după ce a mocnit câțiva ani, a izbucnit în ultima vreme mai ceva ca prăpădul care a avut loc pe insula grecească Evia. Versurile pro marxiste ale genialului Nicolae Labiș, „Trăim în miezul unui ev aprins/ Și-i dăm a-nsufleţirii noastre vamă./ Cei ce nu ard dezlănțuit ca noi/ În flăcările noastre se destramă.“ par a fi imnul mobilizator al liberalilor în aceste zile. Din păcate pentru ei dar și pentru noi, arderile acestea inutile se fac cu un consum uriaș de energii care, dacă ar fi fost canalizate pe făgașul cel bun, probabil nu am fi asistat astăzi la creșteri uriașe de prețuri (de la 20 la 100 la sută, chiar!) și nu am fi avut parte de o inflație galopantă care ne mărește zilnic rezervorul mașinilor și ne micșorează sacoșa cu cumpărături. În plus, programul cuprinzând reformele mult trâmbițate și modificările legislative ale unor legi concepute cu fundul și aplicate cu același dos au rămas prăfuite prin niște sertare de unde probabil vor fi scoase pe la mijlocul lui 2023 când hienele politice vor adulmeca în vânt aerul electoral al anului 2024! Spiritul de gașcă ce sălășluiește la vârful piramidei liberale nu va aduce nimic bun ci, dimpotrivă va subția consistent partidul. Atât pe plan local cât și pe plan național, „purificările” având la baza doar apartenența la o grupare sau alta au ciobit atât de mult imaginea partidului în dauna satisfacerii unor interese și orgolii ale liderilor decidenți, încât mă întreb dacă nu cumva aceștia chiar au ca scop unic îngroparea definitivă a unui partid atât de mare. Când afirm acestea îmi vin în minte recentele înlăturări abuzive din funcții ale unor profesioniști cu vechi state liberale dar care nu se încadraseră pe banda dorită de lideri. E vorba de profesorul Daniel Botezatu (pe plan local) și Alexandru Nazare (pe plan național). Și ca tacâmul să fie complet, zarva și zavistia din partid s-au instalat bine mersi și în coaliția de guvernare, războiul PNL – USR PLUS devenind conflict cu acte în regulă, o luptă la baionetă pentru supremație. Supremația cui? Aceasta e întrebarea pe care oricare român cu mintea la purtător și-o tot pune de ceva vreme. Insistența cu care Cîțu îi calcă pe cap pe useriști are la bază două argumente: aprobarea tacită a președintelui și dulcele mierii de la guvernare de care partidul (sau partidele) lui Pat și Patachon nu se poate desprinde. Dacă e să privim de aici de la Botoșani eventuala ieșire de la guvernare a useriștilor, aproape că nici nu am observa-o, singurul post mai de Doamne-ajută obținut de gruparea Barna Cioloș pe plan local fiind acela de subprefect ocupat de lidera PLUS Magda Oleniuc. Nici în alte județe nu cred să fie mari cutremure în urma mult discutatului divorț politic. La București la centru, e altceva, însă. Aici pușculițele cu bani stau pregătite în seifuri iar cine nu e în preajmă nu se alege cu nimic. Că de aici pornește tot răul, toată dihonia care s-a abătut pe scena politică românească. Dacă ați gândit cumva că aceste conflicte au la bază viziuni diferite în abordarea programelor de dezvoltare a României, vă înșelați amarnic! Țineți bine minte ce scriu aici: nu contează nimic în afară de buzunarele, de interesele, de orgoliile și aroganțele lor! Încep din ce în ce mai mult să cred că niciodată, prin vot nu vom putea schimba nimic. Asta nu înseamnă că nu există soluții. Una dintre ele a fost experimentată în 2015 dar din păcate s-a evaporat prea rapid, eliminându-se atunci un efect și nu o cauză. Plecarea lui Ponta la presiunea străzii dacă era dublată de o pichetare a clădirii parlamentului până când aleșii neamului concepeau, corectau și puneau pe hârtie legi care sunt așteptate de zeci de ani de către români, probabil azi nu mai asistam la circul de stat sau județean cu program nonstop. Nu mai enumăr aici măsurile de bun simț pe care poporul în marea lui majoritate și le dorește și pe care politicienii și susținătorii lor din instituțiile de forță le ignoră cu o nonșalanță obraznică și nesimțită. Câteva dintre ele (eliminarea pensiilor speciale, a privilegiilor politicienilor și susținătorilor lor, reglementarea unui cadru corect de desfășurare a scrutinelor electorale etc) deși au fost vârfuri de lance în campaniile electorale s-au dovedit a fi baloane de săpun pe care politicienii ni le-au băgat în ochi pentru a ne adormi simțurile cetățenești (la cei care le au!) și a ne face să punem ștampila pe formațiunea lor politică. S-a văzut foarte clar că nu a fost decât o stratagemă, o păcăleală de zile mari. La fel vor face și în 2024 și în vecii veacului dacă vom rămâne pasivi și ne le vom băga sula în coaste (la figurat, evident!) așa cum plastic se exprima în secolul trecut tătucul pesediștilor, Ion Iliescu. În concluzie, pichetarea pașnică de către sute de mii de oameni a Casei Poporului (cu aleșii în interior, evident!) două, trei, cinci, zece sau treizeci de zile, până când aleșii neamului, cu chiloții dârdâind de frică, vor elabora legile de care avem nevoie și le vor repara pe cele găunoase, concepute în interesul lor, aceasta pare să fie soluția salvatoare. După care, la vot, dragi compatrioți! Iar după vot, poftiți la guvernare stimați politicieni! Fără scandaluri, fără conflicte, fără arderi inutile! Că ne alegem doar cu fum și cenușă!
Noian de arderi inutile – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Previous article
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Calea strâmbă a partidului – George LAZĂR, director
După cum era și normal, materialele de presă scrise de colegii mei despre activitatea parlamentarilor botoșăneni au stârnit un interes uriaș. Am primit neobișnuit...
Editorial
Poate că asta merităm – Virgil COSMA, jurnalist
Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...
Editorial
Lipsa educației pentru democrație, cel mai mare pericol pentru viitorul României – Ciprian MITOCEANU, scriitor
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Botoșani
cer senin
-2.7
°
C
-1.2
°
-2.8
°
93 %
2.3kmh
3 %
mar
4
°
mie
5
°
joi
8
°
vin
6
°
sâm
7
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Le mai curăță odată, că de alegeri nu s-a văzut deloc bine și uite ce a ieșit.
EDITORIAL
După cum era și normal, materialele de presă scrise de colegii mei despre activitatea parlamentarilor botoșăneni au stârnit un interes uriaș. Am primit neobișnuit...
EPIGRAMA ZILEI
Despre siguranță latră
Uitând de niște indicii :
Oastea-i lăsată la vatră,
Vatra la ... servicii!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
FC Botoșani ratează o șansă uriașă de a urca în clasament
FC Botoșani a ratat o șansă uriașă de a urca în clasamentul SuperLigii.
„Roș-alb-albaștrii” nu au profitat de eșecurile pe care UTA și Unirea Slobozia...
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
FC Botoșani ratează o șansă uriașă de a urca în clasament
FC Botoșani a ratat o șansă uriașă de a urca în clasamentul SuperLigii.
„Roș-alb-albaștrii” nu au profitat de eșecurile pe care UTA și Unirea Slobozia...
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
FC Botoșani ratează o șansă uriașă de a urca în clasament
FC Botoșani a ratat o șansă uriașă de a urca în clasamentul SuperLigii.
„Roș-alb-albaștrii” nu au profitat de eșecurile pe care UTA și Unirea Slobozia...
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...