Dintotdeauna, autoritatea locală și cea centrală s-au înțeles precum câinele și pisica dacă diriguitorii autohtoni au făcut parte din tabăra înfrântă în alegeri. Această stare de lucruri am consemnat-o și la sfârșitul săptămânii trecute, când, cu prilejul vizitei premierului Cîțu în Botoșani, a fost întrebat despre posibilitatea unei eventuale întâlniri de lucru cu președintele Consiliului Județean, Doina Fedorovici. Lăsând la o parte faptul că „michimaușii” de Dâmbovița vin la Botoșani numai atunci când este vorba de alegeri (interne, locale sau generale), răspunsul prin care Florin Cîțu a justificat refuzul de a sta față în față cu autoritatea locală s-ar traduce, așa, mai neaoș, „ba pe-a mă-ti!” Adică nici președinții de CJ din Opoziție nu răspund la solicitările premierului, drept carevasăzică, iaca a sosit momentul să dea un retur pe aceeași parte a terenului, c-așa-i în tenis! Ce-i drept, subiectul ce urma să fie discutat este, fără îndoială, un reușit scenariu de film science-fiction: autostradă Botoșani-Suceava! Adică s-au câcâit aproape zece ani să înceapă lucrările la al doilea cel mai tranzitat drum al județului (Botoșani-Târgu-Frumos), au decopertat câțiva kilometri, au săpat câteva sute de metri, și gata, trecem la autostradă! Ce ați pățit, oameni buni? Ați băut la volan așa, mai liberal, sau ați tras pe nas în stil userist? Că pe lângă drumul speranțelor deșarte ce duce la Hârlău mai avem unul, de fapt o cruce de drumuri care, deși consemnează întruna morți și răniți, nu se ia vreo decizie acătării și nu se sfătuiesc nici autoritatea locală cu cea centrală, și nici popii cu doctorii, adică cei implicați în problemă. Este vorba de intersecția din Orășeni Deal, locul unde orice accident care se întâmplă acolo este ori grav ori foarte grav. Pentru un conducător auto care vine de pe drumul secundar, adică din Cristești sau înspre Cristești, rectiliniaritatea drumului și peisajul ce-i apare în față conduc adeseori la ideea că această șosea nu ar putea fi traversată decât de vreo ulicioară sau vreo cărăruie și nu de ditamai drumul județean 208C. Astfel, rutina, peisajul, dar și neatenția șoferilor la semnalistica rutieră contribuie toate trei la mari tragedii. Așa stând lucrurile, mi-ar fi plăcut să aud de o întâlnire a factorilor de decizie, indiferent că-s de la centru sau locali, în vederea găsirii și aplicării urgente a unor măsuri care să stopeze accidentele din acea zonă. De altfel, soluții sunt destule, nu știu dacă banii sunt problema sau acel „ba pe-a mă-ti” de care vorbeam la începutul acestor rânduri. Cea mai sigură intervenție în această intersecție ar fi construirea unui sens giratoriu, care ar lămuri definitiv problema. Singurul inconvenient (în afară de bani!) ar fi spațiul nu prea generos dar, fiind o necesitate de viață și de moarte, s-ar găsi soluții. Până la punerea în practică a acestui proiect neapărat necesar s-ar putea monta câteva rânduri de limitatoare de viteză numite în limbaj popular „dune”, care ar avea rolul de a obliga conducătorii auto să încetinească deplasarea atunci când sunt la câteva sute de metri de intersecție. Astfel, chiar dacă vor fi berbeci care vor intra fără să se asigure în intersecție, măcar nu vor avea viteză mare, putând astfel să evite accidentele grave. Acest sistem a fost aplicat la intersecția drumului către Săveni cu cel care duce în Roșiori, și într-adevăr stopează elanul și adrenalina unora de a trece prin cruce cu mulți kilometri la oră. Poate or mai fi și alte soluții de evitare a tamponărilor din intersecția despre care am vorbit, important este ca diriguitorii să le caute și să le pună în practică. Altfel, rămânem cap de afiș la știrile de la ora cinci de pe ProTV! Revenind la nivelul așa-zis înalt al vizitelor electorale ce au loc în județul nostru, trebuie să vă mărturisesc că încep să-mi pun întrebări despre cele de lucru pe care Ceaușescu le făcea din când în când prin județe. Nu sunt absolut deloc nostalgic (doar tinerețea mea a fost printre puținele lucruri bune de atunci) și nici nu am agreat comunismul, dictatura și politica acelor ani), dar observ că astăzi, orice vizită a potentaților zilei nu are decât scopul de care vorbeam: alegeri. Fie că e vorba de PSD, PNL, USR sau AUR, niciun lider al găștilor enumerate mai sus nu vine la Botoșani pentru a se implica în rezolvarea vreunei probleme. Nu, doamnelor și domnilor! Ei vin pentru voturi, voturi și iar voturi, sta-le-ar în trahee ștampilele colțuroase! Faptul că cei doi corifei galbeni ne-au călcat județul la un interval de o zi, ne demonstrează că ei au nevoie de noi și nu noi de ei. Deși, la o adică, au sosit în urbe nu portarul de la Textila și nici „motostivuitorul”(vorba unei deștepte!) de la IUPS, ci președintele Camerei Deputaților și primul ministru al României. Dacă nu ei, atunci cine ar putea să ne sprijine măcar întruna din sutele de probleme cu care ne confruntăm? Că nu numai drumurile și șoselele sunt vraiște la noi la Botoșani!
Intersecțiile autorităților – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Previous article
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Poate că asta merităm – Virgil COSMA, jurnalist
Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...
Editorial
Lipsa educației pentru democrație, cel mai mare pericol pentru viitorul României – Ciprian MITOCEANU, scriitor
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Botoșani
cer senin
-1.6
°
C
-0.4
°
-1.7
°
90 %
2.6kmh
6 %
mar
4
°
mie
6
°
joi
8
°
vin
4
°
sâm
3
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.
EDITORIAL
Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...
EPIGRAMA ZILEI
În sfârșit, ceva normal:
„Baștanii” de la partid
I-au promis că-l pun central
La Barça - Real Madrid!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...