Fără doar şi poate, România are parte de un aparat administrativ supradimensionat şi incapabil de performanţă. Avem o puzderie de instituţii cu atribuţii asemănătoare sau identice în care grosul funcţionărimii e asigurat de clientela de partid, iar legislaţia a fost adaptată la nevoile acesteia, astfel încât e aproape imposibil să concediezi un năimit la stat, deoarece acesta are dreptul să dea instituţia în judecată şi hotărârea judecătorească nu-i poate fi decât favorabilă. Prin urmare, ceea ce trebuia să-i protejeze pe angajaţi de abuzurile parveniţilor politici ajunşi la butoane în urma rotativei guvernamentale, s-a transformat în ditamai piatra de moară ataşată la piciorul oricărei încercări de reformă. Prea mulţi angajaţi la stat, prea puţină eficienţă. Doar prestaţii din categoria „Mircea, fă-te că lucrezi.”
Şi este ştiut că peştele se împute de la cap, astfel că nu surprinde pe nimeni că parlamentarii sunt campioni la capitolul simulat activităţi în folosul comunităţii. Pe de o parte, trebuie să justifice şi ei prezenţa în legislativ şi, eventual, existenţa acestuia. Să nu mai spună răuvoitorii că sunt prea mulţi parlamentari şi că numărul acestora ar trebui redus aşa cum a reieşit în urma unui referendum validat, dar niciodată pus în practică. Pe de altă parte, odată ajuns în Casa Poporului, orice ales simte nevoia să nu mai încerce alt loc de muncă, şi asta nu din dragoste pentru omul din rând, ci pentru că aşa se simte îndreptăţit. Şi pentru asta trebuie să se zbată puţin, altfel riscă să fie tras pe linie moartă de partid. Mda, democraţia asta e bună, dar cât timp priveşti de jos în sus. Dacă reuşeşti să te ridici puţin îţi dai seama că în politică temeliile solide au în componenţă ceva dictatură. La vremuri noi, tot noi.
Aşa că, dacă vrei să te găsească pensia în Parlament şi eventual să te mai găsească şi altcineva tot pe acolo, la vârsta senectuţii, trebuie să te evidenţiezi, să arăţi că tu eşti cel care trage partidul după tine, nu eşti împins de partid. Doar aşa poţi spera la mandate fără număr…
Unul dintre cei mai harnici parlamentari la capitolul „fă-ţi imagine, că altfel rămâi fără mandat” este Filip Hăvârneanu. După nume, e posibil să aibă strămoşi pe meleagurile botoşănene, însă asta prea puţin contează. E un amănunt care se înscrie cu brio în categoria „Şi ce dacă?”. Şi dacă era botoşănean get-beget tot nu conta; avem destule exemple din judeţ care au dormit sau dorm prin Parlament. Nici pentru Hăvârneanu nu contează; pe individ îl interesează doar să mai facă rost de un mandat. Şi pentru asta a luat-o din timp, n-a lăsat activitatea pe ultima sută de metri, ca alţii…
Prin urmare, deputatul ieşean ales pe listele USR PLUS a devenit un soi de vedetă pe Tik Tok. E drept, platforma e destinată adolescenţilor, dar un individ cu viziune îşi dă seama că în vreo trei ani mulţi dintre consumatorii de Tik Tok vor avea drept de vot şi e cazul să fie instruiţi din timp. Aşa cum stau lucrurile şi cu Clubul Elevilor Liberali, o versiune a blamatului UTC, care îndoctrina tinerii cu prostii comuniste. Dar cât timp CEL are o tradiţie istorică…
Revenind la Hăvârneanu, putem spune că acesta n-are pe Tik Tok notorietatea lui Cumpănaşu, dar lucrează în direcţia asta. Şi mai lucrează şi în alte direcţii, că doar aşa se construieşte cariera politică, luptând pe toate fronturile. Astfel, acum ceva săptămâni, a început să se laude că „Fondul şcolii şi fondul clasei vor deveni infracţiuni sancţionate prin lege.” Şi pentru a demonstra că nu glumeşte, s-a şi repezit cu iniţiativa legislativă.
Aparent, o iniţiativă folositoare, deoarece, conform legii, învăţământul este gratuit şi obligatoriu. Şi, la cât scoate statul din buzunarele celor care contribuie la buget, ministerul Educaţiei ar trebui să asigure ceva mai mult decât manuale. Însă, de cele mai multe ori, părinţii sunt cei care contribuie din propriul buzunar la reparaţii în şcoli, asigurarea mobilierului şi multe altele. Asta în condiţiile în care bugetul Educaţiei nu s-a încadrat niciodată în ceea ce prevede legea, iar miniştri ca Monica Anisie au refuzat să se implice în direcţia respectării legii pe motiv că nu au ce face cu banii. Normal, dacă părinţii pompează parale, de ce să mai ceri de la buget?
Însă iniţiativa lui Hăvârnanu e în măsură să nedumerească. Nu cumva am mai auzit de astfel de propuneri şi chiar legi? De mulţi ani se tot atrage atenţia că fondul clasei este ilegal, însă asta nu-i împiedică pe părinţi să contribuie. Se gândesc că, totuşi, e vorba de educaţia copilului şi bagă mâna în buzunar. E nevoie de reparaţii, de mobilier, de perdele… Uneori e vorba de tablă sau cretă. Fondul clasei este ilegal de ceva vreme, dar se pare că nu toată lumea ştie asta. Ca secretar în Comisia pentru învăţământ şi membru în cea pentru tineret şi sport, Hăvârneanu ar trebui să ştie mai multe despre legislaţia în domeniu. Ca parlamentar avea datoria de a consulta legea înainte de a veni cu iniţiative. Aşa, să nu aibă impresia că a inventat apa caldă sau roata de rezervă la căruţă. N-a făcut-o. A venit cu o propunere legislativă aparent utilă, dar care n-are, de fapt, nicio utilitate, deoarece există deja legi care interzic fondul clasei, însă acestea nu sunt respectate din motive evidente, legate de colapsul unui sistem plătit din banii publici. Prea puţine şcoli se pot lăuda cu dotare adevărată şi condiţii omeneşti de studiu. Şi cele mai multe pot face asta pentru că s-au implicat părinţii. Nu era mai util ca numitul Filip Hăvârneanu să insiste în direcţia respectării legii şi nu să propună ceea ce e lege deja? Era, dar e mai comod să faci propuneri. Dă bine la impresia artistică…
