Sănătatea a devenit o mare problemă în România. Sau o afacere; depinde de locul unde se poziționează fiecare în raport cu sistemul de sănătate. Din păcate, e genul de afacere din care unii câștigă prea mult, iar alții se aleg doar cu pagubă și ioc sănătate. Și pe meleagurile astea cele mai bune afaceri se fac cu banii publici. Jaful la care e supus bugetul sănătății a atins proporții epice. Deși cetățeanul onest contribuie la CAS cu zece procente din salariu, are parte de servicii medicale ipotetice. Analizele medicale se decontează în limita a vreo doisprezece lei anual și includ chestii importante, gen valoarea glicemiei – o analiză pe care o poți face la orice farmacie care se respectă contra unui preț mai mult decât convenabil. Din contribuțiile la sănătate pentru salariul minim îți poți afla zilnic valoarea glicemiei timp de vreo jumătate de an. Dacă ți se recomandă o calcemie afli că așa ceva nu se decontează, deși majoritatea laboratoarelor cer vreo zece lei pentru această analiză. De cele mai multe ori nici măcar „analizele gratuite” nu ți le poți face; cele mai multe laboratoare vor invoca veșnica scuză cu plafonul depășit. Putem să facem, dar nu mai avem plafon. Dacă așteptați până în octombrie… Mda, știm, e doar martie, dar mai devreme chiar nu se poate.
Și, ca tot plătitorul de biruri, începi să te întrebi dacă nu cumva ești luat de idiot de către autoritățile statului care nu mai știu cum să te mulgă. La puțină vreme după ce-și încep mandatul, miniștrii Sănătății sugerează că ar fi minunat dacă cetățenilor li s-ar oferi asigurări medicale cu spectru mai larg de acoperire. Da, ar fi minunat, numai că deștepții de la ministern-au în vedere să asigure servicii medicale mai consistente în contul celor zece procente cu care suntem datori la bugetul Sănătății, ci contribuții mai consistente. Dacă pentru vreo patru mii de lei anual primești analize de zece lei, mă întreb cât trebuie să dai pentru a te bucura de statutul de asigurat decent.
Da, Sănătatea este în moarte clinică, dar asta nu-i împiedică pe aleși să ne ia banii. Și, în acest context, inițiativa celor de la Fundația Metropolis pare menită să aducă o rază de speranță. Proiectul „Spitale publice din bani privați” a pus în mișcare ceva resurse de omenie. O mulțime de oameni de afaceri au donat sume importante, românii mai strâmtorați au dat și ei cât au putut. Mihai Bendeac a donat încasările pentru o carte semnată de el. Codin Maticiuc, unul dintre cei mai inimoși români, a mobilizat și continuă să mobilize donatori… Scopul proiectului e să aducă spitalele din România la standardele cele mai noi prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipament modern.
În teorie nu sună rău, dar ne face să ne gândim că e vorba de vreo țară din lumea a treia, acolo unde spitalele și sănătatea țin doar de mărinimia organizațiilor non-profit. Pentru că în România bugetul Sănătății are bani. Da, cum spuneam, fiecare român contribuie cu 10% din salariu la visteria ministerului Sănătății. Și, tot cum spuneam, nu primește mare lucru. Bani sunt, dar sunt prost gospodăriți. Sunt sifonați cu atâta rapacitate și nesimțire încât cetățeanul nu are parte nici măcar de analizele pretins gratuite. Din contribuțiile unui angajat plătit cu salariul minim pe economie se pot face „analize gratuite” pentru trei sute de persoane. Ori, plătitorul de taxe și impozite nici măcar de atât nu are parte, deși e dreptul lui. Toți banii se varsă în conturile firmelor care au înțeles cum stă treaba. La debutul crizei virozei chinezești Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, la acea dată manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, a pretins 7% dintr-un contract de achiziție publică. A fost arestată și eliberată; a trecut mai bine de un an și încă nu s-a pronunțat nicio sentință. Își imaginează cineva că pe vremea când era ministru era monument de cinste? E cam dificil…
Lăcomia autorităților e atât de mare încât Gabriela Firea-Pandele, la acea dată primar al Capitalei, a amenințat cu dosare penale pe fondatoarele Asociației „Dăruiește viață” pentru că au îndrăznit să construiască un spital la un preț sensibil mai mic decât ar fi cheltuit „autoritățile responsabile” doar pentru a vărui pereții la exterior. Cică doar statul e capabil să gestioneze resursele. Și știm cu toții cât e de capabil statul, nu? Părinții copiilor care și-au găsit speranța în spitalul Asociației erau anterior sfătuiți de funcționarii CAS-urilor să caute sponsorizări pe la agenții economici sau ONG-uri. La asta se mărginea sprijinul și intervenția statului responsabil. Ce dacă trece timpul și boala avansează?
Da, este bine să fim generoși, altruiști, să dăm dovadă de suflet. Dar ar fi bine să dăm dovadă și de lucididate și exigență. Înainte de a fi generoși ar trebui să fim exigenți. Și să ne întrebăm ce se întâmplă cu banii pe care deja i-am dat pentru spitalele publice. Banii care ne-au fost luați, mai exact. Ar trebui să ne întrebăm de ce DSP-urile și CAS-urile gem de angajați, iar prin spitale bate vântul când întrebi de specialiști. De ce pretinsele servicii medicale costă mai mult decât în străinătate? Pentru patru zile de zăcut pe pat de spital și perfuzii cu vitamine și Paracetamol o cunoștință a primit o notă de plată de vreo șaptesprezece mii. Cică fiecare leuț trebuie justificat când vine vorba de sănătatea pacienților. Praf în ochi…
Sănătatea e prețioasă, dar înainte de a plăti pentru ea, ar fi bine să primim puțin din ceea ce am plătit deja. Și tare ar fi bine să avem spitale publice din bani publici. Pentru că dacă tăcem din gură, din bani publici o să iasă doar vile și mașini private. Știți voi despre cine e vorba… Și să nu uităm de spusa premierului Cîțu: Cât timp va fi el la butoane nu va mai investi în Cercetare, Educație, Sănătate. În principal pentru că-i permitem…
