Un raport al Comisiei Europene (guvernul Uniunii Europene – n.a.) arată că România nu mai are entuziasm, voință și resurse să reia lupta anticorupție, să refacă legislația deformată în perioada PSD, nici măcar în punctele sale critice și să conceapă o strategie pentru a face justiția independentă, astfel încât schimbările să devină ireversibile. Ceea ce era previzibil încă de pe vremea lansării lor.
Teoretic, statul de drept înseamnă un stat bazat pe justiție, pe constituție, pe separarea puterilor în stat, în scopul exercitării egale a drepturilor și libertăților individuale. Dar știați că sintagma „stat de drept” nu are nici acum o definiție, în niciunul dintre tratatele sau documentele UE? Întreaga lume politică face referire la ea, este citată în toate ocaziile, potrivite sau nu, dar nu există niciun petec de hârtie pe care să fie formulată cu titlu și articole numerotate, astfel încât justițiile statelor componente sau Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să le poată invoca în cazurile în care sunt acuzate încălcările referitoare la presupusele norme ale acestei formulări.
Iar României, cu experiența zdravănă din fostul lagăr socialist (zicem ca ei – șefii de la Moscova – și facem ca noi) această lacună legislativă europeană îi vine mănușă. Conflictul, redevenit acut după acuzațiile CE la adresa țării noastre, se referă controversata Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și la retorsiunea legilor justiției înfăptuită de regimul Dragnea. Puse în fruntea promisiunilor electorale ale formațiunilor din actuala coaliție de guvernare, alături de alegerea primarilor în două tururi, aceste reparații nu au fost făcute. Și sunt cele mai mari șanse să nici nu fie făcute vreodată, fiindcă – indiferent cine este la butoane – acestea convin puterii politice.
De ce? Fiindcă între SIIJ și sabotarea anticorupției există o legătură directă. Scopul creării SIIJ a fost intimidarea magistraților incomozi și salvarea politicienilor penali, ale căror dosare SIIJ le putea retrage din apel. De aceea, desființarea ei a fost cerută de SUA, de Comisia Europeană și de GRECO. Guvernul a trimis un proiect de lege corect în parlament, dar parlamentarii UDMR l-au blocat, cerând ca, după desființarea SIIJ, dosarele magistraților anchetați pentru corupție să nu ajungă la DNA, ci la o secție a Parchetului General, care ar deveni în acest fel un nou SIIJ, dar cu alt nume. Iar PNL, PSD și AUR sunt de acord cu asta.
Deciziile CCR, în continuare un bastion al PSD, lipsa cruntă de personal, dar și de implicare a DNA și DIICOT, pe fondul dezinteresului coaliției (în special PNL și UDMR) de a rezolva problema rapid și eficient, duc la menținerea unui statu-quo al criminalității și corupției din țară. Este foarte probabil să împărtășim soarta vecinilor din Vestul imediat, Ungaria și Polonia, încât, chiar și în absența unei definiții opozabile încălcării normelor statului de drept, Planul Național de Redresare și Reziliență să ne fie respins din nou sau aprobat doar parțial. Adică să ne ardă la bani, doar fiindcă partidele nu vor să-și scoată baronii de sub protecție.
Suntem țara improvizațiilor – „leagă, bre, o sârmă, că ține și așa” – și refuzăm să înțelegem că UE nu se va îndatora pe piețele financiare de dragul unor corupți de la periferia Europei. Fără bani și cu o clasă politică perversă și coruptă, România va rămâne o țară săracă și înapoiată. Știu că oamenii nu sunt interesați, mai ales acum, în toiul vacanței și pe fondul unei relative relaxări pandemice, de subtilitățile juridice, însă – fapt demonstrat în democrațiile latino-americane – relația dintre corupție și sărăcia generalizată este una direct proporțională și fără echivoc. Concluzia este simplă: facem reformele în justiție acum, imediat, sau prilejuim Bruxelles-lui să reia panseul amar rostit de Brâncuși acum aproape 100 ani „v-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și mai proști”.
