La mai bine de treizeci de ani după controversatul Experiment Stanford, controversatul psiholog Philip Zimbardo a adunat niscaiva concluzii într-o carte intitulată „Efectul Lucifer”, la care s-au adăugat și ceva observații legate de evenimente de dată mai recentă, prin urmare s-a adăugat și subtitlul „De la experimentul concentraționar Stanford la Abru Ghraib.”
Deși cam tot ceea ce ține de Experimentul Stanford este atacabil (și a fost atacat) și ridică serioase semne de întrebare, nu toate afirmațiile lui Zimbardo sunt de aruncat la gunoi. Printre multe altele, psihologul afirmă că nimic nu e mai important decât să ne păstrăm libertățile. Și că pentru asta nu trebuie să cedăm câtuși de puțin guvernului, indiferent de virtualele consecințe. Asta pentru că în administrația centrală și locală nu ajung decât arareori idealiști naivi, care chiar se străduiesc să nu strivească sub bocanc „corola de minuni a lumii”, vorba unui poet mai aproape de sufletul românilor. Puterea corupe și, odată ajunși la butoane, prea puțini sunt dispuși să revină la situația de dinainte. Nu există idealiști, nu există oameni simpatici, există doar oportuniști care se vor transforma pe nesimțite în dictatori. Paranoia e, într-adevăr boală de conducători și parveniții politicii vor concluziona mai devreme sau mai târziu că e mult mai confortabil pentru liniștea proprie să dezvolte un aparat de supraveghere și represiune decât să respecte libertățile fundamentale.
O companie israeliană, supervizată de Ministerul Apărării, a produs Pegasus, un program de hacking pentru telefoanele inteligente. Oficial vorbind, produsul e destinat urmăririi teroriștilor. Mda, te simți ceva mai în siguranță știind că băieții răi pot fi supravegheați mai ușor și, în caz de ceva, anihilați înainte să poată comite o nenorocire. Partea proastă intervine atunci când vine vorba de cine anume este cel care decide cine sunt băieții răi. E rost de-un scandal de proporții planetare în condițiile în care softul cu pricina a fost livrat cui a plătit. Nu contează, bani să iasă…
Nu surprinde prea mult că printre clienți se găsesc deopotrivă grupări teroriste și guverne. Mai ales guverne… Zece guverne (deocamdată, dintre țările din Europa pe listă e doar Ungaria) au folosit softul pentru a spiona oameni de afaceri, lideri politici și de sindicat, politicieni și, mai ales, jurnaliști. Asta-i problema cu jurnaliștii ăștia, sunt mai incomozi decât teroriștii. Partea proastă e că toți jurnaliștii uciși în ultima perioadă au fost spionați cu Pegasus. De către guvern? De către infractori? Deocamdată investigația e la început și e posibil să scoată la iveală amănunte foarte jenante pentru guvernatori. Pentru cetățeanul de rând e deja neliniștitor. Cât timp guvernul se folosește de mijloace ilegale pentru a încălca libertățile cetățeanului nu există democrație.
Unii se bucură deja de veste și rânjesc când lansează replica „Vedeți că se poate mai rău decât la noi?” sau măcar „Peste tot e la fel”. Nu e chiar așa. În țările cu tradiție democratică cetățenii vor lupta pentru libertăți democratice. Nu foarte mult timp, deoarece lațul se strânge și guvernul are din ce în ce mai multă putere. În cele cu tradiție dictatorială nici nu se pune problema; bucuria că și alții o pățesc e mai presus de orice opresiune.
Deși nu apare pe lista țărilor iubitoare de Pegasus, să nu ne facem iluzii că în România e mai bine. Să ne gândim că guvernarea liberală nu a făcut niciun efort pentru a-i trage la răspundere pe ciomăgarii care, la ordinul Condamnatului Suprem, au stâlcit în bătaie pe cei ieșiți în stradă să apere libertatea justiției. Bine, există independența Justiției, însă fie că ne place sau nu, factorul politic are un cuvânt greu de spus. Liberalii au cerut pedepsirea celor vinovați de mineriada jandarmilor, dar pe atunci erau în opoziție. Ajunși la hățuri și-au dar seama că un astfel de demers nu le e de mare folos. Sunt convinși că vor avea parte de domnie lungă și frământările sociale nu pot fi evitate, mai ales că pesediștii suflă în speranța că vor înteți focul cât să cuprindă toată șandramaua. Prin urmare, e bine să ai pe cine te baza în cazul în care poporul de grija căruia mureai în opoziție va ieși în stradă să te întrebe de ce reformele promise seamănă suspect de mult cu cele întreprinse de pesediști. Mda, s-au făcut ceva exerciții de imagine, cu redeschiderea dosarului, dar nu mai mult că strică. Dosarul 10 august va avea soarta dosarelor Revoluției și Mineriadelor.
Însă Guvernul lucrează. Are grijă de cetățeanul amărât, dar nu în sensul în care ar trebui să aibă. Faptul că România nu apare pe lista țărilor ale căror guverne s-au folosit de Pegasus pentru a spiona cetățeni incomozi pentru politicienii de la butoane nu înseamnă nimic. Informaticienii Serviciilor pot dezvolta o aplicație similară sau chiar mai performantă. Au la dispoziție un buget impresionant și, ca și cum nu ar fi de ajuns, datorită lui Năstase, mai pot dezvolta și afaceri mai mult sau mai puțin legale. Securitatea n-a murit, doar s-a adaptat la timpuri și metode. The Guardian anunță că va publica în zilele ce urmează lista victimelor Pegasus. Peste 50000…
Cum anume își vor justifica acțiunile guvernele implicate în spionarea cetățenilor care n-au legătură cu grupările teroriste? Când democrația chiar asta însemna, politicienii de rând înalt demisionau pentru motive care astăzi ni se par puerile. Însă, odată cu trecerea timpului, vigilența ni s-a tocit. Ni s-a băgat în cap că așa trebuie să fie. Și din libertatea noastră se alege praful.
A da la schimb libertatea personală pentru o siguranță relativă e cea mai proastă afacere. Pentru că nu rămânem cu nimic.
