Gata, a trecut și prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Sau, mai bine zis, a fost respinsă. Două sute unu voturi pentru și doar unul împotrivă; parlamentarii coaliției aflate la butoane au preferat să nu voteze, ori poate că așa li s-a impus, să nu iasă cu surprize. Cine știe? Cert e faptul că moțiunea a eșuat jenant pentru PSD și Ciolacu, cel care se lăuda că are parte de o susținere mult mai zdravănă decât îi este necesară pentru a prelua guvernarea. N-a fost să fie… Se pare că pesediștii încă se tem de eventualele complicații ale pandemiei – un foc la întețirea căruia au contribuit din plin – și preferă să acumuleze pe vot negativ zestrea electorală pe care cei de la PNL le-o bagă în traistă zi de zi, practicând aceeași manieră de guvernare pe care le-au tot reproșat-o altora.
Sunt curios să văd ce justificări o să găsească Ciolacu. Acum câteva zile se lăuda că PSD are 408 specialiști cu care să preia guvernarea. Câte douăzeci și patru de deștepți pentru fiecare minister. Cifra e de-a dreptul jenantă, dacă ne raportăm la evoluția istorică a numărului de specialiști pe care aleșii îi voiau angrenați în guvernarea țării. La vremea lor, țărăniștii ne-au asigurat că dispun de cincisprezece mii de genii cu care vor schimba România în două sute de zile. Și s-au descurcat așa de bine că în momentul de față PNȚ a devenit partid istoric din toate punctele de vedere. Nu e nicio pagubă, ba dimpotrivă…
Se pare că, de îndată ce partidul care se baza pe ei a ajuns la guvernare, deștepții au sărit în barca opoziției, de unde și-au permis să privească fără să se implice și, prin urmare, să emită păreri care de care mai pertinente. Marele necaz cu specialiștii e că nu prea sunt de găsit atunci când partidul care-i are în vedere pentru propășirea României ajunge la butoane și în locul profesioniștilor guvernanții sunt nevoiți să numească în posturi cheie tot felul de potlogari analfabeți în adevăratul sens al cuvântului, nu doar funcționali. Chiar din decembrie 1989 am fost siliți să ascultăm placa asta cu specialiștii. Cei care au priceput ce anume se întâmplă în acel vălmășag de evenimente regizate au cerut alegeri fără comuniști și o lege a lustrației atât de necesară, însă respinsă cu vehemență de Iliescu și ai lui. Iliescu ne-a îmbrobodit cu tâmpenii de genul că singurii comuniști din România suferiseră deja o intoxicație subită și mortală cu plumb, însă țara trebuia condusă de specialiști, nu de ageamii gen Ion Rațiu care, trăind în vest, știau ce înseamnă democrația și capitalismul. Și specialiștii lui Iliescu – singurii specialiști care n-au dat bir cu fugiții și nu s-au refugiat în opoziție (de unde opoziție în acele vremuri?) – au pus bazele democrației originale și capitalismului sălbatic de sechelele căruia nu vom scăpa nici peste o sută de ani.
A urmat apoi perioada Convenției, care a câștigat alegerile și datorită miilor de specialiști cu care urma să reformeze România. Odată ce gașca lui Constantinescu a ajuns la butoane, specialiștii s-au volatilizat și au rămas numai politrucii cu apucături de hiene, care au stârnit până și scârba unui ipocrit ca Iliescu. Fără doar și poate, experții s-au refugiat în opoziție, altfel nu se explică de ce Iliescu a revenit la Cotroceni rânjind cu gura până la urechi. Ați văzut ce prăpăd au făcut specialiștii țărăniștilor? Nu-i bai, noi, demnii urmași ai comuniștilor, avem specialiștii necesari pentru a repune țara pe drumul făuririi socialismului milenar și chestia aia cu materialismul dialectic.
Și Băsescu a marcat la capitolul „România – alți zece ani pierduți degeaba” lăudându-se cu specialiști de soi. Ajuns la putere, a preferat să lase problemele țării pe seama unor specialiști de teapa Elenei Udrea, al cărei proces se reia în aceste zile. A fost nevoit să procedeze așa pentru că experții adevărați l-au lăsat cu dosul în baltă și au preferat să se retragă în confortul opoziției, acolo unde e așa de plăcut pentru că poți lătra fără teama că o greșeală îți poate știrbi aura de specialist. Despre Iohannis și liberali nici nu merită pomenit. Decât specialiștii lor, mai bine lipsă.
Mai pe scurt, specialiștii din România au procedat aidoma lui Cănuță, acel om sucit atât de prezent în societate, care „a părăsit totdeauna opoziţia, din cauza nemărginitei şi injustei ei violenţe, în anul venirii ei la putere, şi s-a alipit totdeauna de guvern, care în definitiv nu era aşa de vinovat, cu câteva zile înainte de trecerea acestuia în opoziţie. Şi pe urmă iar aşa şi tot aşa.” Cum au făcut-o, cum au dres-o, au fugit în opoziție taman când era mai mare nevoie de ei și aveau șansa de a trece de la vorbă goală la faptă adevărată.
Acum mai bine de două decenii Convenția ataca puterea cu cincisprezece mii de specialiști, atât de mulți și de bine pregătiți profesional încât țărăniștilor le-a fost cam greu să nominalizeze măcar o duzină de nume. Asta pentru că s-a întâmplat ceva și specialiștii au dispărut. Mai nou, Ciolacu vorbește de patru sute opt specialiști. Mai puțini, dar, vorba spartanilor, un specialist PSD face mai mult decât o sută de experți liberali. Care oricum sunt greu de găsit pe moment, deoarece partidul care se lăuda cu ei e la guvernare. Au fugit în opoziție și-l asigură pe Ciolacu – și el un specialist atât de valoros încât a fost șomer până pe la vreo 37 de ani – că dacă ajunge la putere, îl vor ajuta să-și îndeplinească promisiunile. Promisiuni în care nu cred nici pesediștii înfocați, care deja au început să-i reproșeze lui Cîțu că n-a realizat mare lucru din ce vorbea în campania electorală. De parcă pe vremea lor a fost altfel…
Fără doar și poate, avem specialiști, însă le place mai mult în opoziție decât la guvernare. Prin urmare, România arată cum arată din cauza lor, pentru că-i lasă baltă pe aleși și aceștia se descurcă cum pot. Mai o rudă, mai o relație, mai un analfabet funcțional… Rușine să vă fie, dragi specialiști!
