Şcoala online a fost dificilă pentru toată lumea. Elevi, părinţi şi profesori, cu toţii au resimţit mai mult ca de obicei lipsurile din sistem, în condiţiile în care de proiectul „România educată” s-a ales praful încă din faza în care reprezenta o ciornă făcută pe genunchi. Să fie acolo, să avem şi noi sămânţă de praf de aruncat în ochii electoratului. Mai mult nu se poate, dar nici nu interesează.
Şi pandemia, cu restricţiile ei, a prins complet nepregătit sistemul de învăţământ. Fără resursele necesare (de parcă şcoala în format clasic s-a bucurat de cine ştie ce alocări de mijloace). Fără instruirea prealabilă a cadrelor didactice, dintre care multe s-au tot fofilat să-şi dezvolte competenţele digitale pe motiv că, odată, au terminat o facultate şi nu au nevoie de mai mult pentru a-i instrui pe alţii. Monica Anisie recunoştea că a fost ajutată de elevi să-şi încarce materialele şi să facă faţă noii situaţii. De parcă ar fi ceva de lăudat în toată afacerea asta.
A fost o perioadă dificilă, care a afectat pe toată lumea. Însă cei mai afectaţi s-au dovedit tocmai cei certaţi cu şcoala şi disciplina. Drept dovadă, odată cu revenirea la şcoală, s-au înmulţit agresiunile între elevi, deoarece există îngrijorător de mulţi elevi cărora tocmai asta le-a lipsit: posibilitatea de a face rău altora. Nu vorbim de un fenomen izolat; după ridicarea restricţiilor violenţele au atins cote greu de imaginat. Se pare că românul blând, creştin şi plin de bun simţ şi alte virtuţi mai degrabă inventate are de gând să-şi recupereze viaţa irosită cât timp a stat la cutie. Paradoxul e atât de prezent în viaţa de zi cu zi, încât, deşi oficial vorbind sportul naţional este oina, prea puţini dintre trăitorii pe aceste meleaguri cunosc regulile acestui sport. Cei mai mulţi ştiu că e vorba doar de ceva bâte. Şi bâta e prezentă, dar nu pe teren, ci în cadrul răfuielilor care au căpătat proporţii epice.
Prin urmare, n-ar trebui să ne mire că fenomenul bullying-ului a explodat după revenirea la şcoală. Apucăturile se deprind de acasă şi sistemul naţional de educaţie încă nu are capacitatea de a remedia ceea ce e de remediat, de cele mai multe ori mergându-se pe ideea că ce e val ca valul trece (după cum vedeţi, a cam fost valabil şi cu pandemia). În şcoli se petrec incidente de o violenţă revoltătoare, însă reacţia celor care au datoria să intervină e de-a dreptul stupidă. Legea antibullying a fost adoptată, însă a rămas doar pe hârtie deoarece n-a produs prea multe efecte prin aplicarea practică.
Un elev din Bucureşti, şicanat de colegi, a sărit pe geam de la etaj. Inspectorul General al Capitalei a fost destituit după ce a deschis gura încercând să bagatelizeze incidentul. „O joacă obişnuită… Ce să vă zic…A avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, a evocat că a băut o … Cola. Pur şi simplu a fugit şi a sărit pe geam”. Conducerea şcolii nu s-a plasat mai departe: „A sărit din propria voință, deci a fost un act voit, nu se știe motivul, pentru că el nu mi-a declarat decât că era supărat, asta întâmplându-se după impact. Am apelat la serviciul de urgență 112 și încercăm să aflăm contextul în care s-au întâmplat toate lucrurile astea, dar nu știu dacă este cazul să vorbim de un fenomen de bullying” – declaraţia directorului şcolii. Cu alte cuvinte, nu s-a întâmplat mare lucru; bine că nu a fost mai rău. Mult mai necesară decât destituirea inspectorului general era o anchetă adevărată şi măsuri menite să reducă fenomenul, dar de vreme ce conducerea şcolii nu ştie dacă e vorba de bullying, e puţin probabil să se întâmple ceva pozitiv.
Inspectoratul Şcolar Constanţa s-a autosesizat în cazul de la Şcoala Nr. 23. Un elev de clasa a V-a a fost bătut, iar agresiunea filmată şi distribuită pe reţelele de socializare. Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva şi de cele mai multe ori autorităţile reacţionează doar la presiunea presei. Incidentul a devenit viral?! Trebuie să facem ceva… N-a auzit încă nimeni?! Atunci nu există.
Ministrul Sorin Câmpeanu a simţit că e de datoria lui să se bage în seamă şi a anunţat înfiinţarea grupului anti-bullying în şcoli. De fapt, nu e vorba de nicio noutate, deoarece pomenitul grup a fost legiferat încă de acum un an, când la cârma Educaţiei se afla Monica Anisie. Aşa cum era de aşteptat, grupul antibullying a rămas un deziderat, ca şi „România educată”. Măsuri adevărate împotriva fenomenului nu există. Agresorii riscă doar să li se scadă nota la purtare şi alte sancţiuni minore. Mutarea la altă clasă sau şcoală trebuie evitată. De parcă rezolvau ceva… Problema nu dispare, devine doar problema altuia. Se vorbeşte despre medierea conflictului, dar cum anume se realizează în condiţiile în care, în România, asta înseamnă că victima şi agresorul sunt aduşi în aceeaşi încăpere şi puşi să-şi strângă mâinile? Un gest simbolic, dar mai rău decât inutil. O bătaie de joc pentru suferinţa victimei şi un stimulent pentru agresor.
Evident, se vorbeşte despre sancţiuni, însă oficialii, începând cu ministrul, se feresc să ofere precizări concrete. Câmpeanu spune că e vorba de constituirea cât mai eficientă a grupurilor anti-bullying, dar cât timp instrumentele aflate de dispoziţia acestora sunt de tot râsul, fenomenul va escalada. Şi atunci se vor înfiinţa alte comisii. Un cerc vicios, nimic mai mult.
