România, o țară atât de paradoxală încât e de mirare că încă nu-i găsim imaginea în dicționarele explicative. La cuvântul „paradox” (eventual la toată familia lexicală), în loc de explicații, o hartă a României. Pentru că prea ne-am umplut de paradoxuri, prea le iubim, prea le generăm. Și nu putem da vina doar pe cei de la conducere. Noi, ăștia mici, avem partea noastră de vină pentru că le suportăm măgăriile și, în loc să le cerem aleșilor să ne facă viața mai bună, așa cum promit în campanie, ne consolăm cu ideea că se poate și mai rău. Și, într-adevăr, se poate. Prin Africa, prin anumite zone ale Asiei, prin țări din America de Sud… Chiar și prin Europa se poate mai rău decât pe la noi, dar asta n-ar trebui să servească de scuză.
Pe moment, marea problemă în România sunt pensiile. Da, încă un paradox. În România speranța de viață nu e prea grozavă. Are grijă sistemul sanitar de asta. Prin urmare, populația nu e așa de îmbătrânită ca în Italia sau Franța, pentru că majoritatea românilor nu apucă să îmbătrânească. Cum spuneam, se ocupă de asta sistemul sanitar, care parcă a fost creat pentru a reduce presiunea pe bugetul de pensii. Nu de alta, dar sistemul de simte obligat să-ți „ofere” ceva pentru contribuțiile substanțiale confiscate cu japca de bugetul sănătății. Și, cu toate acestea, în România sunt nouă pensionari la zece angajați. Apropo, la Botoșani raportul e de paisprezece pensionari la zece angajați. Doar județele Teleorman și Giurgiu stau mai „bine” decât noi.
O analiză superficială lasă impresia că suntem țara centenarilor, acea țară în care mănânci pensie mai mulți ani decât contribui. Fals și nu prea… În condițiile în care tot mai puțini români apucă vârsta oficală de pensionare, avem o mulțime de pensionari speciali care încasează pensii babane de pe la patruzeci de ani. Un special din ăsta, chiar dacă nu trece de șaizeci și cinci de ani, mănâncă pensie mai mulți ani decât a muncit, în timp ce pălmașul nu apucă să încaseze decât o sumă derizorie pentru contribuții de zeci de ani. Câți dintre români știu că plătesc lunar la fondul de pensie o sumă mai mare decât virtuala pensie pentru aceeași perioadă? Știu, de pildă, persoane care încasează o mie șase sute de lei pensie. Colegii de serviciu care încă mai lucrează cotizează lunar cu mai bine de o mie opt sute de lei pentru că s-ar putea să primească vreodată pensia. 25% din salariul brut se duce la bugetul asigurărilor sociale. Paradox?! Și asta, dar mai întâi de toate e o nedreptate strigătoare la cer. Asta în condițiile în care se tot vorbește despre creșterea vârstei de pensionare care, vezi bine, e o măsură liberală. Liberală pe naiba! E o măsură atât de socialistă, încât se poate spune că e de-a dreptul comunistă. Pentru că ideile liberalilor privitoare la pensie și grija pentru vârsta a treia nu au nimic liberal în ele. În nicio țară din Europa nu există o diferență atât de mare ca în România între pensia minimă și cea maximă. Pensiile speciale, acolo unde există, sunt decente, nu nesimțite cum se întâmplă pe meleagurile noastre. Nu există pensionari la patruzeci de ani angajați pe același post și care au pensie, au și salariu. Ori, în PNRR-ul cu care se laudă atâta, liberalii se cam feresc să atingă aceste subiecte. Guvernul promite că o lege privitoare la pensiile speciale va fi adoptată la finele lui 2022. Da, sigur… Urgent a fost să amâne creșterea alocațiilor, nu să suprime pensiile nesimțite. Unde ești tu, Sighiartău Robert, să combați pe subiectul alocațiilor și să bați cu pumnul în masă, așa cum făceai pe vremea când erai în opoziție?
Înainte să intre la guvernare, liberalii se lăudau că vor elimina pensiile speciale în treizeci de zile, însă odată ajunși la butoane și-au dat seama că, de fapt, lucrurile nu stau așa cum se vedeau din opoziție și că pensiile speciale sunt apărate de legi betonate. Și s-au prins că așa ceva nu le-ar strica nici lor. Deocamdată nu vorbesc deschis despre creșterea vârstei de pensionare. Au realizat că așa ceva le-ar dăuna la zestrea electorală și se învârt în jurul subiectului așteptând ca veștile proaste să devină ceva mai digerabile. Dacă trece ceva timp și sunt create paravanele mediatice potrivite, există toate șansele ca măsurile vizate de liberali să fie acceptate fără prea multe proteste.
Din nou, se cere cetățeanului să dea dovadă de patriotism și să sacrifice, să cotizeze la stat pentru că statul are grijă de toți. Da, are grijă de toată lumea, însă cea mai mare grijă o risipește tocmai pe cei care produc mai puțin. Vreți bani pentru pensii? Desfințați cohortele de privilegiați și pensiile speciale, puneți la lucru armatele de asistați – dintre care cei mai mulți pot să muncească însă nu-i interesează. Creați locuri de muncă și creștere economică reală, nu doar pe hârtie sau pentru pilele voastre. Ajutați angajatorii, scutiți de taxe salariul minim sau eventual sponsorizați-l. Oferiți facilități adevărate, nu luați cu două mâini ceea ce dați cu două degete. Faceți ce ați promis în campanie și o să fie bine. Și abia atunci o să aveți și voi zestre electorală adevărată, nu pe vot negativ așa cum acumulează adversarii…
