Belșugul acela de bani europeni, care stă să ne inunde cât de curând, nu-i nici belșug și nici pomană. Doar 13 miliarde de euro din 29 sunt gratis. Restul sunt împrumuturi care trebuie rambursate. În afară de România și Italia, statele Uniunii nu s-au înghesuit să le acceseze. Cu diferența că Italia stă mult mai rău ca noi la gradul de îndatorare. Unde se vor duce fondurile accesate se știe, planul a fost publicat, refăcut și prezentat în Parlament, după ce Comisia Europeană ne-a dat cu el peste nas, de prost ce fusese întocmit.
Adevărata provocare este cum vor fi repartizați, câți noi Mischie va naște democrația mimată a celei mai sărace țări bogate din Europa. Pentru cine nu știe, Nicolae Mischie, decedat acum trei ani, a fost un personaj reprezentativ al administrației românești. A făcut parte din prima linie a baronilor PSD, când această titulatură a fost dată liderilor județeni (în vremea premierului Adrian Năstase) și a rămas celebru printr-o frază care sintetiza perfect mentalitatea șefului local pus de partid: „banii voștri sunt în pixul meu”.
Mai înainte de coagularea acestei mase administrative privilegiate ilustrată de Mischie, în chiar zorii noii ordini sociale de după 1990, marele pericol semnalat de mai toți observatorii societății românești era ca țara să atingă în scurt timp nivelul și forma pseudo-democrațiilor latino americane, țări cu însemnate resurse naturale, dominate de o clasă de privilegiați cu averi greu de estimat și dobândite ilicit, opusă unei cvasi-majorități de săraci fără vreo urmă de speranță. Și iată că l-a atins, acolo suntem acum.
În loc de incluziune socială și nivelarea decalajelor amețitoare dintre privilegiații epocii și marea masă – așa cum se întâmplă în toată Europa, sub ochii noștri – am devenit țara cu cei mai mulți săraci, peste o treime din populație, și cu cele mai mari diferențe între cifrele afișate și nivelul de trai real, al unei familii obișnuite. Concret, România este campioană la creștere economică și, în același timp, afișează cel mai întunecat tablou la starea de sănătate a populației, la educație, cultură și sport. Economia noastră se umflă de trei ori mai repede decât media continentală, dar o treime dintre copiii noștri se culcă seara nemâncați și au zero șanse la educație.
Cum este posibil așa ceva? Raportările se fac în medie, iar media spune așa: dacă-ți bagi capul în cuptor și ții picioarele într-un lighean cu apă rece, în medie ai temperatura optimă. Capul, în situația noastră, sunt statul și circa 1.000 de firme (în primele zece fiind una singură cu capital românesc, Dedeman), picioarele fiind masa de săraci supra-îndatorată. Cifrele arată că o treime dintre români nu simt deloc creșterea economică, fiindcă aceasta se distribuie unei clase rarefiate de oameni. Și asta înseamnă eșecul construcției unui stat european modern.
Diferențele de salarizare între cel mai bine plătiți români și cel mai prost plătiți români sunt mari, mult peste media Uniunii. România este țara din UE cu a doua cea mai mare disparitate a salariilor. Poate de aceea, deși în medie stăm bine, dacă ignorăm cam o zecime din populație, speranța de viață a românilor este cea mai mică din comunitatea europeană. Și aceasta ar fi trebuit să fie una dintre prioritățile Planului Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit noilor reguli instituite de UE, vom fi strâns monitorizați. Dacă se blochează o anumită componentă, se blochează tot PNRR. În următorii cinci ani și jumătate vom avea un mecanism de urmărire a reformelor conectat cu banii. Și dacă o entitate nu-și face treaba, se blochează banii pentru toate celelalte ministere și companii. La fiecare șase luni va fi făcută o evaluare împreună cu CE. Dacă jaloanele asumate au fost puse în practică, va fi eliberată o nouă tranșă de bani.
În acest context, mă întreb ce șmecherii vor inventa românii, fiindcă la asta nu ne întrece nimeni. Prevăd inaugurări în miez de noapte, cu lucrări acoperite superficial doar cât să dea bine în poze, digitalizarea unor servicii care va funcționa doar câteva minute după inaugurare și tot felul de zugrăveli care să acopere temeinic mizeria de dinăuntru. Fiindcă morișca interminabilă a contractelor distribuite preferențial și executate superficial nu are cum să se oprească peste noapte. Tot ce putem face este să ne rugăm lui Dumnezeu să facă o minune și, măcar de data asta, constrânși de la Bruxelles, să evoluăm altfel.
