Pe vremea când se încălzeau pentru guvernare în confortul opoziției liberalii înfierau cu o vehemență de-a dreptul proletară toate derapajele pesediștilor. C-așa e după partajul USL; ești în stare să identifici tot paiul din ochiul celui care ți-a fost aproape la guvernare și la bine. Când e vorba de greu treburile se rezolvă cu un divorț cu cântec. Și viața merge înainte, mai ales când poporul are memorie scurtă și e predispus la manipulare. Promiteau liberalii că, dacă electoratul îi urcă la guvernare, vor face tot ce trebuie pentru ca abuzurile pesediștilor să devină istorie irepetabilă.
Și minunea jinduită de liberali s-a produs. Au ajuns la guvernare, deși pesediștii se laudă că au câștigat alegerile. E drept că au scos un scor mai mare decât inamicul sau aliatul de conjunctură, însă liberalii au primit șansa cu care ne-au tot momit și, pentru moment, poartă o mare responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă în țara asta. Și, la drept vorbind, se întâmplă cam ce se întâmpla pe vremea pesediștilor, ba chiar pe alocuri actualii guvernanți au reușit să-i depășească pe foștii. În sens negativ, desigur; mai avem de așteptat până când România va avea parte de reforme adevărate. Pentru moment, actualii guvernanți fac ceea ce reproșau adversarului – numiri politice, afaceri pe banul public, încurajează traseismul politic și angajează bugetari fără număr. Perspectiva s-a schimbat și ceea ce ieri era de reproșat este astăzi acceptat și încurajat. Nu de alta, dar liberalii au voie. Reformele promise pe vremea când făceau opoziție mai pot să aștepte; pentru moment sunt ocupați cu guvernarea, nu cu reformele. Și prin septembrie au alegeri pentru șefia partidului, așa că mai e de stat la coadă până când vor reuși să transforme în faptă măcar o parte din ceea ce au promis.
Însă, așa prinși cu alegerile și guvernarea în folosul propriu, liberalii sunt conștienți că trebuie să marcheze la capitolul „Mircea, fă-te că lucrezi!”; patru ani trec repede și când revii în fața electoratului cerșind încă un mandat e bine să ai o listă cu realizări.
Mai zilele trecute liberalii au reușit să legalizeze colindatul. În sfârșit, după milenii întregi de ilegalitate colindatul a devenit o practică legală pe teritoriul româniei (româniei cu „r” mic pentru că așa apare scris în expunerea de motive). Noroc cu liberali de soi, gen Bogdan Gheorghiu – ministrul Culturii – și Alina Gorghiu. Nu trebuie ignorat nici ajutorul oferit de Ecaterina Andronescu, o altă susținătoare a legalității. E drept, ea e de la PSD și ar trebui să fie contra, dar mai contează partidul cât timp vorbim de tradiții strămoșești? Și prinde bine să-i sprijini pe liberali în acest demers pentru că următorul pas e impozitarea veniturilor din colindat. Atunci când vor reveni la putere, pesediștii vor putea jura cu mâna pe inimă că legea a fost dată de liberali și e genul de moștenire grea în privința căreia nu se mai poate face mare lucru.
Tâmpenia liberalilor amatori de tradiții e mare cât casa. Conform legii, colindatul e valabil în perioada 6 – 31 decembrie. Și cum rămâne cu tradiția semănatului pe 1 ianuarie? Sau cu faptul că prin anumite provincii istorice colindatul se prelungește până pe la Bobotează? Semănatul nu e și el un soi de colindat? Sau o fi devenit ilegal și, prin urmare, bandele de mascați – altele decât cele de colindători – o să vegheze la respectarea legii și nu a tradițiilor?
Activitate de liberali, mai mult nu se poate. Au făcut și ei ceva care să nu pună presiune pe buget și care oricum funcționează, cu sau fără cadru legal. Nu de alta, dar nici comuniștii n-au dovent atâta scrupulozitate în privința colindatului. Pe vremuri, la școală, profesorii ne spuneau că nu e voie să colindăm în ajun de Crăciun. De cele mai multe ori cu casele lor începeam colindatul și ne primeau fără să amintească nimic de directivele partidului. Însă acum tânăra generație e obligată prin lege să învețe colinde de la generațiile mai vechi și să le transmită către generațiile viitoare, eventual să contribuie la bugetul de stat cu un procent din încasările pe colindat. Nu de alta, dar de unde bani pentru salvgardarea colindului românesc?
Și, fiindcă tot veni vorba de moșteniri din trecut, se mișcă ceva-ceva la Ministerul Mediului. Cică a venit vremea reciclării… Prin ianuarie ministrul Tánczos Barna (e de la UDMR, dar tot de guvernarea liberală ține) a anunțat instituirea unei taxe de cincizeci de bani pentru ambalajele de plastic, sticlă sau aluminiu cu volum de până la trei litri. Taxă care va fi returnată după ce pomenitele ambalaje vor fi introduse în automatele de colectare în vederea reciclării. Grijă pentru mediu, adevărat, însă e posibil ca taxa să intre în vigoare cu mult înainte să vedem automatele la lucru. Și, desigur, pomenitele automate nu vor prelucra decât anumite ambalaje, mai exact pe cele pe care le vor recunoaște după un anume cod insera în produs de către fabricant. Nu ai cod la sticlă? Nu primești cincizeci de bani. Scrupulozitate cât încape, ce să mai vorbim? Restul gunoaielor nu merită reciclate pentru simplul fapt că cetățeanul cu comportament ecologist nu a plătit taxa stabilită de guvern? La câte taxe plătim, guvernul ar trebui să aibă suficiente parale cât să încurajeze colectarea gunoaielor făcute înainte de minunea asta cu automatele, promisă de vreo douăzeci de ani. Bani pe pădurile vândute pe timp de pandemie, pe urși împușcați… Sunt bani; chiar se producea o gaură în buget dacă și deșeurilor fără cod de identificare li oferea șansa la reciclare? Sunt mulți nevoiași care-și câștigă pâinea de pe urma deșeurilor, nu cred că strica României să fie curățată prin efortul lor și la un preț modic. Dar România privește doar spre viitor. Greaua moștenire e lăsată acolo unde-i este locul, dar numai când vine vorba de gunoaie.
