Scandalul pornit de la angajarea unei amatoare de cafele băute în locaţii şi companii selecte s-a cam stins, vorba optimiştilor şi specialiştilor pandemici: „Ce e val ca valul trece”. Revolta şi băşcălia au trecut, Dăncila a rămas angajată şi viaţa merge mai departe. Însă paravanul mediatic şi-a făcut bine treaba; atât de bine încât schimbările legislative care ne vor afecta în mod radical au cam fost ignorate. Bine, încă nu s-a trecut de la idee la faptă, însă cât timp cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite nu se revoltă, aleşii trag concluzia că respectivul cetăţean nu doar că e de acord, dar chiar îşi doreşte pomenitele schimbări. La o adică, atunci când proiectul de lege va deveni realitate supărătoare, vinovaţii vor ridica din umeri şi vor arăta cu degetul spre opinia publică, acea opinie care a tăcut. Că dacă vorbeau oamenii, dacă luau atitudine, altul era deznodământul… Da, sigur… De parcă au existat multe situaţii în care aleşii au ţinut cont de părerea sau revolta plătitorului de taxe. Cel mai recent exemplu a ţinut capul de afiş zilele acestea. O incapabilă angajată pe funcţie adevărată la BNR în total dispreţ pentru cetăţeanul onest şi care încă mai crede cu naivitate că învăţătura şi cinstea vor fi vreodată evaluate la adevărata lor valoare.
Din grijă pentru cetăţean, desigur, guvernanţii au anunţat schimbări importante la pensii. Bine, indivizii de la butoane vorbesc despre reformă, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Se vorbeşte despre creşterea vârstei de pensionare şi lungirea stagiului de cotizare. Având în vedere care e speranţa de viaţă în România şi „eficienţa” sistemului sanitar, e de aşteptat ca pensia să devină un soi de ajutor de înmormântare – primele pensii plătite vreodată chiar aşa erau poreclite de către potenţialii beneficiari.
Creşte vârsta, se lungeşte stagiul, dispare pensia anticipată… Măsuri adevărate, nu glumă. Bine, deocamdată nu se vorbeşte despre eliminarea pensiilor speciale şi nici despre desfiinţarea categoriilor privilegiate, care pot să se pensioneze pe la vreo patruzeci de ani. Ani de viaţă, nu de activitate; patruzeci de ani de activitate sunt pentru pălmaşi, nu pentru şefi. Sau mai bine cincizeci, cinzeci plus, vorba unei emisiuni celebre acum ceva ani. Sunt ceva discuţii despre interzicerea cumulului pensiei cu salariul, însă trăitorul din această ţară ştie că, la timpul potrivit, vor fi găsite portiţele legislative pentru a permite existenţa unor pensionari de lux, aşa cum în momentul de faţă există bugetari privilegiaţi.
Având în vedere că, pe parcursul perioadei active, cetăţeanul onest trimite în visteria statului sute de mii de lei şi primeşte o pensie de-a dreptul mizerabilă, putem vorbi fără teama de a greşi despre furt pe faţă. E drept, va fi creat cadrul legal, dar tot despre hoţie nesimţită vorbim. Pentru că asta înseamnă să obligi cetăţeanul de rând să muncească ani în plus pentru o pensie amărâtă, în timp ce anumite categorii de privilegiaţi vor primi pensii sensibil mai mari decât cele la care ar avea dreptul. Şi în condiţiile actuale mulţi români oricum nu mai apucă pensia; la ce să ne aşteptăm dacă pensia va fi amânată cu doi-trei ani sau mai bine?
Evident, nu e vina autorităţilor. Guvernanţii recunosc că sistemul de pensii e la pământ şi impun angajatului de azi să se sacrifice până în pânzele albe. Însă vina principală este a Europei. Europa ne obligă; aşa se întâmplă şi în Europa. Şi, cât timp Uniunea dictează nu există altă variantă decât cea cu capul plecat.
Cam ciudat, nu-i aşa? De fiecare dată când Europa ne-a tras de mânecă în probleme a căror rezolvare era în beneficiul cetăţeanului de rând, aleşii au început să cânte treaba aia cu treburile interne. Cică nu e cazul ca Europa să-şi bage nasul în justiţia românească, de pildă, pentru că noi suntem cei mai grozavi din lume şi nu avem nevoie de nimeni care să ne înveţe cum să împărţim dreptate. Europa a încercat să ne impună şi ceva responsabilitate în administrarea banului public a cărui sifonare a devenit un soi de sport naţional. S-a ajuns până acolo încât factorii responsabili cu absorţia fondurilor europene au ajuns să refuze sistematic banii Uniunii doar pentru că nu-i pot căpuşa aşa cum se întâmplă cu taxele plătite de români. Dacă nu poţi fura, nu vrei în Europa…
Ne sunt furaţi banii de taxe şi impozite – să ne amintim campania „România creşte cu taxele tale” -, ne e furată sănătatea şi dreptatea. Pensiile oricum sunt furate, însă mai nou vor chiar să le fure de tot, pentru ca amărâtul care după o viaţă de muncă încasa pensia minimă să nu mai primească nimic. Cei mai mulţi pensionari pe care-i ştiu se zbat să supravieţuiască cu pensii de vreo şapte sute de lei. Asta după o viaţă de contribuţii. După plata facturilor şi a medicamentelor amărâţii rămân cu mai puţin de zece lei pe zi pentru coşul zilnic. Nici vorbă de vizite la nepoţi, de vizitat ţara şi alte bucurii accesibile pensionarilor din Europa civilizată. Celebrul specialist în supravieţuire Bear Grylls e un novice pe lângă pensionarii români, adevăraţii campioni ai supravieţuirii în condiţii inumane.
Vreţi bani, domnilor guvernanţi? Atrageţi bani europeni, cheltuiţi cu responsabilitate ceea ce ne luaţi cu japca, investiţi în infrastructură şi sănătate, dezvoltaţi economia, înţărcaţi-i de la contractele cu statul pe băieţi deştepţi, primeniţi aparatul de stat şi o să aveţi bani mai mulţi decât vă trebuie, inclusiv pentru plata pensiilor. Şi nu ne mai scoateţi ochii cu Europa cât timp refuzaţi să preluaţi ceea ce e bun din vest. Aduceţi condiţiile din Europa în România şi pe urmă mai vedem.
