Recentele greșeli gramaticale ale primarului ieșean Chirica („v-a ajunge”, „v-a dura”) expuse cu mult sârg și patos pe rețeaua de socializare FaceBook mi-au adus aminte de vremurile în care și noi, botoșănenii, aveam cu ce ne … lăuda la acest capitol. Foști diriguitori locali provocau involuntar zâmbete amare atunci când alimentau setea de bășcălie a auditoriului cu ciuturi pline de agramatisme scoase din puțul gândirii lor. Spre deosebire de politrucii botoșăneni care absolviseră facultăți ale căror nume probabil nici ei nu le știu, primarul Mihai Chirica a terminat un liceu de renume (Colegiul Național) și o facultate în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, ambele din Iași. Numai că, se vede treaba, ori nu s-a prins cartea de el, ori el de carte. De altfel, traiectoria oricărui individ este influențată decisiv de trei factori: materialul genetic, educația și anturajul. Despre materialul genetic, tot ce s-a studiat, descoperit și scris până acum poate fi comprimat într-o zicală din popor bine ticluită: „Din stejar, stejar răsare, dintr-un prost, un prost mai mare!” Tradusă, pe înțelesul tuturor, această zicală scoate în evidență un adevăr de necontestat: poți să-l dai pe prost și să-i plătești cursuri și la Cambridge și la Sorbona că tot n-o să scoți om învățat din el. Din acest motiv, treptele educaționale – școală profesională, liceu, facultate, masterat, doctorat – dacă sunt corect adaptate la capacitățile individului pot constitui solul fertil de dezvoltare, atâta timp cât există discernământ și … scroafa nu se urcă în copac! Adică șmecherul mediocru nu se bagă să facă trei facultăți, două mastere și un doctorat în patru ani, așa cum se întâmplă frecvent în ziua de azi. Sau „istovitoarele” studii absolvite cu iuțeala luminii la Colegiul național de apărare, mare „academie”, frecventată de mulți politruci botoșăneni. Dacă ar fi să discutăm statistic, în în România ultimelor decenii, deștepții și somitățile s-au înmulțit mai ceva ca asistații sociali. De la aproape unu la sută (cam atât reprezenta studențimea înainte de 1989!) s-a ajuns astăzi la ciudata situație că avem angrenați în învățământul superior o mare parte din tinerimea absolventă de liceu plus puriii din politică (puriu s.m. (reg.) 1. (adj.) cărunt, bătrân. 2. (înv.) tată – cf. DEX) adică toți aceia care își completează la foc automat studiile conform cerințelor posturilor pe care deja le ocupă! Să fie oare nația română în plin proces de … deșteptare? Ei, aș! Nici pe departe. Inflația de diplome face ca la momentul actual să nu mai poți deosebi un tânăr studios (da, avem și din ăștia dar sunt nevoiți ori să plece afară ori să muncească sub bagheta analfabeților funcționali) de o lichea licențiată contra cost . Priviți în jur și veți vedea o puzderie de economiști, juriști, analiști sau consilieri care, scuturați de tupeu, doctrină și prostie rămân mai goi decât Adam și Eva la un loc. Toți aceștia, blindați profesional în scripte se regăsesc numai și numai în aparatul bugetar, în mediul privat minune mare fiind să dai de vreunul, ajuns pe un post conform țâdulei cumpărate. Odată instalați în pufușenia scaunelor bine plătite, ei pun umărul vârtos la eliminarea angajaților onești și pricepuți pentru că nu i-ar ajuta nicicum un sistem de valori corect. Sistem de valori care, de altfel, s-a dus pe copcă în ultimii treizeci de ani, respectul față de vârstă, studii, talent sau muncă dispărând astăzi aproape cu desăvârșire. De altfel, pe lângă alte semne și acesta este unul concludent că ceea ce se spunea despre anul 2000 privitor la apocalipsă, este perfect adevărat. Da, în 2000 a fost sfârșitul lumii. Al lumii normale! Revenind la … oile noastre școlite la facultăți fantomă, nu ar fi nicio nenorocire dacă și-ar desfășura activitatea conform competențelor profesionale. Din nefericire, „titrații” aceștia s-au cocoțat, grație politicii, în vârful ierarhiei administrative, unii dintre ei fiind chiar convinși că sunt adevărate somități în noile profesii. Că cele vechi – tractorist, șofer, chelneriță, menajeră, agricultor, croitor, gestionar sau altele – nu „dau bine”. Nu dau bine deși exact acele meserii merită tot respectul și nicidecum cele „atestate” de diplomele cumpărate! Absolut nicio referire la meseria de bază nu veți găsi în CV-urile politicienilor, dorința lor fiind aceea de a îngropa definitiv ceea ce toată lumea știe. Cum probabil sunt îngropați și foștii colegi de facultate că dacă-l întrebi pe câte unul despre colegii de grupă, o să ai surprinderea că nu își mai amintește niciun nume. Iar unii nu își mai amintesc nici măcar ce numele facultății absolvite. Bine măcar că au … „școala veți”. Cu accent pe „i”!
Politica, adevărata școală a … „veți” – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Previous article
Next article
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Editorial
AI și maimuțele – Dumitru MONACU, scriitor
Oriunde te duci și te întorci astăzi, este imposibil să nu auzi: „Nu mai găsești pe nimeni să muncească, dom’le!”, indiferent că e vorba...
Editorial
Prea măreț pentru o țară așa de mică – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum, că suntem în plină campanie electorală, principala preocupare a politicienilor e să arate cât de mult le pasă de soarta românilor. Și pentru...
Botoșani
cer acoperit de nori
1.6
°
C
1.7
°
-0
°
94 %
9kmh
100 %
sâm
2
°
Dum
1
°
lun
4
°
mar
3
°
mie
4
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.
EDITORIAL
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
EPIGRAMA ZILEI
Tot votând răul cel mai mic
N-am realizat nimic
Așadar și prin urmare
Încercăm cu ăla mare?
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...