În 1996 am avut speranțe. Chiar am sperat că, dându-i lui Iliescu binemeritatul șut în dos, românii au reușit să scape, după șase ani de la acel Decembrie însângerat, de regimul comunist și metehnele acestuia. Președintele Emil Constantinescu și Convenția Democrată promiteau marea cu sarea. Primele semne de întrebare au apărut în momentul în care țărăniștii au început să trăncănească despre cei cincisprezece mii de specialiști și contractul celor 200 de zile, în care urmau să fie reparate toate nedreptățile deceniilor de comunism. Din păcate, țărăniștii și acoliții au avut nevoie de mult mai puțin să demonstreze că sunt mai răi decât adversarii. Au împărțit funcții, au creat instituții și posturi, au părăduit economia cu o rapacitate care l-a făcut pe Iliescu să mai lanseze una dintre expresiile care nu pot fi asociate decât cu zâmbetul lui sinistru. Lăcuste țărăniste…
Prin urmare, revenirea lui Iliescu și mai apoi scorurile consistente încasate de pesediști la alegeri nu ar trebui să ne mire și nici să ne întristeze foarte tare. Nu de alta, dar noi nu avem alternativă la modul de guvernare pesedist, avem doar găști care au pretenția să fie numite partide și care fac doar o nesimțită rotativă guvernamentală cu urmări catastrofale pentru cetățeanul de rând și societate. Liberalii s-au străduit să ne demonstreze că PSD este răul suprem al acestei țări, însă odată ajunși la guvernare au perpetuat aceleași metehne pe care le-au tot reproșat dușmanului politic (acel dușman care s-a dovedit a fi și prieten la nevoie). Traseism, promovarea analfabeților funcționali în detrimentul specialiștilor – la acest capitol au reușit să-i depășească pe pesediști. I-au arătat cu degetul pe pesediști: angajați prea mulți bugetari, distrugeți finanțele țării… Asta nu i-a împiedicat să înmulțească numărul de posturi plătite de la buget; ei nu mai distrug finanțele țării, ei sunt în regulă. Liberalii au voie, vorba unui editorial pe care l-am scris acum vreo zece luni.
Șantajul celor cu funcții, presiuni asupra presei și manipulări grosolane. Vorbim de liberali sau de social-democrați? Nu contează, sunt la fel. Îi zbuciumă patriotismul doar cât timp sunt în opoziție. Dacă nu sunt la ciolan își pot permite să fie cinstiți și pricepuți. Cum ajung la butoane, cum se schimbă treaba.
În ultima perioadă au tot explodat scandaluri în centrul cărora sunt liberali de soi. Gelu Puiu și-a dat demisia din funcția de secretar de stat de la Ministerul Mediului după ce jurnaliștii de la Recorder au făcut publice înregistrări în care individul șantaja directorii din sistemul silvic. O afacere complexă de corupție – să nu ne imaginăm că numitul Gelu Puiu a acționat de capul lui – însă liberalii au evitat să ia măsurile pe care le-au cerut pesediștilor. Au turnat gaz pe foc în scandalul Voiculescu și au întreținut paravanul mediatic doar-doar o trece timpul și oamenii vor descoperi lucruri mai interesante. Și acestea n-au întârziat să apară, numai că au fost generate tot de liberali. Costel Alexe și Mihai Chirica s-au autosuspendat din partid după acuzații grave de corupție. De fapt, acuzațiile sunt atât de grave încât sună a certitudini și numai corupția din sistemul juridic îi poate scoate basma curată pe cei doi, care au ales să se autosuspende din funcțiile de conducere din partid pentru a nu prejudicia imaginea formaţiunii. Ca și cum ar mai fi mare lucru de prejudiciat…
Interesant nu e gestul celor doi – Chirica, pesedist convertit la liberalism din oportunism și Alexe, individ de care se leagă scandaluri mai vechi cu abuzuri liberale – ci mai ales modul în care au reacționat greii partidului. Acei grei care, în trecut, erau cât se poate de vehemenți în situații asemănătoare, dar cu protagoniști diferiți. Mai ales că autosuspendarea nu e chiar așa de statutară precum se pretinde; dacă cei doi doreau să respecte statutul era indicat să demisioneze din PNL, dar cât timp liberalii sunt la conducere se acceptă și astfel de manevre pe post de praf în ochii electoratului.
Astfel, Ludovic Orban a evitat să se pronunțe pe subiect. Abia la ședința viitoare va lua act de autosuspendarea celor doi și mai e până atunci. Faptul că PNL Iași a anunțat de ceva vreme că-l susține pe Orban pentru un nou mandat în fruntea partidului nu are nicio legătură. Orban nu s-a legat nici de viața lui Ervin Molnar și nici de cea a lui Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt, inculpat într-un dosar de conflict de interese.
Însă sunt demne de luat în seamă reacțiile altor grei din partid.
Violeta Alexandru, vicepreședinte PNL, s-a eschivat susținând că nu este subiectul ei. Cică nu e lider național, are treabă doar cu PNL București.
Rareș Bogdan: „Eu sunt cu Biserica, trei zile de acum încolo mă duc la biserică și nu vreau să fac declarații. Eu sunt foarte credincios, de marți putem vorbi pe subiect. Vreau să stau exclusiv cu biserica și credința. Este cea mai frumoasă slujbă azi, mâine mă duc la prohod. De marți dimineață voi da toate declarațiile posibile, până atunci aparțin Bisericii și familiei”. A fost marți dimineață, ați auzit ceva?! Eu unul nu… Rareș Bogdan este prim vicepreședinte PNL, europarlamentar care mai mult stă pe acasă decât la Bruxelles și trompetă de partid, foarte vocal când era vorba de corupții din PSD. În cazul lui Chirica s-a mai liniștit după ce acesta s-a îngălbenit corespunzător, devenind în ochii lui Bogdan un soi de Emil Boc. Fără urmă de dubiu, nu s-a referit la suspiciunile de corupție care planează asupra primarului din Cluj.
Un om bisericos este și Florin Roman, alt vicepreședinte PNL. El își vede doar de suflet și ce se va hotărî, se va hotărâ la partid, nu e el omul care să-și dea cu părerea…
Cu alte cuvinte, partidul se adună să-și apere membrii. Buni, răi, nu e important, sunt ai lor și doar asta contează.
