Văz cu uimire figura unui băietan speriat, ce pare a fi un adolescent cam lăsat singur acasă de părinții voiajori și despre care aflu nu că a făcut gălăgie sau a dat niște manele la maxim spre neliniștea indignată a vecinilor, sau nici măcar n-a fost prins lingând niscai droguri nerecomandabile, ci, vai, ceva greu sau imposibil de crezut în legătură cu acest chip de băiețandru zurbagiu. Amu nu știu dacă e chiar el în cauză sau e doar o întârziată păcăleală de aprilie, dar în ziar scrie că el e cel care l-a omorât pe domnul în vârstă, prin apăsarea gâtului cu genunchiul pe asfalt, adică exact așa cum aflarăm despre polismanul american care a făcut astfel cu reprezentantul stirpei de culoare al locuitorilor Lumii Noi. Or, ne amintim cu toții de reacția produsă în valuri după acea împrejurare, când întreaga populație de acest fel a reacționat precum un tsunami, spărgând vitrine, ciomăgind persoane, pozându-se triumfal cu niște doamne albe elegante care aveau, cică, plăcerea perversă de-a le săruta în public picioarele colorate. (Nu scriu numele culorii ca să nu mă trezesc cu vreo invitație de a-mi asuma respectiva perversiune!). Într-un cuvânt, acel posibil incident nedorit a fost cel ce a inversat drastic întregul sistem de conviețuire și manifestare socială acolo, pe continentul în cauză, până într-atât încât s-a emis un ordin de zi pe companie că niciun festival, film, etc. sau manifestare culturală n-are voie să se desfășoare dacă n-are în distribuție sau oricum, în prim plan, și un reprezentant al respectivei categorii de culoare. Mai mult de atât, nici istoria și arta de odinioară, deja intrate în categoria clasică, nu mai pot continua să existe cum le știm, ci doar epurate (de unde știm oare cuvântul?) de orice discriminare cromatică, precum că pe aripile vântului, acesta n-are voie să bată decât într-o singură parte, aia aprobată, iar Albă-ca-zăpada e musai să se vopsească altminteri…
Or, la noi, tăcere mormântală (dacă tot e vorba de omor!) și nu se schimbă nimic în conduita generală, nici măcar în cea specială! Desigur că vajnicul polițiot n-o fi vrut chiar să facă o crimă, ci doar să imite și el imagini văzute la televizor de peste Ocean. Dar totuși, nicio reacție, niciun regret, nicio manifestație, acolo, de protest, cu sau fără mască?! Dar probabil că nu contează că omul trecut la Domnul prin sufocare stradală cu genunchiul era unul deja în vârstă, neînstare să se lupte cu vajnicul băietan căruia ar fi putut să-i fie bunic și cu atât mai puțin că era și inginer, adică un om cu ani mulți de înaltă învățătură și, desigur, și de muncă specializată în industria românească, atâta cât o mai fi supraviețuit ea decretării ca „morman de fier vechi” (categorie în care au intrat de-a valma inclusiv mașinăriile încă nedespachetate!) Da, e vorba de acei ingineri care au dus pe umerii lor armătura industriei performante românești de odinioară, dar care, după „rivaliuție” s-au trezit excomunicați și inutili, ajungând să vândă boarfe second-hand sau să facă orice muncă inferioară ca să-și întrețină familiile.
Desigur că dacă era vorba despre un conflict de ordin cromatic, (nu spun care ca să nu supăr!) ei, atunci să fi văzut agitație și sloganuri sacadate!
Firește că nu militez acum pentru executarea ucigașului, căci și acela are o familie, disperată acum, care caută orice fisură pe unde să-și scape feciorul imprudent și neîndemânatec. Pornind de la acest episod ar fi necesar a se lua în calcul și conduita insului dinainte de-a fi hirotonit ca om al legii, caracterul, obiceiurile și psihicul său, dar ar fi de revizuit și condițiile de admitere a candidaților în sus-numita și importanta instituție ș.a. Ceea ce se constată însă și îngrijorează este diferența de reacție generală între acolo și aici și vorbește despre o tocire incredibilă a atitudinii publice, atât de bombardată de șocuri continue de lucruri reprobabile, încât aproape că și-a pierdut capacitatea de-a le sesiza și a lua atitudine față de ele.
Altfel spus, ceea ce descrie axiomatic această stare de spirit este tot o expresie eminesciană din categoria celor formulate parcă avant la lettre în chip premonitoriu: „de-o fi una, de-a o fi alta, ce e scris și pentru noi…”.
